Sari direct la conținut

Quentin Tarantino acuză de plagiat o scriitoare populară: „Nu înțeleg cum de scriitorul japonez n-a dat-o în judecată pentru absolut tot ce are”. Controversa a pornit de la un film

HotNews.ro
Quentin Tarantino acuză de plagiat o scriitoare populară: „Nu înțeleg cum de scriitorul japonez n-a dat-o în judecată pentru absolut tot ce are”. Controversa a pornit de la un film
Quentin Tarantino în octombrie 2024, fotografiat pe scena galei organizate de Muzeul Academiei Americane de Film, FOTO: Emma McIntyre / Getty images / Profimedia

Quentin Tarantino a criticat fenomenul global creat de scriitoarea americană Suzanne Collins, seria de romane „Jocurile foamei” (The Hunger Games), pentru că ar fi copiat complet un alt film, mai vechi, relatează Far Out Magazine.

Vorbind în The Bret Easton Ellis Podcast cu autorul romanului American Psycho, Tarantino a început să enumere filmele pe care le consideră în topul celor mai bune 20 ale secolului XXI, alegându-și titlurile pentru pozițiile între 20 și 11.

Pe măsură ce a trecut prin listă, a ajuns în cele din urmă la Battle Royale, filmul răposatului regizor japonez Kinji Fukasaku. Tarantino și-a exprimat de nenumărate ori în trecut dragostea pentru lungmetrajul respectiv.

Filmul distopic din 2000 este bazat pe romanul cu același nume al jurnalistului și scriitorului japonez Koushun Takami. Acesta a terminat romanul în 1996, dar a reușit să obțină publicarea sa abia trei ani mai târziu din cauza poveștii sale controversate. Cartea urmărește un grup de elevi de gimnaziu forțați să se lupte între ei până la moarte de către un guvern totalitar al Japoniei.

Filmul lui Fukasaku a apărut în cinematografe la doar un an după ce romanul a fost scos la vânzare în librăriile din Japonia.

Quentin Tarantino o acuză pe Suzanne Collins că a „furat” povestea cărții japoneze

Suzanne Collins și-a publicat prima carte din seria Jocurile Foamei opt ani mai târziu, iar primul film The Hunger Games a apărut în 2012.

Quentin Tarantino consideră că asemănările dintre cele două povești sunt prea mari pentru a fi puse pe seama coincidenței. „Nu înțeleg cum de scriitorul japonez n-a dat-o în judecată pe Suzanne Collins pentru absolut tot ce are”, a spus el în podcast.

„Pur și simplu au furat cartea, la dracu’! Idioții de critici literari nu s-ar duce vreodată să vadă un film japonez numit Battle Royale, așa că acei critici idioți nu au tras-o niciodată la răspundere [pe Collins]”, a continuat el seria acuzațiilor.

Înflăcărat, Tarantino a adăugat: „Vorbeau despre cum era cel mai original lucru pe care l-au citit vreodată, la naiba. De îndată ce criticii de film au văzut filmul, au spus: «Ce naiba! Asta e doar Battle Royale, dar varianta PG!»”. Tarantino s-a referit aici la faptul că în SUA filmul original The Hunger Games a fost clasificat ca putând fi văzut chiar și de către copii, sub îndrumare parentală. Filmul japonez e mult mai dur și brutal.

Suzanne Collins la premiera ultimului film „The Hunger Games”, din 2023, FOTO: Jon Kopaloff / Getty images / Profimedia Images

Fiecare dintre cele 4 romane din seria Jocurile Foamei au fost adaptate pentru marele ecran de Hollywood, ultimul dintre ele fiind lansat în 2023. Franciza cinematografică a obținut încasări de 3,3 miliarde de dolari.

Regizorul a povestit cum a văzut el în premieră filmul japonez

Tarantino, care n-a mai scos niciun film nou de la Once Upon a Time in Hollywood din 2019, a mai povestit în podcast că a fost una dintre primele persoane care au văzut filmul lui Fukasaku din 2000. El a povestit că regizorul japonez l-a invitat la o proiecție privată când se afla în Japonia pentru a se documenta pentru filmarea celebrului său lungmetraj Kill Bill.

Amintindu-și experiența, Tarantino a spus: „N-aveam nici cea mai mică idee ce naiba urmează să văd. Și, Dumnezeule mare, la naiba! Nici măcar nu știu ce am văzut”.

La scurt timp după aceea, filmul a fost prezentat unui public mai larg. Tarantino a continuat: „A fost atât de nebunesc… trei luni mai târziu eram la Festivalul de Film de la Seattle. Urmau să ruleze Battle Royale la miezul nopții. Nimeni nu văzuse asta în America încă”.

„Am ajuns la proiecția de la miezul nopții și a fost una dintre cele mai palpitante proiecții încă de când așteptam să înceapă filmul. Știam ce urmează să vadă. Asta o să livreze mai mult decât își imaginează ei! Nu sunt pregătiți pentru cum va livra acest film”, a spus Quentin Tarantino.

INTERVIURILE HotNews.ro