Raport AEP: Câți bani a investit Cumpănașu în campania electorală; peste 500 de mii de lei din donații
Raportul Autorității Electorale Permanente (AEP), publicat luni în Monitorul Oficial, arată sumele pe care candidații la prezidențiale le-au avut la dispoziție pentru a-și susține campania și proveniența acestora. Astfel, candidatul independent Alexandru Cumpănașu a beneficiat de donații de aproximativ 560 de mii de lei, din care 375,5 mii de lei contribuții din venituri proprii.
Alexandru Cumpănaşu, candidat independent pentru funcţia de preşedine al României, a reuşit să obțină 41.004 de voturi.
Alexandru Cumpănașu a fost pus sub acuzare de procurorii DNA Constanța pentru fraudă, după ce ar fi mințit că deține diplomă de studii superioare atunci când a accesat un post de expert într-un proiect european derulat de SNSPA, au precizat, pentru Mediafax, surse judiciare.
Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că Alexandru Cumpănașu a fost pus sub acuzare pentru fraudă, după ce ar fi mințit în privința studiilor, pentru a lucra, ca expert, într-un proiect european (SIPOCA) derulat de Ministerul Dezvoltării, implementat în parteneriat cu SNSPA.
În luna septembrie a anului treut, SNSPA a decis să verifice legalitatea angajării lui Cumpănașu în cadrul proiectului SIPOCA, pentru a clarifica situația privind studiile lui. La acea vreme, Cumpănașu a semnat un document potrivit căruia deține studii superioare.
În funcție de rezultate, SNSPA a anunțat că vor fi luate măsurile legale care se impun.
Verificările SNSPA au fost dispuse după ce, în spațiul public, au apărut mai multe controverse privind studiile lui Cumpănașu. În declarația de avere publicată pe site-ul Biroului Electoral Central înainte de alegerile pentru președinție, la care Cumpănașu a candidat, acesta figura cu 66.762 lei încasați de la SNSPA.
Alexandru Cumpănașu are șapte vile și apartamente, trei terenuri intravilane, iar el și soția au încasat, doar anul trecut, cam din aceleași surse (în mare parte bani publici), o sumă totală de peste 1,6 milioane de lei. De la SNSPA, Alexandru Cumpănașu a primit un salariu de aproape 67.000 de lei, de la Romaqua Group aproape 80.000 de lei, de la Asociația de Acreditare din România și de la UEFISCDI București circa 60.000 de lei.