Putin la ONU sau despre ipocrizia imperialismului rus

Vladimir Putin a vorbit la ONU, la aceeaşi tribună care a fost deschisă, timp de decenii, tuturor tiranilor aceste lumi. Vladimir Putin a fost la New York spre a marca, simbolic, noua politică ofensivă pe care Rusia o iniţiază în Orientul Mijlociu, acolo unde Siria lui Assad este un condominium ruso-iranian. Vladimir Putin a invocat, cu ipocrizia imperialistă care a definit URSS, aceleaşi principii ale dreptului internaţional pe care Rusia le încalcă, în impunitate. Discursul său de la Naţiunile Unite este nu doar un program de acţiune, ci şi sfidare fără precedent.

Spiritul Yaltei

Există o prezenţă pe care nimeni nu o poate ignora în alocuţiunea autocratului de la Kremlin: evocarea Yaltei, ( întâlnire ţinută pe pamântul rus recuperat prin invazia Crimeii) este mai mult decât un accident retoric. Yalta este, în lectura pe care Putin o face în faţă ONU, un simbol al ordinii internaţionale pe care Rusia doreşte să o promoveze. Yalta înseamnă nu doar trecutul de glorie al URSS, ( cel din care se nutreşte tirania rusă actuală), ci şi precedentul întemeiat pe decizia Marilor Puteri, prin consacrarea sferelor de influenţă. Yalta are,pentru cei din Europa Centrală şi de Est, o semnificaţie pe care nici un elogiu rus nu o poate alunga din memorie: Yalta separă,brutal, ţările libere de cele în care se exercită, suveran, dominaţia rusă.

Spiritul Yaltei, iată reperul în jurul căruia se organizează imaginarul politicii putiniste. Imperialismul rus recurge la ideile multilateralismului şi umanismului, el nu este agresiune, ci forţă în slujba libertăţii globale. Noua coaliţie pe care Vladimir Putin o sugerează,pornind de la cazul sirian şi de la ameninţarea Statului Islamic, este cauţionarea sferei de influenţe ruse ce se desenează, deja, pe teren.

Vladimir Putin devine, în această naraţiune propagandistică livrată oficial, un campion al lumii ameninţate de teroarea islamistă. Alianţa cu regimul opresiv al lui Assad (regim responsabil pentru provocarea acestui teribil conflict intestin), apare ca alternativa la haos. Iar apariţia Rusiei în Siria este primul pas în acest proces de coagulare al unei alianţe internaţionale cu scop anti-islamist.

Despre utilitatea agresiunii

Provocarea pe care o ilustrează discursul lui Vladimir Putin nu trebuie subestimată. Cuvintele nobile pe care le manipulează, spre a acorda o aură de respectabilitate agresiunilor sale, nu pot înşela pe cei care au capacitatea de a analiza autentica natură a ordinii sale politice. Regimul lui Putin se fondează pe combinaţia de represiune internă şi expansionism extern. Mândria naţională rusă este întărită prin tiranie şi război.

Pacificatorul auto-declarat al Siriei este, înainte de toate, şeful de stat care a atacat un stat suveran , Ucraina, anexând un teritoriu care îi aparţinea, sub regimul dreptului internaţional. Pacificatorul din Siria este acelaşi Preşedinte al Rusiei care a sprijinit , constant şi deschis, separatismul sângeros din Estul Ucrainei.

Ţelurile Rusiei în Siria sunt cu mult mai precise şi mai pragmatice decât ar indica retorica grandilocventă de la ONU. Miza este consolidarea şi salvarea dictaturii lui Assad, ca stat- marionetă prin intermediul căruia Rusia îşi poate extinde influenţa în această zonă. Cu consecinţe enorme, pe termen mediu şi lung, este şi cimentarea alianţei cu Iranul, acelaşi Iran pe care Preşedintele Obama l-a scos din izolarea internaţională, acordându-i şansa unui acord a cărui respectare este improbabilă.

Rusia a reuşit, în mod strălucit, să consacre valoarea agresiunii în raporturile sale cu Occidentul. După anexarea Crimeii şi slăbirea Ucrainei, imperiul rus îşi alege o nouă zonă de exindere strategică, Orientul Mijlociu. Alianţa pe care o propune Vestului , în lupta împotriva islamismului, nu este altceva decât o tentativă de a resuscita mecanismul Yaltei . Multilateralismul este un alt nume pentru sferele de influenţă.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro