Sari direct la conținut

Ratko Mladic a anuntat ca va intra in greva foamei

HotNews.ro

Ratko Mladic a amenintat ca va intra in greva foamei si va refuza tratamentul medical daca Tribunalul de la Haga nu ii va aproba echipa de avocati. Tribunalul l-a acuzat pe fostul comanadant al armatei sarbilor bosniaci de genocid si crime impotriva umanitatii in timpul razboiului din Bosnia. Mladic este acuzat de infaptuirea masacrului de la Srebrenica in care au fost ucisi peste 8.000 de musulmani bosniaci, informeaza Ria Novosti.

Mladic a solicitat in data de 23 iunie tribunalului sa aprobe echipa sa de avocati condusa de Alexander Mezyayev si de fostul judecator militar Milos Saljic. Tribunalul nu a luat inca o hotarare si doreste ca intre timp acesta sa fie aparat in proces de o echipa numita din oficiu.

Ratko Mladic a fost arestat pe 26 mai 2011, dupa ce a stat ascuns timp de 16 ani si s-a declarat nevinovat la toate acuzatiile aduse, considerandu-le drept monstruoase si respingatoare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro