Sari direct la conținut

Rafila, acuzat de „cinism și samavolnicie” de senatoarea Nicoleta Pauliuc, supraviețuitoare a cancerului: „Bolnavii de cancer sunt condamnați la moarte”

HotNews.ro
Nicoleta Pauliuc, Foto: AGERPRES
Nicoleta Pauliuc, Foto: AGERPRES

​Bolnavii de cancer „care aşteptau ca pe apa vie implementarea Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului (PNCC) elaborat de cei mai buni experţi medicali din România sunt împinşi de ministrul PSD al Sănătăţii, Alexandru Rafila, în purgatoriu”, afirmă senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, fost pacient oncologic și inițiatoarea unor proiecte de lege penntru bolnavii de cancer din România.

Nicoleta Pauliuc atrage atenția că „prin elaborara unui nou Plan anti-cancer, care nu are valoare de lege, fiind o simplă hârtie prezentată de ministru, practic, se amână pe termen nedeterminat elaborarea normelor, aplicarea programele specifice, finanţarea şi implementarea planului aprobat prin lege”.

Ministerul Sănătății a anunțat miercuri că lansează un nou Plan de Combatere a Cancerului, la 7 luni de când Planul de Combatere a Cancerului la care un grup de specialiști a lucrat timp de câțiva ani a fost aprobat de Parlament și promulgat de președintele Klaus Iohannis.

Reacția senatoarei PNL Nicoleta Pauliuc, fost pacient oncologic:

„Ce face domnul Rafila acum este şi nelegal şi neconstituţional. Nu se poate printr-un simplu document care nu are valoare legală să anulezi o lege în vigoare (adoptată aproape cu unanimitate de către Parlament) pe care Executivul (în cazul acesta, Ministerul Sănătăţii) este obligat legal şi constituţional să o pună în aplicare. Nu degeaba reprezentanţii asociaţiilor bolnavilor oncologici vorbesc despre o acţiune în instanţă, pe persoană fizică, împotriva domnului Rafila.

În 2022, am luptat în Parlament, aproape la propriu, pentru a vedea Planul Național de Combatere a Cancerului transformat în lege. Aceasta a fost una dintre misiunile pe care mi le-am asumat ca fost pacient oncologic. Multă lume îmi spunea că nu e nevoie de lege, ci că documentul trebuie să fie implementat. Eu le-am explicat şi, astăzi, constatăm că am avut dreptate, că era importantă legea pentru că impunea obligaţii legale Puterii Executive: norme, finanţare şi implementare. Pe când un document strategic poate fi oricând rătăcit prin sertare, aşa cum sigur se va întâmpla cu fake-ul lansat de ministrul Alexandru Rafila astăzi, 31 mai.

Cinismul este evident dacă ne gândim că ministrul Sănătăţii, domnul Alexandru Rafila, care s-a numărat printre iniţiatorii Planului anti-cancer şi printre cei care au susţinut legea, ne anunţă cu doar o zi înainte de termenul limită pentru normele de aplicare că a elaborat un nou document şi că vrea ca acesta să fie adoptat printr-o Ordonanţă de Urgenţă sau o nouă lege. Discutăm, în mod evident oricărui om de bună credinţă, despre o tentativă de a trage de timp pentru a nu se vedea managementul defectuos de la vârful Ministerului Sănătăţii. Timpul nu are răbdare cu bolnavii de cancer şi orice zi pierdută, din cauza egoului colosal al unui om politic, va duce la pierderea de vieţi omeneşti.

Pacienţii oncologici sunt condamnaţi să fie exact precum Sisif: bolovanul care a ajuns în vârful muntelui se prevăleşte la vale şi trebuie să o luăm de la capăt. Care este motivul pentru care, spre exemplu, Registrul Naţional al Bolnavilor de Cancer nu poate fi implementat de acum câtă vreme acesta se regăseşte şi în documentul prezentat de Ministerul Sănătăţii? Pentru ce să mai aşteptăm?

Începând de mâine, 1 iunie, se vor desfăşura evenimentele prilejuite de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer. Mi-aş fi dorit ca mesajul de anul acesta să fie pozitiv, să fie despre Planul anti-cancer şi despre lucrurile concrete care se schimbă în sistem. Pentru mine, 31 mai 2023 va rămâne o zi extrem de tristă pentru că, din multe puncte de vedere, este ca o recidivă într-un moment în care eu şi bolnavii aşteptam anunţul că avem remisie totală.”

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro