Răsturnare de situație și un mare semn de întrebare în Israel. Ce urmează după alegerile dramatice de ieri

Rezultatele parțiale ale alegerilor de marți din Israel arată un bloc al premierului Netanyahu mai puternic decât anticipau sondajele, dar tot fără majoritatea necesară pentru formarea guvernului.

După numărarea a puțin peste 80% din voturile exprimate în Israel la alegerile cruciale de marți, câteva lucruri au devenit clare, dar cel mai important element – cine a primit mandatul pentru a conduce țara în următorii ani – nu este deocamdată ușor de descifrat.

În primul rând, rezultatele oficiale contrazic deocamdată cifrele sondajelor efectuate la ieșirea de la urne.

Cu 72% din voturi numărate, blocul de dreapta al premierului Benjamin Netanyahu este în avantaj, creditat cu 54 de locuri, iar cel de centru al rivalului Gadi Eisenkot cu 48 de locuri, 17 locuri revenind partidelor arabe.

Ambele tabere rămân prin urmare sub pragul de 61 de locuri necesare pentru a obține majoritatea în Knesset, care are 120 de locuri.

Comisia Electorală Centrală numără în continuare voturile, iar rezultatele definitive ale alegerilor vor fi probabil anunțate abia joi.

Rezultatele oficiale parțiale, care îl arată pe Netanyahu în avantaj, diferă de cele ale exit-poll-urilor, care marți seară dădeau un ușor avantaj blocului de centru condus de generalul Eisenkot, dar institutele de sondare insistă deocamdată că numărătoarea finală le va confirma analiza.

Forța partidului Likud este adesea subestimată

Analistul politic israelian Nadav Eyal a declarat, citat de The Guardian, că institutele de sondare „nu au mai făcut corecții suplimentare” și că, în opinia lor, rezultatele anticipate de ei la închiderea urnelor „vor fi rezultatele finale”.

Eyal a subliniat că, din punct de vedere istoric, eșantioanele din Israel s-au dovedit a fi precise în anticiparea dimensiunii potențialelor blocuri de coaliție, dar și că forța partidului Likud este adesea subestimată înainte de alegeri.

Likud este cel mai mare partid din Knesset, creditat cu 27 de locuri, fiind urmat de partidul lui Eisenkot, Yashar, cu 22 de locuri.

Partidele religioase de extremă dreapta conduse de Itamar Ben-Gvir și Bezalel Smotrich vor obține împreună 13 mandate în cadrul blocului lui Netanyahu – fără ca vreunul dintre ele să înregistreze câștiguri semnificative.

Cele care au crescut însă semnificativ sunt partidele arabe palestiniene – deși e neclar ce rol vor putea juca în cadrul unei eventuale guvernări.

Un prim-ministru (aproape) etern

Acestea fiind spuse, chiar dacă rămâne cu un ușor avantaj, evident este că premierul Netanyahu și-a pierdut majoritatea în parlament. Deocamdată.

În vârstă de 77 de ani, Netanyahu a ocupat funcția de prim-ministru timp de aproape 19 din ultimii 30 de ani și a supraviețuit în repetate rânduri crizelor politice.

Oponenții săi au reușit să-i smulgă funcția de prim-ministru o singură dată din 2009, după patru alegeri fără rezultat în doi ani. 18 luni mai târziu, s-a întors.

A intrat în campania electorală confruntându-se cu acuzații de corupție, pe care le neagă, și cu critici privind eșecurile serviciilor de informații care au permis militanților conduși de Hamas să-și desfășoare atacul din octombrie 2023.

Alegătorii s-au confruntat cu trauma celei mai sângeroase zile din istoria Israelului, când Hamas a ucis 1.200 de persoane și a luat 251 de ostatici, precum și cu războaiele din Gaza și cele care au urmat împotriva Hezbollahului din Liban și a Iranului.

Deși a fost criticat pentru cel mai grav eșec în materie de securitate al țării, Netanyahu a susținut constant că a făcut Israelul și lumea mai sigure prin eliminarea liderilor de vârf ai Hamas, Hezbollah și Iran.

Politicile coaliției de dreapta a lui Netanyahu au provocat diviziuni pe plan intern și au adâncit izolarea internațională a Israelului, dar el s-a prezentat drept liderul cu curajul necesar pentru a înfrunta dușmanii Israelului.

Multe voci au prezentat scrutinul ca pe o zi a judecății pentru eșecul lui Netanyahu din octombrie 2023 și zeci de mii de israelieni din străinătate au venit în țară pentru a vota, în special împotriva actualului premier.

Cu peste 7 milioane de persoane cu drept de vot, rata de participare la vot a fost de 77,7% – o creștere de aproximativ 9% față de alegerile anterioare -, cu o creștere semnificativă a numărului de militari în activitate care și-au exercitat dreptul de vot.

Ce urmează

Adresându-se susținătorilor partidului la sediul electoral al Likud din Ierusalim, Netanyahu a făcut apel la formarea „unui guvern național puternic, de dreapta”.

De asemenea, el a subliniat succesele militare ale Israelului și a evocat perspectiva unei noi acțiuni comune cu președintele SUA, Donald Trump, împotriva Iranului.

De partea cealaltă, Eisenkot a afirmat că publicul a votat împotriva menținerii lui Netanyahu în funcția de prim-ministru și l-a îndemnat să se retragă din politică, avertizând în același timp împotriva folosirii securității Israelului în scopuri politice.

„Netanyahu este un prim-ministru interimar, fără mandat și fără încrederea poporului”, a spus Eisenkot, îndemnând instituțiile de securitate să „rămână ferme” împotriva oricărei încercări de a pune interesele politice înaintea securității Israelului.

Problema lui Eisenkot este că asemenea lui Netanyahu, nu are deocamdată o majoritate pentru formarea guvernului.

Și, în vreme ce rezultatele ar putea reprezenta un eșec pentru Netanyahu și coaliția sa naționalist-religioasă, un impas ar putea juca în favoarea sa, permițându-i să rămână în funcție ca prim-ministru interimar pe durata unor negocieri de coaliție care se vor prelungi probabil sau chiar până la organizarea unor noi alegeri.

Ce urmează?

După numărarea voturilor, președintele Israelului se va consulta cu liderii partidelor și va desemna un lider politic pe care îl consideră cel mai în măsură să formeze un guvern.

Candidatul respectiv are apoi la dispoziție 28 de zile pentru a forma o coaliție, deși poate solicita o prelungire de 14 zile dacă are nevoie de timp suplimentar.

Dacă negocierile eșuează în această perioadă, președintele poate alege un alt candidat care să încerce să-și formeze propria coaliție.

Dacă și această încercare eșuează, membrii Knessetului pot solicita președintelui să permită unui al treilea lider să încerce. Iar dacă nici această încercare nu are succes, se vor organiza alegeri noi.

​Această situație a dus anterior la organizarea unor alegeri consecutive – între 2019 și 2022, Israelul a organizat cinci alegeri.

Aceeași abordare dură în privința palestinienilor

Eisenkot, care și-a pierdut un fiu și doi nepoți în războiul din Gaza, s-a impus ca cel mai puternic adversar al lui Netanyahu, punându-și în evidență experiența în domeniul securității și poziționându-se, pe plan intern, ca un politician de centru.

A intrat în politică abia acum patru ani și s-a alăturat cabinetului de război al lui Netanyahu după atacul Hamas din 2023, dar a demisionat opt luni mai târziu, criticând modul de conducere al prim-ministrului.

Eisenkot propune o ruptură cu conducerea lui Netanyahu și cu aliații săi de extremă dreapta, dar nu și cu abordarea dură în materie de securitate, care s-a consolidat și mai mult după atacul Hamas din 2023.

El se opune creării unui stat palestinian și susține că aripa militară a Hamas trebuie distrusă sau desființată.

Eisenkot afirmă că răspunsul Israelului – un război care a provocat moartea a peste 74.000 de palestinieni, potrivit autorităților sanitare din Gaza – a fost un eșec, deoarece Hamas rămâne la putere.

Victoria partidelor palestiniene

Alegerile au fost marcate de o participare record a cetățenilor israelieni de origine palestiniană, o minoritate discriminată care reprezintă aproximativ 20% din populația țării.

Mulți dintre membrii acestei comunități au căutat să-și consolideze influența politică după decenii în care au boicotat alegerile din statul evreu. Alte milioane de palestinieni care trăiesc sub ocupație israeliană în Cisiordania și Fâșia Gaza nu au drept de vot, ceea ce a dus la acuzații de apartheid.

Sondajele la ieșirea de la urne au anticipat că partidele palestiniene ar putea câștiga aproximativ 18 locuri, față de 10 anterior. Numărătoarea parțială arată că aceste partide au deocamdată aproximativ 17 locuri.

Cu toate acestea, rolul lor în cadrul oricărei coaliții ar fi dificil. Netanyahu a declarat că existența unui guvern susținut de partidele palestiniene este „inacceptabilă”, în timp ce Eisenkot a afirmat că partidele conduse de arabi nu îndeplinesc criteriile sioniste necesare pentru a guverna.

Yousef Jabareen, liderul Listei Comune, creditat deocamdată cu 12 locuri, a avertizat că formațiunea sa „nu poate fi ignorată în niciun scenariu politic”.

„Am spus că vom fi o plasă de siguranță pentru alegătorii noștri în ceea ce privește problemele urgente cu care se confruntă comunitatea noastră – violența și criminalitatea, demolarea caselor și a satelor întregi din Negev, rasismul în toate domeniile vieții, lipsa proiectelor de locuințe și a zonelor industriale, precum și atacurile fizice asupra tinerilor arabi care au loc aproape zilnic”, a adăugat el.

Bakar Awawdeh, numărul patru pe listă, a declarat că prezența ridicată la vot „este victoria noastră”.

„Aceasta este dovada că populația arabă dorește să trăiască în pace și egalitate. Astăzi am deschis o mare fereastră de oportunitate pentru a-i alunga pe fasciști și pe rasiști”, a spus el.

E posibilă o implicare a partidelor palestiniene?

Analiștii cred că arabii israelieni nu vor mai fi atât de ușor marginalizați și ignorați. Dar este o alianță cu ei posibilă, în condițiile în care și Netanyahu, și opoziția au exclus acest lucru?

Cotidianul israelian de centru-stânga Haaretz, critic la adresa lui Netanyahu, a avertizat că ignorarea participării istorice a arabilor la vot ar fi o eroare pentru blocul liberal din Israel.

Eisenkot, scrie și The Guardian, ar putea susține că are șansa de a obține, prin negocieri, o majoritate în Knesset.

Pentru a face acest lucru, însă, el și partenerii săi din blocul „schimbării” ar fi obligați să se așeze la masa negocierilor cu formațiunile palestiniene, Lista Comună și Ra’am (acronim pentru Lista Arabă Unită).

Probabil că ar găsi mai ușor să discute cu Ra’am și cu liderul său, Mansour Abbas.

Abbas a participat deja la un guvern de dreapta condus de Naftali Bennett, care este acum un partener minoritar în blocul lui Eisenkot. Abbas și-a arătat disponibilitatea de a face compromisuri politice și a declarat categoric marți că prioritatea sa este „să-i învingă pe Benjamin Netanyahu, Smotrich și Ben Gvir în aceste alegeri”.

Cu toate acestea, majoritatea estimărilor bazate pe sondajele la ieșirea de la urne indică Ra’am ca fiind cea mai mică dintre cele două formațiuni palestiniene.

Negocierile cu Lista Comună, care ar urma să obțină 10 sau mai multe locuri, ar fi mai dificile.

Eisenkot a stabilit patru condiții: recunoașterea Israelului ca stat evreiesc și democratic, acceptarea valorilor exprimate în Declarația de Independență a Israelului, acceptarea serviciului militar obligatoriu pentru cetățenii palestinieni ai Israelului, care sunt în prezent scutiți, și denunțarea Hamas ca organizație teroristă.