Skip to content

Radu Marinescu, ministrul propus pentru Justiție, anunță „o agenție pentru protecția victimelor infracțiunilor”

„Criminalitatea este în creștere și atunci și victimele sunt tot mai numeroase”, a declarat Radu Marinescu, propus de PSD să preia Ministerul Justiției, la audierile în comisiile de specialitate ale Parlamentului.

Audierile în comisii au început luni, când și-au prezentat prioritățile din mandat 13 membri ai Cabinetului Luca Niculescu, toți primind avize favorabile.

Marți, audierile au început la ora 9:00, primul fiind Radu Marinescu.

Marinescu a început prin a se prezenta ca fiind un „avocat, sunt foarte mândru de profesia mea”.

„Eu consider că un avocat poate să aibă percepția cea mai potrivită asupra actului de justiție și asupra așteptărilor cetățeanului și că asta îi permite să abordeze problematica Ministerului de Justiție într-o cheie aparte”, a declarat Radu Marinescu.

În prezentarea sa, Marinescu și-a prezentat prioritățile pentru mandatul său. El a spus, între altele, că dorește să creeze o agenție pentru protecția victimelor infracțiunilor.

„Onorați colegi, intenționăm să adoptăm o viziune instituțională și unitară de politici publice în ceea ce privește protecția victimelor infracțiunilor. Există foarte multe discuții în spațiul public, în spațiul politic, în spațiul instituțional despre protejarea victimelor infracțiunilor. Este o preocupare legitimă pentru că, din păcate, criminalitatea este în creștere și atunci și victimele sunt tot mai numeroase”, a declarat Radu Marinescu.

„Ele trebuie să fie protejate într-un mod unitar și coerent, cu politici care să fie realizate la nivel național și nu segmentar, cum este în momentul de față. Intenționăm să creăm o agenție pentru protecția victimelor infracțiunilor ca element național, central și unitar de elaborare a politicilor, de stabilire a modalităților de protecție, de acordare a asistenței”, a continuat Marinescu.