PSD nu mai votează vineri intrarea la guvernare. Decizia, amânată din nou după neînțelegerile dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan pe TVA

Referendumul intern din PSD se amâna din nou. Social-democrații vor vota dacă intră sau nu la guvernare după ce se vor clarifica lucrurile la nivelul partidelor care încearcă să construiască o coaliție de guvernare, au declarat surse care participă la ședința de urgență de joi seară pentru HotNews.
La finalul ședinței, PSD a anunțat oficial că nu va mai organiza vineri referendumul intern întrucât nu a fost desemnat numele de premier și nu s-a finalizat planul de măsuri fiscale.
„Această desemnare ar fi trebuit să aibă loc astăzi, la ora 17:00, sau cel târziu mâine dimineață, conform înțelegerilor agreate anterior. În aceste condiții, PSD este pus în situația de a amâna dezbaterea internă până când lucrurile se vor clarifica”, a transmis PSD într-un comunicat de presă.
Inițial, social-democrații au stabilit, în timpul unei ședințe care a avut loc marți, că PSD va convoca un referendum intern după consultările de joi de la Cotroceni, iar abia atunci membrii PSD vor stabili dacă intră la guvernare,
„Există deja un calendar anunțat cu consultări care încep joi dimineață, PSD va participa în ideea de a fi constructiv. După, PSD va convoca referendumul intern despre care am vorbit chiar de la începutului discuțiilor. Membri PSD se vor exprima informat, cu toate rezultatele negocierilor la dispoziție pentru a decide dacă intrăm sau nu la guvernare”, anunța purtătorul de cuvânt al PSD, Florin Manole marți.
Social-democrații s-au reunit joi seară într-un Consiliu Politic Național. Noua ședință a fost convocată pentru ca liderii partidului să decidă cum se poziționează față de blocajul negocierilor Nicușor Dan – Ilie Bolojan, care nu se pun de acord privind creșterea TVA.
Nicușor Dan a avut joi noi consultări cu partidele parlamentare privind viitorul guvern. PSD a spus, după discuție, că la finalul zilei va exista un pachet asumat de măsuri fiscale, în timp ce USR a susținut că este gata „să lupte” alături de „premierul Ilie Bolojan”.
Ulterior consultărilor, Nicușor Dan și Ilie Bolojan s-au întâlnit în această seară, la Cotroceni, fără însă să ajungă la un consens privind creșterea taxelor, au declarat pentru HotNews surse din Administrația Prezidențială. Cei doi au viziuni diferite privind creșterea TVA. Desemnarea premierului s-a amânat pentru zilele următoare.