Raymond Aron sau luciditatea  vizionară

Spre a relua titlul clasic imaginat, cândva, de  Sir  Isaiah Berlin, Raymond Aron  s-a plasat, în  veacul XX, împotriva curentului: în răspăr cu marile cauze ale progresului, ostil faţă de proiectele totalitare şi coloniale, fidel logicii atlantice în clipele de mobilizare anti-americană, Aron a ilustrat, în jurnalism, ca şi în scrisul academic, luciditatea vizionară.

          Căci scepticismul   atât de blamat de inamicii săi ideologici nu este altcceva decât o solidă reafirmare a libertăţii. În era adevărurilor unice, urlate la megafon, în  era defilărilor şi a înregimentărilor, în era mesianismelor, în era  amoralismului strident, Raymond Aron a rămas fidel eticii  liberului -arbitru. De aici, sentimentul de a fi fost izolat, în momentele în care cei din jurul său alegeau un drum al extremelor.

          Filosofia sa politică a  fost aceea a  moderaţiei militante şi implacabile. Vreme de decenii, Aron a rezistat acelui cântec de sirenă iscat de vocile intelighenţiei. Despărţirea de Sartre este mai mult decât despărţirea de un vechi coleg: ea marchează îndepărtarea de o metodă şi de un stil de a fi în societate. Aron nu a dorit, spre  deosebire de atâţia dintre contemporanii săi, să devină profet. Calitatea  clasică a prozei sale se nutreşte tocmai din acest refuz al delirului  verbal: radicalismul şi tirania au avut în el  un critic  ce nu a abdicat, niciodată, de la misiunea sa.

Un liberal-conservator

          Şi poate că formula  prin care  aş  rezuma  polifonia sa intelectuală este aceea de  liberal-conservator. Asemeni lui Tocqueville, cel despre  care a scris pagini fundamentale, Aron  a fost imun la seducţia utopiei.  Linia  sociologică s-a vădit în claritatea cu  care a privit politica, în vreme  ce educaţia sa economică  i-a  permis să  disece,  cu precizie chirurgicală, utopiile  stângii etatiste.

          Liberal- conservator, Aron  a  îmbrăţisat, în contrast cu  fanatismul  utopic, imperfecţiunea umană. Omul întrevăzut de Aron nu are nimic în comun cu  imaginea proiectată de  marile scheme  de planificare şi de inginerie socială. Ca şi  părinţii fondatori americani, Aron s-a ferit să investească umanitatea cu  atributele angelice. Imperfecţiunea umană obligă, în linie liberal-conservatoare, la compromisul rezonabil, spre a evita discordia, războiul civil şi dezunirea fatală. Guvernarea  constituţională este singurul cadru ce poate  permite  dezvoltarea  cooperării organice între indivizi.

          Liberal-conservator, Aron a înţeles, din chiar anii de educaţie germană, cei care au corespuns cu  ascensiunea lui Hitler, potenţialul de mobilizare  al religiilor politice. El a întrevăzut seminţele viitorului în hitlerism: ura, orbirea,colectivismul, monismul ideologic  sunt elementele care fac din totalitarism alternativa liberticidă  la  organizarea pluralistă. 

          Liberal-conservator, Aron a fost consecvent în această  opoziţie faţă de totalitarism.  Îi datorăm nu doar  instrumentarul conceptual cu care lucrăm , dar şi claritatea analizelor sale. Între Rusia şi URSS Aron  nu a încetat să  marcheze continuităţile şi diferenţele. Uniunea Sovietică este, în lectură aroniană, un despotism militar înzestrat cu un crez utopic . Expansiunea sa este  hrănită de conştiinţa  destinului ei.   Coexistenţa cu  URSS nu poate fi decât un armistiţiu, nicidecum o pace.

          Liberal-conservator, Aron a  demistificat comunismul,  dezvăluind rătăcirea intelectuală. Dogma aspiră la  dominaţia totală: ea este  incompatibilă cu pluralismul fără de care societăţile noastre nu ar fi decât un vast penitenciar  ordonat ideologic.

           Liberal-conservator, Aron nu a fost ceea se poate numi un “gaullist”autentic: chiar şi în momentele în care a subscris la tezele generalului, Raymond Aron a refuzat să  accepte disciplina mesianică.  Gaullismul lui Aron este unul atipic. Ostil colonialismului, critic al “ Algeriei franceze”,fidel atlanticismului,  Aron a regăsit în de Gaulle pe  omul de stat capabil să ducă mai departe un program de reînnoire. Textul, memorabil, despre de Gaulle şi evrei, este semnul  independenţei intelectuale aroniene :  rândurile  sale privind antisemitismul sunt, în Franţa anului 2024, vizionare şi profetice.

Liberal-conservator, Aron a imaginat  studiul relaţiilor internaţionale  nu ca pe un discurs moralizator, ci ca   pe o disciplină suplă, atentă la nuanţe şi la moştenirea istoriei. Pacifist,  a  scris despre război şi despre moştenirea lui Clausewitz,  marcat de aceeaşi limpezime,   descoperind în  prezent  viitorul care abia se întrezăreşte. Atlantist, Aron nu a aderat la mistica anti-americană şi a  privit această  republică imperială cu atenţia cu care  Tocqueville  privea  organizarea ei  statală, cu  mai  mult de un secol înainte. – Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro