Sari direct la conținut

Putin a semnat o lege ce facilitează obținerea cetățeniei ruse pentru străinii care se înrolează în armată

HotNews.ro
Mobilizare în armată în Rusia, Foto: Pavel Lvov / Sputnik / Profimedia
Mobilizare în armată în Rusia, Foto: Pavel Lvov / Sputnik / Profimedia

Președintele rus Vladimir Putin a semnat sâmbătă o lege care le va facilita străinilor angajați în armata Rusiei obținerea cetățeniei, informează CNN.

Potrivit acestei legi, publicate sâmbătă pe portalul de informații juridice (monitorul oficial rus, n.r.), străinii care servesc în armata rusă pot acum să solicite cetățenia fără a mai prezenta un permis de ședere, așa cum era necesar anterior.

Concret, străinii care au semnat un contract cu Forțele armate ruse pentru cel puțin un an vor fi eligibili pentru această procedură, potrivit amendamentelor aduse legii privind „Cetățenia Federației Ruse”.

Măsura vine după ce Putin a anunțat săptămâna aceasta o „mobilizare parțială”, în condițiile în care Moscova încearcă să își refacă forțele armate epuizate după contraofensiva de succes a Kievului.

Măsura este de asemenea menită să schimbe amploarea invaziei ruse, de la o ofensivă dusă în mare parte de voluntari la una care implică o mai mare parte a populației.

___

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro