Radu Campeanu – inchis de comunisti la 25 de ani, emigreaza in Franta la 51, revine la 67 pentru a reface PNL
- Redactia Hotnews
Radu Campeanu provenea dintr-o familie de liberali, a fost lider al Tineretului Liberal, iar la 25 de ani a fost condamnat de regimul comunist la inchisoare, de unde a iesit noua ani mai tarziu. In 1973 a reusit sa plece in Franta, revenind in tara in 1990, dupa Revolutie, pentru a reinfiinta Partidul National Liberal, potrivit news.ro. El este cel care a candidat la Presedintie impotriva lui Ion Iliescu la primele alegeri libere. Ulterior, a lansat ideea unei candidaturi a Regelui Mihai.
Campeanu s-a nascut pe 28 februarie 1922, in Bucuresti, intr-o familie de liberali. Tatal sau, Dumitru Campeanu, a fost prefect PNL in Dambovita.
Din pozitia de presedintele organizatiei de tineret a PNL a coordonat o mare manifestatie anticomunista, in 8 noiembrie 1945.
In 1947 a fost inchis pentru noua ani, la eliberare lucrand in constructii, desi era absolvent de Drept si de Stiinte Economice. Ajutat de familie, in 1973 obtine azil politic in Franta, unde, cinci ani mai tarziu, a fondat Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania de la Paris, dar si Consiliul National Roman, alaturi de alti romani refugiati.
Campeanu s-a intors in Romania pe 5 ianuarie 1990, moment in care a reinfiintat Partidul National Liberal. Din martie 1990 a devenit presedintele PNL, iar la primele alegeri libere din 20 mai 1990 a candidat la Presedintia Romaniei, alaturi de Ion Iliescu si Ion Ratiu. Campeanu a obtinut 10% din voturile valabil exprimate si a fost ales senator de Bucuresti si vicepresedinte al Senatului.
In perioada februarie – mai 1990 a fost vicepresedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala.
In iulie 1992, Campeanu a anuntat ca il sprijina pe Regele Mihai sa candideze la Presedintia Romaniei, insa fostul suveran a refuzat categoric aceasta idee. Inainte de alegerile parlamentare din 1992 a pledat pentru iesirea PNL din CDR, iar partidul a ratat intrarea in Parlament, obtinand un scor sub 3%.
In 1993 a pierdut sefia partidului in favoarea lui Mircea Ionescu-Quintus, la Congresul PNL de la Brasov. Cu toate acestea, a fost ales vicepresedinte al PNL, dar in urma contestarii esuate in instanta a noii conduceri a partidului a fost retras din functie.
Instanta a recunoscut totusi infiintarea unui nou partid liberal, PNL-Campeanu. In noiembrie 1996 va candida din nou la presedintia Romaniei, din partea Aliantei National Liberal Ecologiste , obtinand insa doar 0,35% din voturi.
Dupa acest moment, PNL-Campeanu incepe discutiile pentru fuziunea cu PNL condus de Mircea Ionescu-Quintus, tratative care se vor prelungi mai multi ani.
La Congresul PNL din septembrie 2003 este adoptata decizia comasarii prin absorbtie a PNL-Campeanu, acesta fiind radiat astfeldin registrul partidelor politice.
Cu ocazia alegerilor parlamentare din noiembrie 2004, fostul lider al PNL a fost ales senator de Bucuresti pe listele Aliantei DA, PNL-PD. In 2008, la finalul mandatului, Campeanu a anuntat ca nu va mai candida din nou in alegeri, precizand ca doreste sa-si scrie memoriile.
Radu Campeanu a fost distins cu Ordinul National ”Serviciu Credincios” in grad de Cavaler, conferit de presedintele Ion Iliescu in decembrie 2002.