Sari direct la conținut

Putin, în ciuda evidențelor: Armata rusă cucerește din ce în ce mai multe teritorii noi

HotNews.ro
Vladimir Putin și Dmitri Medvedev, Foto: Mikhail Metzel / TASS / Profimedia Images
Vladimir Putin și Dmitri Medvedev, Foto: Mikhail Metzel / TASS / Profimedia Images

În pofida înfrângerii grele a armatei sale în regiunea Harkov, președintele rus Vladimir Putin a anunțat noi atacuri asupra teritoriilor din estul Ucrainei, scrie Tagesspiegel.

„Operațiunile noastre ofensive în Donbass nu sunt suspendate, ele avansează într-un ritm lent”, a declarat Putin într-o conferință de presă la finalul unui summit al Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS) în Uzbekistan, în Asia Centrală, vineri seara. „Armata rusă cucerește din ce în ce mai multe teritorii noi”, a afirmat Putin.

Sub presiunea contraofensivelor ucrainene, forțele armate ale Rusiei s-au retras aproape complet din regiunea ucraineană de est Harkov la sfârșitul săptămânii trecute.

Acum, la Samarkand, în Uzbekistan, Putin însuși a comentat pentru prima dată succesele inamicului. „Conducerea Kievului a declarat că a început și desfășoară o contraofensivă activă”, a spus el. „Acum, să vedem cum va evolua totul și cu ce se va termina”.

De asemenea, șeful Kremlinului a acuzat Ucraina de tentative de atacuri împotriva centralelor nucleare rusești – și a amenințat: „Dacă în cele din urmă nu vor înțelege că astfel de metode sunt inacceptabile, va exista un răspuns”.

Până acum, a spus el, au existat contraatacuri sub formă de avertismente, da dacă situația nu se schimbă, răspunsul va fi „mai dur”.

„Operațiunea specială nu este ajustbilă”

Întrebat dacă ceea ce numește el „operațiune militară specială” trebuie corectată, el a spus: „Planul nu este supus ajustării”.

„Statul Major consideră un lucru important, altul secundar – dar sarcina principală rămâne neschimbată și este pusă în aplicare”, a spus Putin. „Scopul principal este eliberarea întregului teritoriu al Donbasului”.

Donbasul cuprinde două provincii în mare parte vorbitoare de limbă rusă din estul Ucrainei – Lugansk, care este acum pe deplin sub controlul forțelor separatiste susținute de Rusia și de Kremlin, și Donețk, pe care o controlează parțial.

Cu toate acestea, Rusia ocupă acum aproximativ o cincime din Ucraina în total, inclusiv o mare parte din provinciile Zaporojie și Herson din sud, pe lângă Crimeea, pe care a anexat-o în 2014 și o consideră parte a Rusiei.

Forțele ucrainene continuă operațiunile de contraofensivă în estul Ucrainei, exercitând o presiune din ce în ce mai mare asupra pozițiilor rusești și a liniilor logistice din estul Harkovului, nordul Luhanskului și estul regiunii Donețk, susține cea mai recentă evaluarea a Institutului pentru Studiul Războiului

Rușii ar fi obligați să se retragă din estul Ucrainei după ce trupele ucrainene continuă contraofensiva la sud-vest de orașul Izium, în apropiere de Liman și pe malul estic al râului Oskil, potrivit unor surse rusești, dar avansul prea departe spre est al armatei ucrainene ar putea să o pună în dificultate în a-și menține liniile defensive, consideră think tank-ul american.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro