Sari direct la conținut

Putin a discutat cu premierul armean, după ce tensiunile s-au acutizat: „Relațiile se dezvoltă”

HotNews.ro
Nikol Pasinian si Vladimir Putin, Foto: TASS / ddp USA / Profimedia
Nikol Pasinian si Vladimir Putin, Foto: TASS / ddp USA / Profimedia

Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit miercuri cu premierul armean Nikol Pașinian, a anunțat Kremlinul, după luni de zile în care Erevanul s-a distanțat de Moscova, potrivit AFP.

Armenia, un aliat tradițional al Rusiei, își pune de luni de zile sub semnul întrebării legăturile cu Moscova, supărată că o forță rusă de menținere a păcii nu a reușit să intervină în timpul unei ofensive azeră pentru recucerirea Nagorno-Karabahului anul trecut.

„În ceea ce privește relațiile noastre bilaterale, acestea se dezvoltă cu succes”, i-a spus Putin lui Pașinian, care se afla în vizită la Moscova pentru summitul Uniunii Economice Euroasiatice, într-o înregistrare video difuzată de Kremlin.

Întâlnirea a avut loc la cinci luni după ce Armenia a aderat la Curtea Penală Internațională, ceea ce o obligă să îl aresteze pe Putin în cazul în care acesta pune piciorul pe teritoriul armean.

Putin a declarat că „întotdeauna acordăm atenție, în primul rând, cooperării economice”. El nu a menționat tensiunile.

Pașinian a devenit din ce în ce mai critic față de legăturile Armeniei cu Rusia.

Moscova a acuzat mica țară muntoasă că vrea să pună capăt unui parteneriat de zeci de ani.

Aceasta este prima călătorie a lui Pașinian la Moscova de când au început tensiunile.

La sfârșitul anului 2023, Armenia a boicotat un summit organizat de o alianță de securitate condusă de Moscova, din cauza a ceea ce Pașinian a descris drept eșecul blocului de a-și îndeplini obligațiile de securitate.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro