Radu Crăciun: Va reuși România să realizeze (în premieră) o consolidare fiscală fără constrângerea unui acord încheiat cu instituții multilaterale?

Cât am învățat ca țară, din greșelile trecute? Cât de ascultate au fost repetatele recomandări ale guvernatorului de către decidenții cărora le erau adresate? În momentul de față, băncile centrale se confruntă cu o provocare poate fără precedent păstrarea celui mai important atu: CREDIBILITATEA.

Credibilitatea e zdruncinată de legăturile nesănătos de strâns stabilite între băncile centrale politic și piețele financiare

Credibilitatea e zdruncinata de :

• A. legaturile nesanatos de stranse stabilite intre bancile centrale, politic si pietele financiare. O situatie care excede, in opinia mea, paradigma sugerata de guvernator la un moment dat prin care, de-a lungul istoriei, raportandu-se la politic. Spunea Mugue Isărescu: “Nici subordonarea BC nu a fost totala,nici independenta deplina”

• B. Incapacitatea Băncii Centrale de anticipa corect impactul pe termen lung al relaxarii cantitative si ma refer aici in primul rand la inflatie

FIlozofia prevalenta ce a dus la asta este surprinsa foarte bine in culegere prin trimiterea facuta la cuvantarea lui: Jeremy Powell la Jackson Hole 2019 : „ Inflatia scazuta e problema. In cazul cresterii BC au instrumentele necesare”.

Dar, iata, lucrurile nu sunt atat de simple pe cat pareau in acel moment, Iar remarca d-lui Guvernator este extrem de relevanta in acest moment: „Relatia independenta-credibilitate este esentiala pentru aducerea sub control a inflatiei”

Readucerea in prim plan a relatiei independenta-credibilitate este reflectata de mesajele extrem de ferme trimise astazi de marile banci centrale, dupa o perioada de ezitare initiala, in privinta aducerii sub control a inflatiei. Cu orice pret. Nu prea mai e loc de obiective multiple si compromisuri.

Riscul unei spirale inflationiste generate de lipsa de credibilitate a bancilor centrale este prea mare

Reactiile pe alocuri suprinzatoare ale bursei americane, neconvinsa de fermitatea abordarii FED, sunt oglinda provocarilor cu care se confrunta BC. In egala masura, modificarile de comportament ale consumatorilor si companiilor prin dezancorarea anticipatiilor inflationiste sunt si ele o sursa de ingrijorare pentru BC, sugerand necesitatea unor mesaje si demersuri lipsite de orice ambiguitate.

O intrebare cruciala a lui Mugur Isarescu: „Daca deteriorate de atacurile successive la adresa ei credibilitatea bancilor centrale mai poate reancora anticipatiile inflationiste?”

In cazul unei tari precum Romania, provocarile sunt si mai mari in conditiile unei necorelari dintre politica monetara si politica economica care, de-a lungul timpului, a dus la ratarea repetata a inflatiei tintite.

Practic, in tot acest timp am putut constata inexistenta “diviziunii muncii necesara pentru a nu impovara politica monetara cu obiective care pe termen scurt merg impotriva stabilitatii preturilor.”

Dincolo de aceasta problema de principiu exista insa o problema originara: Lipsa unui angajament politic ferm la regimul de tintire a inflatiei. În Caietul de studii nr.10/2002se arată: “Atât timp cât politica monetara opereaza într-un mediu în care avantajul primei miscari revine politicii fiscale, câmpul de actiune al bancii centrale este sensibil îngustat (Niepelt, 2001). Independenta acesteia este deplina doar în conditiile în care cadrul operational asigura primordialitatea tintei de inflatie asupra obiectivelor de natura fiscala. Într-un astfel de context, politica fiscala este cea care trebuie sa-si ajusteze comportamentul astfel încât sa nu pericliteze obiectivul de inflatie, ceea ce este echivalent cu absenta oricaror simptome de dominanta fiscala.”

Din pacate, acesta nu a fost cazul Romaniei, in care politicile fiscale pro-ciclice au reprezentat o constanta.

Marea eroare a politicilor economice a fost inversarea prioritatilor: prioritizarea recuperarii decalajelor de nivel de trai, ignorand ca aceasta nu poate fi decat O CONSECINTA a recuperarii decalajelor de dezvoltare.

In România, de decenii, politicile fiscale au fost gandite sa stimuleze cererea agregata si nicidecum PIB ul potential.

Dezvoltarea Romaniei a fost una pur oportunista si in prea mica masura una programata.

De aici permanenta deficitelor gemene.

Practic, mediul de afaceri a fost incapabil sa se ajusteze pe coordonatele unei cereri in crestere fara sprijinul unor strategii de dezvoltare a infrastructurii, a educatiei, de mobilizare a fortei de munca, de stimulare a inovatiei, de capitalizare a resurselor naturale samd). Adica tot ceea ce ar fi putut creste PIB ul potential al Romaniei.

O politica fiscala care provoaca deficite crescande si acumulare de datorie, fara un angajament de reducere a acestora in viitor, este de natura a genera inflatie si a impovara suplimentar politica monetara.

Nu o data, cei chemati sa gandeasca politicile economice care sa scada incarcarea politicii monetare, s-au dovedit a fi mai preocupati sa vina cu sugestii legate mai degraba de ce ar trebui sa faca BNR (sa scada dobanda, sa apere cursul) decat de ce ar trebui sa faca institutiile pe care le coordonau ei.

Adevarul pe care ni-l reaminteste d-nul Guvernator: Nu exista alternativa la un mix echilibrat si coerent de politici macroeconomice.

Problema Romaniei este ca toate consolidarile fiscale s-au facut sub presiunea FMI si/sau UE intr-un demers prociclic din cauza intarzierii lor.

Inconsecventa politicilor interne a create nevoia “importului de credibilitate” (MI) din parte UE si FMI asa cum a fost cazul crizei din 2008.

Practic, incapacitatea institutiilor locale de a face ajustari controlate ale dezechibrelor interne duce la decredibilizarea lor in fata finantatorilor externi (critici pentru finantarea deficitelor) necesitand interventia unor institutii externe cu un capital de credibilitate solid.

Intrebarea extrem de importanta care se pune astazi este: va reusi Romania sa realizeze IN PREMIERA o consolidare fiscala fara a se afla sub constrangerea unui acord incheiat cu institutii multilaterale?

Ratarea repetata a tintelor de inflatie, chiar daca poate fi justificata printre altele si prin lipsa de suport a politicilor economice, a sapat la capitalul de incredere al BNR in ce priveste capacitatea tintirii inflatiei.

Nu intamplator ,in mentalul colectiv principalul merit al BNR pare sa fie legat in primul rand de stabilitatea cursului si nu de stabilitatea preturilor.

Cred ca este momentul ca BNR sa isi asume meritul stabilitatii preturilor. DOAR meritul stabilitatii preturilor.

De altfel chiar d-nul Guvernator, intr-un repertoar al evolutiilor economice teoretic posibile si reactiile pe care Banca Centrala ar fi de dorit sa le aiba, mentiona ca intr-un scenariu potential de recesiune si inflatie (indusa de oferta) confruntate cu anticipatii inflationiste, Băncile Centrale sunt obligate sa intervina pentru a limita efectele de runda a doua.

As incheia lansand o tema de gandire:

Nu cumva asumarea de catre Băncile Centrale nu doar a deciziilor de politica monetara, dar si cu supramasura a unor elemente de politica economica a creat hazardul moral care invita lumea politica la o atitudine mai degraba contemplativa?

N.Red: Radu Crăciun este președintele BCR Pensii. Textul de mai sus a fost rostit miercuri, la lansarea volumului „Băncile centrale și calibrarea politicii monetare” de către Guvernatorul BNR