Sari direct la conținut

Putin înființează versiunea rusă la Eurovision, după ce a fost exclusă din concursul muzical. „Intervision” a fost inventat pe vremea URSS

HotNews.ro
Putin înființează versiunea rusă la Eurovision, după ce a fost exclusă din concursul muzical. „Intervision” a fost inventat pe vremea URSS
Cântăreața rusă Manizha, la Eurovision în 2021. Credit line: - / Shutterstock Editorial / Profimedia

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat luni un decret de înființare a unui concurs muzical internaţional, denumit „Intervision”, o versiune rusă a Eurovision din care Rusia a fost exclusă din cauza ofensivei militare în Ucraina, transmite The Moscow Times.

Intervision urmează să aibă loc la Moscova în cursul acestui an. Vicepremierul Dmitri Chernyshenko a fost numit președinte al comitetului de organizare, în timp ce șeful politicii interne, Serghei Kiriyenko, va prezida consiliul de supraveghere.

Ministrul de externe Sergei Lavrov a declarat în decembrie că mai mult de 25 de țări, inclusiv câteva din America Latină, și-au exprimat interesul de a participa.

Mikhail Shvydkoi, reprezentantul special al lui Putin pentru cooperarea culturală internațională, a declarat anterior că aproximativ 20 de țări și-au confirmat participarea, inclusiv toate națiunile care fac parte din BRICS.

Un concurs muzical care purta acest nume a fost deja organizat în era sovietică, între 1965 și 1968, iar ulterior între 1977 și 1980, ca răspuns al blocului estic la Eurovision.

Rusia a participat la Eurovision din 1994 până în 2021, prezentând în competiţia europeană unele dintre cele mai mari staruri ale sale. A câştigat concursul în 2008 prin Dima Bilan, care a interpretat cântecul „Believe”. Concursul Eurovision a fost organizat apoi la Moscova, pe Stadionul Olimpic din capitala rusă, în 2009.

INTERVIURILE HotNews.ro