Sari direct la conținut

Raluca Turcan, despre posibila rupere a coaliției PNL-PSD: „Nu e concurs de frumusețe, nici de orgolii”

HotNews.ro
Raluca Turcan, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Raluca Turcan, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Ministra Culturii, Raluca Turcan, a criticat joi, înaintea ședinței cu conducerea PNL, guvernarea din coaliție a PSD. Ea a mai subliniat că neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei, măsură anunțată de Marcel Ciolacu, a fost propusă de PNL din 2022, conform News.ro.

Turcan a mai afirmat și că președintele PNL, Nicolae Ciucă este candidatul cu „prima șansă” de a câștiga cursa pentru președinția României. El urmează să fie numit oficial candidatul liberalilor la prezidențiale, după convocarea Consiliului Naţional al partidului.

Întrebată despre o posibilă rupere a coaliției PNL-PSD, ministra a răspuns că „guvernarea nu este concurs de frumusețe, nici de orgolii. Guvernarea este despre proiecte concrete, profesionalism”. 

Despre proiectul aflat în Parlament privind ridicarea pragului de impozitare a pensiilor, Turcan a spus că „este o chestiune de competiție politică”, susținând că, deși PSD își asumă măsura pensiilor, proiectul a fost depus în 2022, în timpul mandatului PNL. 

„Vom spune oamenilor că este un lucru bun care se întâmplă, pentru că oamenii politici responsabili nu stau să îşi tragă şireturile unul altuia în funcţie de paternitatea unui subiect, până la urmă ne interesează rezultatele. Noi spunem apăsat că cel mai corect şi respectuos mod, ţinând cont că suntem într-o coaliţie de guvernare, este să dai vot pe un proiect care are deja susţinerea tuturor partidelor”, a mai declarat ea.

Proiectul de lege pentru ridicarea pragului de impozitare a pensiilor a trecut de Senat, în unanimitate și așteaptă votul Camerei Deputaților. El își propune creșterea pragului de la 1 octombrie 2024, de la 2.000 de lei, la 3.000 de lei.

INTERVIURILE HotNews.ro