Public Record: Oamenii sistemului din jurul „candidatului anti-sistem”. Foști angajați SRI, MApN și polițiști care îl sprijină pe Călin Georgescu
Călin Georgescu se autodefinește frecvent ca un candidat „antisistem”. Publicația de investigații Public Record arată în schimb cum a descoperit foști ofițeri ai serviciilor de informații, poliției și armatei care îl sprijină pe Georgescu, o parte dintre ei chiar în lupta pentru funcția de președinte.
Fostul șef SRI Alba Ioan Tarnu, condamnat cu suspendare în 2016 într-un dosar penal, este unul din oamenii sistemului documentați de Public Record ca fiind în cercul lui Călin Georgescu. Acesta a fost surprins în primăvara lui 2022 alături de Călin Georgescu, la o vizită la mănăstirea Tăuni din Alba.
Georgescu a fost acolo împreună cu membrii ai mișcării Pământ Strămoșesc, o asociație înființată de fostul candidat la prezidențiale, iar întâlnirea a fost aranjată de Tarnu, potrivit jurnaliștilor Public Record.
Din MApN, la umăr cu Georgescu
La mănăstirea Tăuni din Alba, a fost împreună cu Georgescu și Sorin Chirigiu, colonel în rezervă și fost consilier juridic în Ministerul Apărării. Numele lui apare într-un document de campanie drept coordonator al evenimentelor organizate pentru susținerea lui Georgescu, potrivit Public Record.
Relațiile lor sunt însă de lungă durată. În 2021, cei doi au apărut împreună la evenimente organizate de AUR, împreună cu George Simion.
Numele lui Chirigiu apare într-un document de campanie drept coordonator al evenimentelor organizate pentru susținerea lui Georgescu, potrivit Public Record, iar pe 15 octombrie 2024, acesta a participat la o ședință a Parlamentului României ca reprezentant al candidatului Georgescu la prezidențiale.
În 30 noiembrie 2024, după primul tur al alegerilor prezidențiale, Chirigiu apărea în spatele lui Georgescu în timp ce acesta susținea un discurs public.
Contactat telefonic, Chirigiu a negat că ar fi deținut un rol oficial în echipa de campanie a lui Georgescu, susținând, în schimb că „sunt susținător și voluntar de foarte mult timp”.
Sabin Truță, pensionar MApN, este un alt nume din MApN, care este în cercul lui Georgescu. El a fost coordonator de strângere a semnăturilor pentru Georgescu în județul Alba, conform unei înregistrări video, care între timp a fost trecută pe privat.
Foști polițiști
Pe lângă Tarnu de la SRI și Sorin Chirigiu de la MApN, la vizita din 2022 de la mănăstirea din Alba a participat și Vasile Petric, un fost polițist în Direcția de Informații și Protecție Internă din Alba, spun jurnaliștii de la Public Record.
Ieșit din sistem în 2016, Petric a participat în ultimii ani la evenimentele asociației Pământul Strămoșesc, iar pe Facebook, avea mai multe fotografii în care apărea împreună cu Georgescu sau în timp ce îi făcea campanie electorală. Potrivit imaginilor, care între timp au fost șterse, cei doi s-au întâlnit încă din 2021.
De asemenea, colonelul în rezervă Florin Șinca, fost comisar-șef de poliție în Inspectoratul General al Poliției Române, îl susține pe Călin Georgescu, prin intervenții televizate, postări pe social media sau articole pe Activenews, un site care publică frecvent dezinformări și narative pro-Kremlin.
Un alt fost polițist din Ministerul de Interne, Marius Niculin, a coordonat strângerea semnăturilor pentru candidatura lui Georgescu în Dâmbovița.
Contactat de jurnaliști, Niculin a spus că l-a cunoscut pe Călin Georgescu înainte de turul I, când a avut loc o întâlnire cu mai multe persoane unde era prezent și candidatul la prezidențiale. Indirect, îl știe de șapte ani, de când era interesat de dezvoltare durabilă.
Lansări de carte cu fost profesor la Academia SRI
În februarie 2023, Călin Georgescu a fost la Sibiu și Mediaș, la lansarea cărții „Marea Renaștere”, o carte conspiraționistă unde ridică probleme de tip „Plandemia medicală Covid” sau „Marea resetare”.
Cartea a fost lansată pe 18 februarie în sala mare a fostei case a sindicatelor din Sibiu, iar în sală, la aceeași masă cu el a fost văzut Cristian Troncotă, fost profesor conducător de doctorate în cadrul Academiei Naționale de Informații.
După două luni, pe 19 aprilie 2023, Troncotă și Georgescu au lansat aceeași carte la „Muzeul Gazelor Naturale” – Romgaz la Mediaș.
În luna următoare, Georgescu și Troncotă se reîntâlnesc la lansarea de carte a lui Robert F. Kennedy Jr.: „Adevăratul Anthony Fauci, Bill Gates, Big Pharma și războiul global împotriva democrației și sănătății publice”. Contactat de jurnaliști, Troncotă a spus că l-a cunoscut pe Georgescu cu prilejul lansărilor de carte și nu are nicio altă legătură cu el.