„Ratched”, Netflix: Cum să iei un film despre tirania sistemului și să-l transformi într-o melodramă despre descoperirea sexualității, droguri și crime

​„Ratched” e un serial frumos și impresionant vizual, cu câteva interpretări foarte bune, care deviază însă prea mult de la materialul sursă, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, ca să fie interesant pentru fanii filmului.

În 1975 ieșea în cinematografe unul dintre cele mai bune filme făcute vreodată, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, magnum opus-ul lui Milos Forman, un film puternic și profund despre nesupunere și ce înseamnă să fii „nebun” într-o lume opresivă și tiranică. „Zbor deasupra” curăța la Oscaruri, cu nu mai puțin de cinci premii, inclusiv toate categoriile mari.

Poate cel mai meritat Oscar era cel câștigat de Louise Fletcher, pentru cel mai bun rol feminin. Fletcher era un fel de Olivia Colman a vremii, o actriță relativ cunoscută pentru roluri TV care însă a făcut un rol fantastic ce a catapultat-o în top: tiranica asistentă medicală, Mildred Ratched, ce conduce cu o mână de fier secția de psihiatrie din „Zbor deasupra”.

Ratched e Răul Birocratic cu majuscule, o prezență calmă, serenă care induce teroare prin aplicarea puterii administrative. Ratched pare să aibă putere absolută peste pacienții de pe secția sa dar e genul de putere mută, puterea unui tiran care dorește o lume simplă și ordonată și vede orice fel de abatere ca o contestare directă.

Ratched e una dintre cele mai înfricoșătoare ființe din istoria cinematografului și reușește să fie așa fără să își fugărească victimele cu o macetă. Este o prezență a răului instituțional, calm, minimizant și amoral, un avatar al dominației. Cu toate astea, vedem doar arareori în spatele măștii lui Mildred Ratched.

Cine este ea? Ce dorește? Cum arată viața ei? Toate aceste întrebări se pare că-l tulburau și pe Ryan Murphy, cunoscut de exemplu pentru foarte interesantul serial-antologie „American Horror Story”, pentru musical-ul „Glee” dar și pentru o serie de alte proiecte interesante, printre care și noul serial „Ratched”, pe Netflix .

Murphy a aplicat pe sora Ratched o formulă care deja pare standard în „epoca de aur a televiziunii”, anume iei un personaj antologic și te întorci în timp înainte să fie interesant ca să explici cum a ajuns așa. Metoda a fost aplicată cu succes în seriale precum fantasticul „Better Call Saul”, mediocrul „Gotham” sau, dacă e să lovim mai aproape de casă, „Bates Motel”.

„Bates Motel” e foarte aproape de ce dorește „Ratched” să fie – un serial care explorează istoria unui personaj negativ iconic, ancorat de o prezență feminină puternică portretizată de o actriță cu personalitate. Dar dacă „Bates Motel” are spațiu să „crească”, neștiind mai nimic din „Psycho” despre mama lui Norman Bates, și destul de puține despre Norman, cum păstrezi aura unui personaj calculat și stoic ca Mildred Ratched în timp ce-i explorezi trecutul?

Răspunsul, se pare, e că nu o prea faci, pentru că deși „Ratched” e un film interesant cu niște trucuri stilistice interesante, personajul Mildred Ratched din serial nu are aproape nimic în comun cu Ratched din „Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Sigur, se numesc la fel și sunt ambele (oarecum) asistente într-un spital psihiatric, dar „Ratched-ul” lui Murphy ne prezintă o antieroină tragică și sângeroasă nu un personaj malefic.

Pe de o parte e de înțeles – dacă personajul e unul malefic de la început nu are cum să „crească”. Pe de altă parte aceasta e cea mai mică problemă a serialului. Dacă „Zbor deasupra” începe cu internarea lui McMurphy în spitalul psihiatric și urmărește confruntările acestuia cu sora șefă, „Ratched” acordă extrem de multă atenție poveștii lui Edmund Tolleson.

Serialul începe cu o serie de crime comise de Edmund, care masacrează mai mulți preoți catolici înainte de a fi prins de poliție. Primele șapte minute ale serialului nu o au pe Mildred Ratched, prezentându-ne în schimb un Finn Wittrock („American Horror Story”) încercând o aproximare a unui Kubrick Stare dar reușind să arate mai mult ca Robbie Rotten în timp ce ciopârțește niște preoți.

Ratched, jucată de Sarah Paulson („Deadwood”, „American Horror Story”, „Bird Box”) apare de-abia după, și suntem ușor-ușor introduși în povestea acesteia, dorința sa de a se infiltra, și de a deveni asistentă în cel mai mare spital psihiatric din nordul Californiei. Da, sora Ratched, avatarul conformismului dus la rang înfricoșător de artă este o escroacă, ce intră „în sistem” prin minciuni. Are și un motiv bun, după cum aflăm la sfârșitul primului episod.

Motiv care pe parcursul serialului o să o facă să omoare (direct și indirect), să lobotomizeze, să trădeze și tortureze dar doar… în timp ce învață să iubească! Am fost foarte dezamăgit de „Ratched” (atât personajul, cât și serialul), dar acest lucru e în ciuda unor elemente altfel foarte atrăgătoare ale filmului.

În primul rând Sarah Paulson care e extraordinară în rolul acestei Ratched, chit că personajul pierde pe drum toată subtilitatea stoică a personajului original, înlocuind-o cu dramă și romanță, care însă sunt duse cu brio de Paulson. Există și o serie de personaje secundare care completează distribuția într-un mod savuros. Apropo de Kubrick, Vincent D’Onofrio face un rol episodic de zile mari, Sharon Stone apare să rumege decorul și Judy Davis joacă un personaj negativ în același timp enervant și înduioșător.

Marea revelație a distribuției „Ratched”: personajul jucat de Sophie Okonedo

Revelația distribuției este Sophie Okonedo care joacă un personaj cu personalități multiple într-un fel care poate nu e științific corect, dar care te dă pe spate. De asemenea, tot ce ține de imagine și cinematografie e fantastic.

Filmul e superb, refuzând stilistica ternă influențată de „verite” a lui Forman pentru o hiperstilizare colorată ce îmbină elemente parcă furate din Kubrick sau Hitchcock cu, la un moment dat, o serie de împușcături parcă scoase din filmele lui Peckinpah. La asta se adaugă cadre lungi, filmări cu drona de deasupra și o colorizare demnă de un blockbuster hollywoodian.

„Ratched” e superb. Dar „Ratched” e și o telenovelă cu doze diabetice de melodramă și o poveste ancorată de două elemente principale: dorința lui Mildred Ratched de a îl salva pe criminalul Tollerson și redescoperirea sexuală a lui Mildred Ratched.

Pentru că asta e principala subtemă a serialului, una de oprimare a personajelor LGBT, o alegere de înțeles având în vedere epoca în care e plasat filmul și faptul că atât Paulson cât și Cynthia Nixon („Sex and the City”) sunt printre numele mari de actrițe LGBT de la Hollywood. Ratched este nefericită din punct de vedere sexual, uneori prinsă în niște fantezii bizare. Până în momentul în care Gwendolyn Briggs, secretara guvernatorului, îi face avansuri.

Fanteziile lui Ratched încep să o includă pe aceasta și încetul cu încetul Ratched își descoperă sexualitatea. De altfel, unul din puținele momente în care Ratched face o faptă altruistă e momentul în care ajută niște paciente torturate pentru a le „vindeca” de lesbianism, să scape.

Paulson, Nixon și scenariștii cunosc mai bine problematica reprezentării LGBT ca mine dar, personal, mi se pare că adăugarea unui subtext de homosexualitate reprimată unuia dintre cele mai faimoase personaje negative feminine e o mișcare cam proastă. Mildred Ratched din „Zbor deasupra unui cuib de cuci” este însuși banalitatea răului personificată, un tiran amoral de carton care are o putere înfricoșătoare peste o adunătură de oameni prinși într-un sistem abuziv.

Mildred Ratched din serial e un personaj „cu probleme”, cu traume din copilărie demne de o telenovelă, care are un simț al binelui și răului dar alege să-l ignore când e necesar pentru a-și urma țelurile, sau, după caz, cerințele scenariului. Cealaltă temă principală, cea a salvării lui Edmund Tolleson, pe care l-am urmărit ucigând meticulos un număr de preoți este și mai ciudată, mai ales că Wittrock construiește un personaj atât de exagerat că devine hilar.

Și nu este singur – cele mai multe personaje de la doctorul Hannover (Jon Jon Briones) și până la personajul jucat de Sharon Stone sunt exagerate intenționat până în punctul în care devin ridicole.

Și nimic nu e mai ridicol decât portretizarea sexului și al sexualității. Dacă aș fi o gospodină ultragiată aș zice că „Ratched” e „vulgar”, dar e mai mult de atât. „Ratched” e libidinos, un serial care ne prezintă sexul ca ceva ciudat, aproape respingător și sexualitatea ca un lucru misterios și înfricoșător.

Da, poate era ceva periculos și înfricoșător să deviezi de la norme la jumătatea secolului trecut, și poate că nu e ușor nici astăzi, dar poate locul unde să subliniezi aceste lucruri nu e într-un serial hiperstilizat plin de crime, incest și tortură.

„Ratched” e un serial frumos și impresionant vizual cu câteva interpretări foarte bune care deviază prea mult de la materialul sursă ca să fie interesant pentru fanii filmului. Sigur, nicio adaptare nu trebuie să fie fidelă materialului sursă și e perfect ok ca un serial să exploreze alte idei și imagini decât filmul care l-a inspirat.

Dar atunci de ce să capitalizezi pe numele „Ratched”, dacă serialul nu ia nimic din tematica sau stilistica filmului lui Forman? De ce să iei un film despre tirania sistemului nepăsător și să-l transformi într-o melodramă despre descoperirea sexualității, droguri și crime? De ce să iei un monstru amoral strict și să-l transformi într-o familistă mitomană care descoperă ce înseamnă să iubești? Asta da nebunie.