Radu Theodoru era descris încă din 2004 că este negaționist al Holocaustului într-un document oficial al statului român. Ajuns la 101 ani, el apare acum în dosarul DIICOT de trădare națională

Șase persoane au fost reținute joi de DIICOT într-un dosar de trădare, potrivit unui comunicat al instituției. Gruparea era organizată ca o structură militară, iar în dosar este vizat și generalul maior în retragere Radu Theodoru.

Numele lui Radu Theodoru nu este necunoscut. Fost lider al Partidului România Mare, Theodoru este cunoscut de zeci de ani drept un negaționist al Holocaustului în România, după cum consemna în 2004 și Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Studierea Holocaustului din România, condusă de laureatului Premiului Nobel pentru Pace Elie Wiesel. 

Ce scria Raportul prezidențial:

„Nici unul dintre autorii români nu a adoptat însã argumentul negaționist cu zelul și vehemența cu care a fãcut-o Radu Theodoru. Fost ofițer de aviație, membru fondator al PRM și, un timp, adjunct al lui Tudor, Theodoru avea sã fie exclus din PRM în urma unui conflict cu liderul partidului. „Sunt adeptul școlii istorice revizioniste în fruntea cãreia se aflã omul de științã francez R. Faurisson” – scria, în 1995, în sãptãmânalul antisemit Europa. Faurisson, adãuga el, „este victima unor presiuni morale și fizice dezgustãtoare, pentru simplul fapt cã a pus la îndoialã existența camerelor de gazare”. Dupã care, Theodoru înșirã o listã a negaționiștilor occidentali și a principalelor lor „demonstrații”, începând cu „Raportul Leuchter” și întorcându-se, apoi, la Léon Degrelle, liderul mișcãrii fasciste rasiste belgiene, și la „scrisoarea deschisã” adresatã de acesta Papei Ioan Paul al II-lea. Degrelle, aratã Theodoru, produsese douã coloane comparative care demonstrau cã „adevãratul genocid” fusese cel produs „de bombardamentele anglo-americane, de explozia celor douã bombe atomice la Hiroshima și Nagasaki, de asasinatele în masã de la Hamburg și Dresda”, și nu la Auschwitz, „unde propaganda sionistã, spre a estorca Germaniei învinse sume fabuloase, a impus opiniei publice [internaționale] cifra fabuloasã de 6 milioane de evrei asasinați”. 

Școala revizionistă, „raportând suprafața așa-ziselor camere de gazare la numãrul de «gazați» zilnic”, demonstreazã, potrivit lui Theodoru, cã „totul este o minciunã odioasã”. „Apariția școlii istorice revizioniste”, scria Theodoru, „este bomba atomicã pe care istoricii conștienți au aruncat-o asupra uriașei construcții propagandistice a meșterilor Alianței Universale Israelite, pentru cã, „demonstrând cã la Auschwitz și în celelalte lagãre nu s-a produs genocid prin gazare, se pune problema revizuirii procesului de la Nürenberg [sic!]”. Aceastã revizuire ar impune, la rândul ei, „revizuirea procesului fãcut Germaniei celui de-al III-lea Reich”, ceea ce ar pune în discuție „«tributul» plãtit de Germania postbelicã Israelului și organizațiilor mondiale evreiești: de la pensii la subvenții de toate felurile. Articolul era prezentat de Europa ca fiind primul fragment dintr-o carte ce avea sã aparã sub titlul „Lumea, România și evreii”. Cartea va fi publicatã, în cele din urmã, în 1997, dar cu un titlu diferit, România ca o pradã, și avea sã se vândã aparent destul de bine pentru ca o nouã ediție, publicatã la o altã editurã, sã aparã în 2000, articolul din Europa fiind folosit drept introducere.

Theodoru va continua sã imite modelele negaționiste occidentale în Nazismul sionist, volum apãrut tot în 2000, al cãrui titlu este de clarã inspirație garaudyanã. În aceastã carte, Theodoru afirmã cã Holocaustul a devenit „cea mai rentabilã afacere evreiascã” ce a existat vreodatã, „îmbogãțindu-i pe autorii ziși martori oculari care au fabricat în serie cu exagerãri aberante și viziuni patologice viața din lagãrele naziste”. Fiind „preluatã de literatura de memorialisticã”, teza „s-a dovedit deosebit de rentabilã”. Se produc „filme zise documentare, de fapt subtile sau grosolane mistificãri precum Shoah [de Claude Lanzmann]”, au loc „congrese zise științifice”, – totul pentru a crea „un sistem complex de dezinformãri, de spãlare a creierului, de presiuni psihologice, reușind sã impunã falsul ca pe o realitate emoționalã”. Reacția „demnitãții umane” la aceastã stare de fapt, continua Theodoru, „se numește «Revizionismul istoric» și curajoșii sãi partizani au devenit ținta nazismului sionist care folosește împotriva istoricilor revizioniști teroarea fizicã, linșajul din presã, teroarea judiciarã, atentatele, izolarea socialã, loviturile economice”. Producția revizionistã „analizeazã întregul proces de la Nürenberg, dovedind cã a fost un proces-rãzbunare al învingãtorilor asupra învinșilor. Eu îl caracterizez ca pe un proces fãcut de nazismul sionist, nazismului german. Mai exact, ca pe un proces al nazismului iudaic, împotriva nazismului arian. O răfuială rasistă.”