Sari direct la conținut

PSD și PNL nu se înțeleg pe măsurile fiscale. Deocamdată, acord într-o singură privință

HotNews.ro
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, Foto: AGERPRES
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, Foto: AGERPRES

PSD și PNL nu au căzut de acord asupra măsurilor fiscale care să aducă bani la buget. O nouă ședință a Coaliției a urma să aibă loc miercuri.

Liderii social-democraților și liberalilor s-au întâlnit luni pentru a discuta măsurile care să asigure încadrarea în deficitul bugetar asumat.

După mai bine de două ore de discuții, PSD și PNL au fost de acord doar cu desființarea celor 200.000 de posturi din sistemul bugetar care nu sunt ocupate, au declarat pentru HotNews.ro surse politice.

De asemenea, s-a agreat propunerea liberalilor privind reducerea cheltuielilor ministerelor, însă se așteaptă o analiză a specialistilor în acest sens. Liderii Coaliției au discutat, de asemenea, despre combaterea evaziunii și creșterea colectării, au precizat surse politice.

Coaliția caută bani pentru buget după ce în primele cinci luni deficitul bugetar a ajuns la 37 de miliarde, adică 2,33% din PIB, în condițiile în care, pentru finalul anului este asumată o țintă de 4,4%.

„O ţintă de deficit până în 5%, cu un plan de măsuri fiscale şi un plan robust pe partea de cheltuieli ne-ar pune la adăpost de riscul cel mai mare pe care îl avem, de suspendare a fondurilor europene”, a delarat luni ministrul de Finanțe, Marcel Boloş, întrebat de unde va reuşi Guvernul să facă rost de bani pentru a se încadra în ţinta de deficit şi pentru a nu pierde fondurile europene.

El a menţionat că sunt mai multe măsuri avute în vedere.

„Sunt mai multe etape de discuţie pe care le avem pe zona de cheltuieli, pe zona de combatere a evaziunii fiscale, pe zona de facilităţi fiscale, pe zona de valorificare a resurselor statului”, a adăugat Marcel Boloş.

Săptămâna trecută, premierul Marcel Ciolacu a declarat că în discuţiile cu reprezentanţii Comisiei Europene aceştia au precizat guvernanţilor români că „trebuie să fie o ordine” în privinţa cotelor de TVA, prin eliminarea excepţiilor acordate în prezent în mai multe sectoare, convenindu-se, în principiu, ca la mâncare, medicamente, dispozitive medicale de tipul protezelor această cotă să fie stabilită la 9%.

Ce variante sunt pe masa Coaliției:

  • supraimpozitarea sumelor de transfer în cazul companiilor care își externalizează profitul afară sau în off shore. Aici taxa ar fi de 15%
  • impozitarea cu 1% pentru proprietățile rezidențiale în valoare de peste 500.000 de euro
  • majorarea impozitelor pe dividente de la 8% la 10%
  • microintreprinderile care depășesc rata de profitabilitate de 30% să se introducă un impozit de 1% pe cifra de afaceri
  • reducerea plafonului la microintreprinderi cu mai multe variante 250.000 euro
  • menținerea unui TVA de 9% la alimente și la medicamente
  • creșterea TVA de la 9% la 19% pentru restaurante
  • creșterea taxei pe zahăr și sucurile carbogazoase
  • creșterea taxelor pentru licențele la jocuri noroc
  • creșterea taxelor pentru alcool și tutun
  • creșterea TVA la 19% la hrana pentru animale
  • plata CASS pentru angajații din construcții, agricultură și industria alimentară
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro