Raport: NATO se confruntă cu una dintre cele mai grave crize. Una dintre cele mai dificile probleme este chiar președintele Trump
Alianţa Nord-Atlantică se confruntă cu una dintre cele mai grave crize din ultimele şapte decenii, fiind afectată de o serie de provocări, inclusiv interne, dintre care cea mai mare este lipsa unei conduceri puternice şi principiale din partea SUA, arată un raport elaborat de experţi în securitate, potrivit Mediafax.
În contextul apropierii celei de-a 70-a aniversari a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, cea mai veche şi cea mai de succes alianţă militară a naţiunilor democratice se confruntă în 2019 cu o serie de provocări grave şi compexe vizând scopul, eficienţa şi unitatea Alianţei.
Foştii reprezentanţi permanenţi la NATO Douglas Lute şi Nicholas Burns evidenţiază o serie de provocări majore cu care se confruntă Alianţa Nord-Atlantică, într-un raport intitulat „NATO la 70 de ani: O Alianţă aflată în criză”.
Nicholas Burns, directorul Proiectului privind „Relaţiile cu Europa şi la nivel Trasatlantic” în cadrul Centrului Belfer al Universităţii Harvard, şi Douglas Lute, expert principal în acelaşi proiect, au prezentat raportul la Conferinţa de Securitate de la Munchen.
„Alianţa Nord-Atlantică se confruntă cu una dintre cele mai dificile crize din ultimele decenii. Deşi NATO se confruntă cu probleme strategice, cea mai mare ameninţare este lipsa unei conduceri puternice şi principiale din partea Statelor Unite, pentru prima dată în istorie”, afirmă Nicholas Burns.
„Sperăm că acest raport va fi sursă de inspiraţie în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, îndreptând atenţia spre provocările strategice dure, pentru lansarea unei analize profunde din partea statelor aliate. Alianţa Nord-Atlantică trebuie să fie revitalizată şi reechipată în următoarele decenii şi trebuie să demonstreze abilitatea de adaptare”, a spus, la rândul său, Douglas Lute.
Autorii raportului recomandă o serie de măsuri pentru abordarea problemelor interne ale NATO, propunând relansarea rolului de conducere al Statelor Unite, restabilirea capacităţii de apărare în Europa, susţinerea valorilor democratice şi eficientizarea procesului decizional în cadrul organizaţiei.
„Preşedintele SUA, Donald Trump, este considerat la nivel larg în capitalele NATO ca fiind cea mai urgentă şi, adesea, cea mai dificilă problemă. Ambivalenţa deschisă a preşedintelui Donald Trump privind valoarea pe care NATO o are pentru Statele Unite, contestarea de către el în mod public a angajamentului faţă de aliaţi prevăzut la Articolul 5, criticile persistente la adresa liderilor democratici din Europa, susţinerea unor membri antidemocratici şi eşecul continuu de a-l confrunta pe principalul adversar al NATO, preşedintele rus Vladimir Putin, au adus Alianţa în cea mai îngrijorătoare criză”, subliniază raportul.