Sari direct la conținut

Război în Ucraina, ziua 42: Șeful NATO: Războiul din Ucraina ar putea dura ani de zile / Rușii ar fi dus crematoriul mobil în Mariupol pentru a șterge urmele crimelor – primar / Prețul plătit zilnic de UE pentru energia furnizată de Rusia

HotNews.ro
Razboiul din Ucraina, Foto: Colaj foto
Razboiul din Ucraina, Foto: Colaj foto

​În cea de-a 42-a zi de război, situația din Ucraina escaladează atât militar cât și diplomatic. SUA și UE impun noi sancțiuni Rusiei, care neagă orice atrocități sau deportări forțate. Trupele ruse au părăsit regiunea Kiev și nordul Ucrainei pentru a lansa un nouă ofensivă în regiunea Donbass, spune NATO.

Cele mai importante informații de miercuri privind invazia sunt LIVETEXT pe HotNews.ro:

01:06Zelenski: Întârzierea embargoului asupra petrolului rusesc costă vieți

00:50Victoria Nuland: Turcia să nu se transforme într-un paradis al oligarhilor

00:38Televiziunea cehă a difuzat imagini cu ceea ce ar fi tancuri T-72 și vehicule de luptă BVP-1 trimise de Cehia în Ucraina

00:14În Serbia au fost deschise în ultima lună 86 de companii cu participare rusă -Tass

23:26Primarul orașului asediat Mariupol a estimat miercuri numărul civililor uciși acolo la peste 5.000, dintre care 210 copii

23:10Invadând Ucraina, Vladimir Putin și-a scurtat timpul la putere (opozant) / Ce soluții propune pentru debarcarea liderului de la Kremlin

Principalele știri ale zilei de miercuri:

22:47SUA cred că pot „identifica unitățile ruse” care au comis atrocitățile de la Bucha

22:36Italia „va urma deciziile Uniunii Europene” cu privire la noi sancţiuni împotriva Rusiei, şi în special un posibil embargo pe gaz, care însă „nu este încă pe masă”, a declarat miercuri premierul Mario Draghi, citat de AFP.

22:31Noam Chomsky spune că din cauza crizei climatice și a amenințării războiului nuclear „ne apropiem de cel mai periculos punct din istoria omenirii… Acum ne confruntăm cu perspectiva distrugerii vieții umane organizate pe Pământ”, potrivit The New Statesman.

22:20Mema prin care premierul Sloveniei explică nașterea simbolului „Z”

21:52Serghei Karaganov, eminența cenușie a lui Putin: „Ucraina ar putea fi împărțită între state / Pentru elita rusă e un război existențial”

21:49Macron spune că uciderile din Bucha au fost „foarte probabil” crime de război

Mass-media chineză ține isonul Rusiei în cazul crimelor din Bucha

20:51Petrol: Țările bogate vor scoate 120 de milioane de barili suplimentari din rezervele lor

20:44VIDEO Cum arată ambulatoriul și clădirile rezidențiale din Hostomel

20:42Cel 4 persoane au murit, iar alte 4 au fost rănite, după ce rușii au atacat civilii din Vuhledar, care veniseră să primească ajutor umanitar, a anunțat guvernatorul Donțkului, Pavlo Kyrylenko, potrivit Reuters.

„În urma bombardamentelor sunt 4 morți și 4 răniți”, a scris Kyrylenko într-o postare ulterioară, actualizând numărul de morți dintr-o estimare anterioară, care vorbea de 2 morți.

El a spus că o altă persoană a mai fost ucisă în urma bombardamentelor în satul Ocheretyn miercuri, în timp ce patru civili au fost răniți într-o lovitură similară asupra unei alte așezări rurale.

20:34VIDEO Imagini din dronă cu amploarea dezastrului din Borodyanka / Aproximativ 200 de oameni ar fi murit în subsolurile blocurilor bombardate de ruși – autorități

20:21Ministrul de Externe ucrainean, Dmytro Kuleba, a declarat miercuri că intenţionează să facă apel la omologii săi din ţările G7 şi NATO pentru a răspunde cererii Ucrainei de arme de care are nevoie pentru a contracara forţele ruse.

Kuleba a spus că se întâlnește cu ceilalți miniștri de externe joi. „Principalul subiect al discuției mele de la Bruxelles va fi furnizarea tuturor armelor necesare Ucrainei”, a spus el.

20:20Bucha: Mass-media de stat din China adoptă tonul propagandei ruse:„Unele cadavre erau acolo din 18 martie”

20:05VIDEO Iazul de lângă Ambasada Rusiei din Vilnius, colorat în roșu în semn de protest față de crimele comise de Rusia în Ucraina / Imagini cu medaliata olimpică Ruta Meilutyte înotând în apa sângerie

19:43Rusia folosește foametea ca pe „o armă” în Ucraina, a spus președintele ucrainean Volodimir Zelenski, miercuri, în intervenția sa din Parlamentul Irlandei, potrivit CNN.

El a spus că forțele ruse au vizat echipamentele și terenurile agricole și au împiedicat produsele agricole pregătite pentru export în porturile ucrainene.

„De ce fac asta? Pentru că pentru ei foametea este o armă. O armă împotriva noastră, oamenii de rând, pentru a ne domina”, a spus el.

Fiicele lui Vladimir Putin, pe lista noilor sancțiuni impuse de Rusia

19:37Cine sunt cele două fiice ale lui Putin, puse pe lista de sancțiuni a SUA. „Sunt mândru de ele”

19:36Două orașe din regiunea Harkiv vor fi evacuate preventiv – șef regional

19:35Lista oamenilor din jurul lui Putin vizați de noile sancțiuni americane / Cum explică SUA includerea pe listă a fiicelor președintelui rus

19:13Americanii au distrus o rețea de tip botnet, controlată de GRU. Ce înseamnă asta

18:48Marea Britanie a înghețat miercuri activele celei mai mari bănci din Rusia, Sberbank, și a declarat că va interzice importurile de cărbune rusesc până la sfârșitul anului 2022 într-o nouă rundă de sancțiuni coordonate cu aliații occidentali pentru a „înfometa mașina de război a lui Putin”, relatează Reuters.

Alți opt oligarhi activi în industrii, inclusiv îngrășăminte, petrol, gaze, camioane și diamante, au fost, de asemenea, sancționați de Marea Britanie.

18:44Statele Unite nu vor participa la reuniunile G20 la care participă Rusia, a declarat miercuri secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, citată de CNN.

„Președintele Biden a cerut ca Rusia să fie îndepărtată din G20 și le-am spus clar colegilor din Indonezia că nu vom participa la o serie de întâlniri dacă rușii sunt acolo”, a afirmat ea.

Joe Biden spunea recent, la Bruxelles, că Rusia ar trebui exclusă din G20, dar că este necesar un acord între membri.

18:35VIDEO Cum arată un „cimitir” al echipamentelor militare ruse

Șeful NATO: Războiul din Ucraina ar putea dura ani de zile

18:11Deputatul de opoziție ucraineană Kira Rudik descrie scene terifiante din Bucha, spunând că a fost de mai multe ori în localitatea de lângă Kiev, după retragerea trupelor ruse, potrivit BBC.

Ea spune că a văzut „corpurile unor femei care au fost lovite de tancuri de mai multe ori”, precum și trupurile unor femei care ar fi fost arse și apoi lăsate de-a lungul drumului.

De asemenea, deputata afirmă că a vorbit cu femei care ar fi fost violatede către soldații ruși în fața copiilor lor și cu mame ai căror copii au murit de pneumonie pentru că au stat la subsol timp de 39 de zile.

Rudik spune că cel mai rău lucru pe care l-a auzit a fost de la o persoană care spunea că soldații ruși le-ar fi spus: „voi sunteți murdăria și noi curățăm acest pământ de murdărie”.

18:00În Bucha, trupele ruse ar fi dărâmat cu tancurile gardurile unor case, pe care le-ar fi jefuit apoi, conform Nexta:

17:39Stoltenberg: Războiul din Ucraina ar putea dura ani de zile, deoarece Putin încă vrea „întreaga Ucraină”

17:13Aproximativ 18.600 de militari ruși au murit până acum în războiul din Ucraina, potrivit bilanțului făcut de Ministerul Apărării de la Kiev.

Viktor Orban îl cheamă pe Putin în Ungaria, la negocieri de pace cu Ucraina

17:10Rusia continuă discursul de negare a crimelor din Bucha: Ucraina folosește imaginile regizate pentru a justifica mai multe sancțiuni împotriva Moscovei

16:47VIDEO „Benzină gratis”: Ucrainenii realimentează de la un lansator de rachete abandonat de soldații ruși

16:38Una dintre vilele din Italia ale jurnalistului Vladimir Soloviov, un prieten și susținător al lui Putin, a fost ținta unui incendiu

16:15Adunarea Generală a ONU va vota joi suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului

16:10VIDEO Rusia prezintă cum atacă Ucraina cu rachete supersonice „Onyx”

16:07Viktor Orban l-a invitat pe Putin la negocieri de pace în Ungaria / Reacția liderului rus

16:06Mărturia cutremurătoare a unui copil din Bucha al cărui tată a fost împușcat sub privirile lui, pe stradă

15:50Oamenii din zona estică Lugansk sunt sfătuiți să evacueze zona, guvernatorul regiunii afirmând că rușii au bombardat zone rezidențiale. Clădiri de 10 etaje au luta foc ca urmare a atacului rușilor din orașul Sievierodonetsk. Încă nu sunt informații legate de victime.

Prețul plătit zilnic de UE pentru energia furnizată de Rusia

15:32Cât plătește UE în fiecare zi pentru energia furnizată de Rusia? Borrell a făcut un calcul din prima zi de război până acum

15:30Bucha:25 de femei și fete, violate de soldații ruși

14:55Rușii ar fi adus crematoriul mobil în Mariupol pentru a șterge urmele crimelor, spune primarul / Zeci de mii de oameni ar fi fost uciși

14:28Peste 500 de civili, evacuați din Mariupol / Atacurile rușilor continuă în zona de est și sud a Ucrainei

14:08Zelenski a criticat „indecizia” unor lideri europeni cerând înăsprirea sancțiunilor la adresa Rusiei

13:28VIDEO Incursiune printre „vikingii” ucraineni ce vânau tancuri în jurul Kievului

13:20Papa Francisc a sărutat drapelul Ucrainei trimis din Bucha și a condamnat masacrul comis de ruși- VIDEO

13:12Medvedev: ​Ne vom adresa instanțelor internaționale pentru confiscarea de bunuri și proprietăți de către Occident / Ne este abolit dreptul la proprietate

12:50Rușii au lovit de cel puțin 27 de ori zone rezidențiale din Harkiv în cursul nopții, potrivit autorităților locale citate de Kyiv Independent.

12:45Cehia a trimis Ucrainei tancuri T-72 și vehicule militare de infanterie, fiind prima țară NATO care face asta, potrivit Kyiv Post.

12:40Ce companii mari își continuă activitatea în Rusia. Lista actualizată arată că cele franceze domină

12:38Turcia și-a redeschis miercuri ambasada de la Kiev

12:17VIDEO Momentul în care blindatele rusești deschid focul asupra unui biciclist din Bucha / Imagini greu de privit

Rușii au ucis în jur de 320 de civili în Bucha – primar

12:10Toate școlile din Belgorod au fost evacuate din cauza unor alerte privind explozibili, a anunțat primarul citat de Nexta.

11:43Cinci cordoane umanitare ar urma să fie deschide în regiunea estică Luhansk, potrivit autorităților locale citate de BBC. Ucrainenii speră astfel să evacueze cât mai mulți civili în cursul zilei de miercuri, în contextul temerilor legate de o nouă ofensivă a Rusiei în zona de est.

11:27VIDEO O nouă coloană rusească a fost prinsă în ambuscadă de ucraineni ca în jocurile video

11:23Cel puțin 167 de copii au fost uciși în războiul din Ucraina

10:56Soldații ruși au lăsat explozibili în locuințele din Bucha – oficial ucrainean

10:52Rușii au ucis în jur de 320 de civili în Bucha, a declarat primarul Anatoliy Fedoruk, potrivit Nexta. Ministerul rus al Apărării susține că nici măcar un singur localnic din Bucha nu a avut de suferit de pe urma acțiunilor militare violente ale armatei ruse.

10:48Președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen anunță noi sancțiuni dure împotriva Rusiei.

”Trebuie să sporim presiunea asupra lui Putin și a guvernului rus”, a spus ea, în Parlamentul European, invocând din nou crimele de război de la Bucha. Amintim că șefa executivului european ar urma să meargă la Kiev pentru întâlniri cu oficialii ucraineni.

10:43VIDEO Emoționant: Ce s-a întâmplat când un câine și-a regăsit stăpânul la Bucha

10:38Depozit de combustibil distrus de rachetele rușilor în Dnipro: ”A fost o noapte dificilă”

10:15Afiș de propagandă cu mesajul: „Nu vă descurajați. Rusia a câștigat întotdeauna și va câștiga și acum!”.

Depozit de petrol al unei fabrici din Dnipro bombardat de trupele ruse

10:05Budapesta l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei:”Este timpul ca liderii ucraineni să înceteze să insulte Ungaria”

09:57Nu mai puțin de 14 iahturi rusești au interdicție să părăsească Olanda, relatează agențiile de presă străine.

09:55Peste 1.400 de companii ucrainene au solicitat relocarea în regiuni mai sigure, potrivit Ministerului Economiei din Ucraina, citat de The Kyiv Independent.

09:46VIDEO Spitale bombardate în Nikolaev / Forțele ruse, acuzate că folosesc bombe cu dispersie

09:39India a condamnat ferm crimele din Bucha, transmițând că sprijină o anchetă independentă privind relatările tulburătoare din orașul ucrainean, scrie BBC. Este cea mai puternică declarație a Indiei de la declanșarea războiului în Ucraina de către Vladimir Putin. Cu toate acestea, India nu a numit Rusia ca fiind responsabilă pentru masacrul de la Bucha, menținându-și așa-zisa neutralitate privind conflictul.

09:30Bombardamentele lansate de ruși au distrus depozitul de petrol și au declanșat un incendiu la fabrica din regiunea Dnipro, potrivit Kyiv Independent. Guvernatorul regiunii Valentin Reznichenko a precizat, pe platforma Telegram, că echipele de intervenție încearcă să stingă focul de la fabrică. Încă nu a fost confirmat numărul victimelor.

Rusia se concentrează „agresiv” pe controlul Donețk și Lugansk – armata ucraineană

08:54Miniștrii de externe ai statelor membre NATO se reunesc miercuri la Bruxelles pentru a discuta sprijinul pentru Ucraina.

Summitul se va desfășura pe parcursul a două zile, pe agenda figurând noi măsuri de sprijinire a Ucrainei în următoarea fază a conflictului, scrie Reuters.

Secretarul general Jens Stoltenberg a declarat că se așteaptă ca Moscova să încerce capturarea integrală a regiunii Donbas, cu scopul creării unui coridor între Crimeea și estul Ucrainei.

08:51Ambasadorul Ucrainei la Budapesta a fost convocat de ministerul afacerilor externe din Ungaria, pentru explicații, transmite Reuters.

08:43Rusia se concentrează „agresiv” pe controlul Donețk și Lugansk – armata ucraineană

08:14Șeful Statului Major al SUA pledează pentru sporirea trupelor americane în Europa de Est, inclusiv România

08:00Două fiice ale lui Vladimir Putin, propuse spre a fi incluse pe lista sancțiunilor economice (WSJ)

07:47Lupte grele continuă miercuri în zona orașului-port Mariupol, care este ținta unor bombardamente, transmite serviciul de informații al armatei britanice citat de Reuters.

„Majoritatea celor 160.000 de locuitori ai orașului nu au lumină, linii de comunicare, medicamente, căldură sau apă potabilă. Trupele ruse au blocat ajutoarele umanitare, și este foarte probabil să pună presiune pentru a-i face pe ucraineni să se predea”, potrivit sursei citate de Reuters.

Aproximativ 400 de locuitori din Hostomel, dați dispăruți

07:40Armata ucraineană a anunţat că opt rachete de croazieră ruseşti au fost distruse într-o singură zi.

06:35Oficialii americani vor furniza rachete Javelin în valoare de 100 de milioane de dolar forțelor ucrainene, potrivit BBC. Acesta este al șaselea pachet de sprijin american constând în echipamente militare, totalul ajutorului militar oferit de la începutul războiului fiind de 1,7 miliarde de dolari, potrivit Departamentului de Stat al SUA.

06:30Aproximativ 400 de locuitori din suburbia Hostomel a capitalei Kiev sunt daţi dispăruţi după 35 de zile de ocupaţie rusă, a declarat şeful administraţiei militare locale

05:25Aproximativ 5.000 de crime de război ale rușilor sunt în prezent investigate în Ucraina, a declarat procurorul general Iryna Venediktova. „Procurorii conduc o anchetă într-un caz de torturare, ucidere și tentativă de ardere a cadavrelor a 6 civili în Bucha. Dosarul penal este pornit în temeiul articolului 438 din Codul penal (Încălcări ale legilor și obiceiurilor războiului)”, a scris ea pe Twitter.

05:15Premierul britanic Boris Johnson s-a adresat marţi direct cetăţenilor ruşi, cărora le-a spus într-o înregistrare video că merită să afle adevărul despre atrocităţile comise în Ucraina după invazia rusă.

03:20Circa „220 de soldaţi” aparţinând Hezbollah-ului libanez ar fi „deja pe teren” după ce „au tranzitat prin Siria, trecând prin Rusia, apoi prin Belarus, înainte de a ajunge în Ucraina”, relatează media libaneză „Ici Beyrouth”, citează Courrier Internațional.

01:52Statele Unite urmează să interzică „orice noi investiţii” în Rusia.

01:16Convorbire Macron-Zelenski: Nu au existat „progrese majore” în negocierile dintre Ucraina și Rusia.

00:47Ambasadorul rus la ONU spune că 600.000 de persoane au fost evacuate spre Rusia, dar că acestea „nu au fost constrânse sau răpite”, așa cum afirmă Occidentul.

00:36Forțele ruse au lovit cu rachete vestul și nord-estul Ucrainei vizând facilități militare, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov, potrivit CNN.

00:15Mai multe explozii s-au semnalat marți seară în orășelul Radehiv, la 70 de kilometri de Liov, marele oraș din vestul Ucrainei, a anunțat un oficial local, care a cerut populației să se adăpostească, potrivit AFP.

Rezumatul zilei de marți:

  • ​Zelensky îndeamnă ONU să acționeze. Volodymyr Zelenski a cerut marți ONU să acționeze „imediat” în fața „crimelor de război” comise de Rusia, solicitând excluderea Rusiei din Consiliul de Securitate al ONU și o reformă a sistemului Națiunilor Unite, astfel încât „dreptul de veto să nu însemne dreptul de a muri”.
  • Explozii în Lviv. Explozii au avut loc marți seară în orășelul Radekhiv, la 70 de kilometri de Lviv, marele oraș din vestul Ucrainei, a anunțat un oficial local, care a cerut populației să se adăpostească. Situat aproape de granița cu Polonia, Liov a devenit un oraș de refugiu pentru persoanele strămutate.
  • 600.000 de oameni „evacuați” în Rusia. Rusia a evacuat „600.000 de oameni” din Ucraina, care nu au plecat „sub constrângere sau răpiţi”, după cum spune Occidentul, a declarat marţi ambasadorul Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU, Vassily Nebenzia. „Nu am venit în Ucraina pentru a cuceri teritorii”, a mai spus el, contestând din nou acuzațiile de atrocități împotriva armatei ruse.
  • Rusia se concentrează asupra Donbass-ului. Rusia încearcă să „preia controlul asupra întregului Donbass”, în estul Ucrainei, a declarat marți secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. „Trupele ruse au părăsit regiunea Kiev și nordul Ucrainei. Vladimir Putin mută un număr mare de trupe la est în Rusia. Se vor reînarma, vor primi întăriri pentru că au suferit multe pierderi și se vor reaproviziona pentru a lansa un nouă ofensivă în regiunea Donbass”, a spus el.
  • Bucha: civili vizați „deliberat” . Imaginile din Bucha, un oraș ucrainean în care au fost descoperite zeci de cadavre după retragerea trupelor ruse, „indică civilii vizați în mod deliberat”, a declarat marți o purtătoare de cuvânt a biroului Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului. „Toate semnele indică faptul că victimele au fost în mod deliberat vizate și ucise. Aceste dovezi sunt foarte tulburătoare”, a declarat Elizabeth Throssell, în timpul unei conferințe de presă la Geneva.
  • Situație „insuportabilă” la Mariupol. Mariupol a „depășit stadiul unei catastrofe umanitare”, a declarat marți pentru AFP primarul acestui oraș din sud-estul Ucrainei, asediat de armata rusă, calificând situația a aproximativ 120.000 de locuitori ca fiind „insuportabilă”. La rândul ei, armata rusă a susținut marți că a doborât două elicoptere ucrainene care încercau să evacueze liderii naționaliști din Mariupol.
  • Noi sancțiuni. Statele Unite vor adopta miercuri, în coordonare cu Uniunea Europeană și G7, noi sancțiuni împotriva Rusiei, menite în special să interzică „orice investiție” în această țară. La rândul său, Comisia Europeană a propus marți să stopeze achizițiile de cărbune rusesc, care reprezintă 45% din importurile din UE, dar și alte sancțiuni
  • Aproape 200 de diplomați ruși expulzați. Franța, Germania, Italia, Spania și Slovenia, au expulzat în masă diplomații ruși, marcând o nouă deteriorare a relațiilor cu Moscova după descoperirea masacrelor atribuite forțelor ruse din apropiere de Kiev.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro