Raed Arafat: Universitățile au început să creeze listele cu studenții care se vor implica în tratarea bolnavilor de COVID

Universitățile au început deja să creeze listele cu studenții de la facultăţile de medicină din anii terminali, care se vor implica în activitatea de tratare a pacienţilor COVID, a anunțat Raed Arafat, la începutul ședinței de Guvern de miercuri. Potrivit acestuia, proiectul de OUG este pregătit de adoptare.
UPDATE Proiectul de OUG a fost aprobat de Guvern. Actul normativ prevede desfăşurarea activităţilor de voluntariat de către studenţii din anii terminali ai facultăţilor de medicină, respectiv anii 4, 5 şi 6, precum şi anii 3 şi 4 de asistenţă medicală în unităţi sanitare implicate în efortul de limitare a răspândirii infecţiilor cu coronavirus, a spus Ionel Dancă, șeful Cancelariei prim-ministrului. Activitatea de voluntariat este premiată cu 2.500 de lei pe lună.
„Noi, de altfel, în colaborare cu universităţile, am început să creăm listele, deci au început universităţile să creeze listele. În secunda în care este publicată, o să începem să preluăm studenţii care s-au înscris şi să îi repartizăm”, a spus Arafat. Acesta a precizat că nu au mai aşteptat adoptarea pentru a crea aceste liste.
„Când se publică, sperăm mâine, deja începem să o implementăm”, a mai spus Raed Arafat.
Premierul Ludovic Orban i-a cerut să gândească foarte bine comunicarea, interacţiunea, modul de implicare a studenților, astfel încât să simtă susţinerea şi aprecierea pentru efortul lor.