Sari direct la conținut

PSD și PNL au convenit data alegerilor prezidențiale. Primul tur pe 15 septembrie

HotNews.ro
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Liderii PSD şi PNL au agreat, în şedinţa de marţi a coaliţiei, ca primul tur al alegerilor prezidențiale să aibă loc pe 15 septembrie, iar al doilea tur pe 29 septembrie, au precizat surse politice, pentru News.ro.

Şedinţa coaliţiei este în desfăşurare şi a început la ora 16.00. Discuţiile vizează și lista comună PSD-PNL la europarlamentare.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, într-un eveniment dedicat reprezentării femeilor în alegeri, că speră ca lista de europarlamentare să fie deschisă de o femeie, care să nu fi făcut politică până acum şi să nu fi fost membră de partid. Preşedintele PSD a precizat că acest lucru a fost propus şi de preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.

Liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat, înaintea şedinţei de marţi a coaliţiei, că omul de afaceri Dan Ostahie este un antreprenor de succes şi dacă va dori să facă pasul spre politică va fi foarte bine. El a precizat că nu i-a propus să fie candidat al coaliţiei la Primăria Generală ci să fie consultat dacă poate fi sondat. La rândul lui, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că el crede că coaliţia va avea un candidat comun la Primăria Capitalei.

Marcel Ciolacu a fost întrebat la rândul lui dacă va fi candidatul comun PSD-PNL pentru Primăria Capitalei.

„Eu cred că o să avem un candidat comun”, a spus Ciolacu şi a adăugat că o decizie urmează să se ia în coaliţie şi în privinţa candidaţilor la sectoarele Capitalei.

Ciolacu a mai declarat că, până la 1 iunie, trebuie făcute demersurile pentru a putea fi comasate alegerile europarlamentare cu cele locale pe 9 iunie. Premierul a adăugat că modificarea Codului administrativ pentru comasarea alegerilor va fi făcută prin ordonanţă de urgenţă, nu prin proiect, ca să devină lege.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro