PSD pe scara Richter (de Radu Calin Cristea)

Criza din PSD e foarte aproape de atingerea masei critice. Se aude deja vuietul lugubru al miscarilor tectonice produse de acumularea unor vechi tensiuni. Totul porneste de la metafizica politica a acestui partid: PSD si precursorii sai nu s-au simtit niciodata „n elementul lor natural decat aflati la putere.

Adica acolo unde au intrat spontan „n rolul de partid-stat, impunand o politica de monopol asupra „ntregii societati, plasandu-si oamenii de „ncredere „n functii de decizie la nivel central si regional, controland serviciile secrete, justitia, administratia locala, televiziunea si radiodifuziunea publice, situandu-se fata de opozitia parlamentara pe pozitii de o rivalitate extrem de agresiva etc.

Primul reflex al PSD de dupa castigarea alegerilor a fost instalarea unei democratii de tip oligarhic, cu o piramida a puterii hipercentralizata si avand la baza feude conduse de o clientela politica stimulata prin conectarea acesteia la afaceri mai mult sau mai putin curate.

Aflat „n opozitie si scos „n afara sistemului sau de guvernare, PSD a devenit un partid dezorientat si recalcitrant, inadaptabil la jocul democratic si cu azimuturi politice confuze sau eronate (sa ne reamintim, de pilda, doar reactia ostila la solicitarea NATO de deschidere a spatiului aerian al Romaniei, „n contextul conflictului cu regimul Milosevici).

Dupa pierderea alegerilor din 2004 si, cateva luni mai tarziu, dupa rezultatul surprinzator de la Congres, PSD a probat „nca o data ca este inapt pentru o reforma interna. Ceea ce a urmat a fost doar un soi de rotire „n cercurile sale vicioase, certuri intestine si o avalansa de proteste repetitive la adresa tuturor actiunilor puterii.

Mesajele virulente ale PSD s-au demonetizat rapid si pentru ca tinta filipicelor a cazut adesea „n derizoriu, Guvernul Tariceanu fiind acuzat „n termeni apocaliptici, de exemplu, pentru aparitia unor cazuri de rujeola sau pentru o „ntarziere a platii indemnizatiilor pentru cresterea si „ngrijirea copilului.

PSD ramane lipsit de ideologie sau, altfel formulat, pretinsa sa doctrina social-democrata, limitata la un protectionism social afisat cu generozitate mai ales „n lunile premergatoare alegerilor, a fost mereu „ntr-un flagrant contrast cu opulenta desantata a conducerii si a baronilor locali ai partidului.

2001-2004 a fost pentru monolitul pesedist perioada unei acumulari masive de capital, realizate pe fondul unei sfidari la nivel personal, dar mai ales institutional, a normelor convietuirii democratice. PSD a guvernat dupa o logica a despotismului „ntunecat, care a lezat toate structurile societatii.

Citeste articolul complet in Averea