PSD Gorj anunță că organizația locală a PNL Târgu-Jiu a trecut cu tot cu conducere la PSD / Liderul PNL Gorj neagă
Organizația PNL Târgu-Jiu a trecut, în bloc, la PSD, a anunțat PSD Gorj, joi seara, pe Facebook. Liderul filialei județene a partidului, Ion Iordache, dezminte însă.
„Echipa Organizației Municipale a Partidului Social Democrat devine mai puternică, odată cu înscrierea celor aproape 300 de membri noi, împreună cu întreaga conducere a fostei organizații municipale a PNL”, a anunțat PSD Gorj într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook.
Social democrații-gorjeni transmit de asemenea că membrii conducerii organizației PSD a Municipiului Târgu-Jiu au votat numirea domnului Adrian Dăianu, directorul societății Edilitara, în funcția de vicepreședinte.
„Practic, este vorba despre un pas făcut în bloc de oameni care nu se mai identifică cu noua abordare a liberalilor gorjeni și au ales o echipă a cărei preocupare principală o reprezintă dezvoltarea Municipiului Târgu-Jiu și, implicit, a județului Gorj”, mai notează sursa citată.
Partidul Social Democrat Gorj notează, de asemenea, că are ușile deschise „spre toți cei care vor să se implice activ în susținerea proiectelor bune pentru județ, astfel că în perioada următoare sunt așteptați și alți noi membri care se vor înscrie în PSD”.
Liderul filialei județene a partidului, Ion Iordache, dezminte însă. „Este o minciună, au trecut 10 oameni la ei. O dezinformare”, a declarat liderul PNL Gorj, vineri dimineață, la Digi 24.