Rareș Bogdan, anti-importuri: Nu se poate să fim singura țara care importă 84% aluat congelat din care spunem că mâncăm zilnic pâine “proaspată” / Nu se poate să importam până și pătrunjel sau mărar
Rareș Bogdan, cap de listă pentru PNL la europarlamentare, amenință „aristocrația bugetară”, care „are de ce să se teamă”, dar are și un mesaj anti-importuri, susținând că „nu se poate să putem hrăni 70/80 de milioane de oameni și să nu fim în stare nici măcar să ne hrănim pe noi” și să importam până și pătrunjel, mărar, cartofi și usturoi în cantități de peste 70% din ce se vinde și se cumpără pe piață românească.
Într-un mesaj postat sâmbătă pe Facebook, Rareș Bogdan spune că, cine a crezut că intră în politică și va răsufla ușurat, s-a înșelat, pentru că „revoluția abia începe, cu orice risc și oricâte supărări” ar provoca.
- „Nu am intrat pentru a face parte dintr-o oaste de teracotă, bine plătită, la Bruxelles. Voi face lucruri acolo, voi face lucruri aici. Nu singur, împreună cu ai mei colegi din PNL. Am intrat să schimb măcar ceva în bine în viața oamenilor dintr-o Românie mult prea cenușie. Bătălia abia începe. Știu că va fi greu. Nu mă voi opri.
- Aristocrația bugetară are de ce să se teamă. Și nu doar ei. Bugetarii de lux sunt însă primii pe care îi voi targeta, toate acestea dublate cu măsuri clare de susținere a economiei de piață reale”, afirmă Rareș Bogdan.
În continuare, el lansează un mesaj anti-importuri, susținând că nu se poate să fim singura țară care importă peste 70%, adică 84%, aluat congelat din care spunem că mâncăm zilnic pâine “proaspătă”.
- „Nu se poate să putem hrăni 70/80 de milioane de oameni și să nu fim în stare nici măcar să ne hrănim pe noi. Nu se poate să fim singura țară care importă peste 70%, adică 84%, aluat congelat din care spunem că mâncăm zilnic pâine “proaspătă”.
- Nu se poate să nu fim în stare să sprijinim micii fermieri și producători, agricultura și zootehnia românească, astfel încât să importam până și pătrunjel, mărar, cartofi și usturoi în cantități de peste 70% din ce se vinde și cumpără pe piață românească.
- Nu se poate că din lipsa centrelor de colectare să fie nevoiți mii de crescători de vite sau oi să dea laptele animalelor sau să îl arunce pe câmp. Și exemplele sunt înfiorător de multe acum despre lucruri care nu merg, dar cu soluții clare și unele imediate, de rezolvat chiar și din Opoziție!”, adaugă Rareș Bogdan.
Tot sâmbătă, președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, la Mediaș, că nu i se pare normal ca cei care lucrează în IT să fie scutiți de plata impozitului pe venit.„Orice venit trebuie impozitat. Nu poți să creezi facilități fiscale care îmbracă forma unor privilegii”, a spus Orban.