Qatarul negociază cu Hamas un schimb de prizonieri cu Israelul
Mediatori din Qatar au avut convorbiri de urgenţă cu oficiali ai Hamas pentru a încerca să negocieze eliberarea femeilor şi copiilor israelieni capturaţi de gruparea militantă şi deţinuţi în Gaza, în schimbul eliberării a 36 de femei şi copii palestinieni din închisorile israeliene, scrie Reuters, citând surse.
Negocierile în curs de desfăşurare, pe care Qatarul le conduce în coordonare cu Statele Unite începând de sâmbătă seară, „evoluează”, a declarat sursa citată. Însă nu există semne de progrese în momentul în care cele două părţi se împotmolesc, a adăugat sursa Reuters.
Qatarul a fost în contact cu oficiali Hamas din Doha şi Gaza după ce gruparea islamistă a atacat sâmbătă Israelul din Gaza, luând cu asalt oraşe, ucigând peste 700 de israelieni şi capturând zeci de ostatici pe care i-a dus în Gaza, a precizat sursa.
Numărul exact de femei şi copii israelieni pe care Hamas îi oferă în potenţialul schimb contra a 36 de femei şi copii palestinieni – aflaţi în detenţia israeliană şi pe care gruparea islamistă i-a identificat – nu este clar, a precizat sursa.
Numărul ostaticilor israelieni deţinuţi în Gaza rămâne, de asemenea, neclar, dar se ştie că Hamas a capturat sâmbătă femei, copii, persoane în vârstă şi soldaţi.
Un oficial palestinian, familiarizat cu eforturile din trecut de mediere între Hamas şi Israel, a declarat pentru Reuters că Egiptul şi Qatarul au fost în contact cu gruparea militantă, dar intensitatea luptelor aruncă umbre de îndoială asupra oricărui potenţial progres.
În Gaza, teritoriu controlat de Hamas, Israelul a procedat la cele mai intense atacuri de până acum, ca represalii la acţiunile Hamas de sâmbătă, ucigând aproximativ 500 de persoane. Ministrul apărării, Yoav Gallant, a declarat că blocada israeliană va fi înăsprită pentru a împiedica aducerea de alimente şi combustibil în această fâşie, unde locuiesc 2,3 milioane de oameni.
Şi Egiptul a fost în contact strâns cu Israelul şi cu Hamas pentru a încerca să prevină o nouă escaladare a luptelor dintre ele şi pentru a asigura protecţia ostaticilor israelieni, au declarat două surse de securitate egiptene. Egiptul a îndemnat Israelul să dea dovadă de reţinere, iar Hamasul să îşi ţină prizonierii în condiţii bune pentru a menţine deschisă posibilitatea unei dezescaladări în curând, deşi loviturile israeliene asupra Fâşiei Gaza au îngreunat medierea, au declarat sursele egiptene, vorbind sub rezerva anonimatului.
Sursa care a fost informată cu privire la discuţiile conduse de Qatar, vorbind, de asemenea, sub rezerva anonimatului, a declarat pentru Reuters: „Nu a existat niciun acord privind logistica sau un mecanism de eliberare”.
Nu a existat un răspuns imediat la solicitările de comentarii trimise Ministerului de Externe din Qatar, Hamas sau Departamentului de Stat al SUA. Biroul prim-ministrului israelian a declarat că nu doreşte să comenteze, precizează Reuters.
Israelienii sunt zdruncinaţi de atacul de sâmbătă şi de imaginile cu concetăţenii lor capturaţi şi duşi în Gaza. Israelul a declarat că va acţiona pentru a elibera ostaticii, aderând la un principiu de lungă durată, de a nu lăsa niciun om în urmă.
Cu toate acestea, opţiunile premierului Benjamin Netanyahu de a lovi Hamas pentru incursiunea sa din Israel ar putea fi limitate de grija faţă de numeroşii israelieni capturaţi în timpul raidului.
Qatarul, o ţară bogată, care are obiective ambiţioase în materie de politică externă, are o linie directă de comunicare cu Hamas. Trimişii Qatarului au ajutat anterior la medierea armistiţiului dintre gruparea islamistă şi Israel. Doha s-a aflat recent în centrul atenţiei diplomaţiei mondiale, după ce a găzduit mai mult de un an de discuţii între Statele Unite şi Iran, care au dus la schimburi de prizonieri şi eliberări de fonduri. Deşi baza de putere a Hamas se află în Gaza, unii lideri sunt stabiliţi în Qatar, precum şi în alte ţări din Orientul Mijlociu. (Sursa: News.ro / Foto: Dreamstime.com)