Război în Ucraina, ziua 666: Armata ucraineană schimbă tactica şi se baricadează în tranşee / „Nu putem lăsa Rusia să câștige, chiar dacă ne costă”, spune Macron / Liderii germani sunt o gașcă de hoți, acuză Lavrov / Rușii au pierdut 20.000 de soldați în două luni în Avdiivka
- Redactia Hotnews
Forțele rusești au făcut un progres minor confirmat la nord de Bahmut și continuă confruntările poziționale de-a lungul întregii linii de contact, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului. De cealaltă parte, armata ucraineană pare să fi adoptat o poziție mai defensivă și s-a mobilizat ca să-și întărească fortificațiile pentru luptele de iarnă care urmează.
SINTEZA ZILEI
- Evoluțiile pe front: Armata ucraineană schimbă tactica şi se baricadează în tranşee. Zelenski a ordonat construirea de fortificaţii
- Casa Albă pregăteşte o nouă propunere pentru a obţine eliberarea a doi americani închişi în Rusia. „Moscova le-a respins pe toate până acum”
- „Nu putem lăsa Rusia să câștige, chiar dacă ne costă”, spune Macron
- Viktor Orban califică din nou invazia rusă în Ucraina drept o „operațiune militară”
- Parlamentul ucrainean a votat joi în favoarea legalizării folosirii cannabisului în scopuri medicinale după ce activiștii și susținătorii măsurii au cerut o lege în acest sens în vederea tratării persoanelor rănite sau traumatizate de războiul împotriva Rusiei.
- Şeful SBU din Ucraina, Vasil Maliuk, despre planurile de anul viitor ale spionilor săi „Căutăm mereu noi soluţii. Bumbacul va continua să ardă”
Principalele informații despre războiul din Ucraina, ziua 666, LIVETEXT:
01:30Orban spune că a acceptat o invitație de a se întâlni cu Zelenski
Premierul ungar Viktor Orban a afirmat joi, în cadrul conferinţei sale de presă anuale, că a acceptat o invitație din partea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a avea o întâlnire bilaterală la un moment dat în viitor.
00:42 Casa Albă pregăteşte o nouă propunere pentru a obţine eliberarea a doi americani închişi în Rusia. „Moscova le-a respins pe toate până acum”
Rusia consideră exercițiile militare din Japonia drept „amenințare”
00:14 O clădire rezidențială din Kiev a fost lovită joi seară de o dronă rusească, a declarat șeful administrației prezidențiale ucrainene, Andrii Yermak.
„O clădire rezidențială din Kiev lovită de un Shahed”, o dronă de fabricație iraniană folosită în mod regulat de Moscova pentru aceste atacuri împotriva țării vecine, a scris Yermak pe Telegram. Nu au fost disponibile imediat informații despre eventuale victime.
23:35 Rusia consideră exercițiile militare comune dintre SUA, Japonia și Australia drept „o potențială amenințare”
Rusia a transmis joi că vede exercițiile militare comune ale Japoniei, Statelor Unite și Australiei ca pe o „potențială amenințare la adresa securității” sale și că va răspunde prin consolidarea propriei apărări. Potrivit Ministerului de Externe de la Moscova, aceste exerciții trilaterale au avut loc în apropierea insulei japoneze Hokkaido, adică aproape de granița cu Rusia.
Astfel, Moscova consideră că exercițiile sunt „un semn că Japonia caută să crească tensiunile”, care s-au înrăutățit de când Rusia a invadat Ucraina. Drept urmare, MAE rus a emis un protest oficial: „Considerăm o astfel de activitate provocatoare care implică state non-regionale drept o potențială amenințare la adresa securității”, a afirmat ministerul. (Sky News)
22:43 Biden trimite o delegație la nivel înalt în Mexic pentru a vorbi despre imigrație / Speranțe pentru deblocarea ajutorului pentru Ucraina
Oficiali americani la nivel înalt vor vizita în curând Mexicul pentru a discuta despre imigrația dintre cele două țări, a declarat vineri Casa Albă, în urma unui apel telefonic între președintele Joe Biden și omologul său mexican Andrés Manuel Lopez Obrador, potrivit AFP.
Trimiterea acestei delegații vine și într-un moment în care congresmenii discută un acord privind imigrația la Washington, condiție cerută de republicani să-și dea acordul asupra unui nou pachet financiar care să ajute Ucraina în războiul său împotriva Rusiei.
Armata ucraineană schimbă tactica şi se baricadează în tranşee
22:17 Evoluțiile pe front: Armata ucraineană schimbă tactica şi se baricadează în tranşee. Zelenski a ordonat construirea de fortificaţii
Armata ucraineană a decis să se baricadeze în tranşee în faţa unei ierni lungi şi grele pentru a frâna actuala ofensivă rusă pe toate fronturile şi a nu pierde mai mult teritoriu, mai ales în regiunea Doneţk. „Unităţile Serviciului Statal de Transporturi Speciale construiesc fortificaţii în zonele desemnate”, a informat Statul Major ucrainean, fără a da mai multe detalii.
Până acum, Ucraina nu a optat pentru o asemenea tactică defensivă, întrucât a sperat că trupele sale urmau să reuşească în contraofensiva lansată pe 4 iunie eliberarea unor mari porţiuni din teritoriul ocupat de Rusia, dar la ora actuală contraofensiva ucraineană pare blocată complet.
21:30„Nu putem lăsa Rusia să câștige, chiar dacă ne costă”, spune Macron
Președintele francez Emmanuel Macron a insistat joi că Occidentul nu poate „lăsa Rusia să câștige” în Ucraina și că sprijinul pentru Kiev trebuie să continue, chiar dacă „ne costă”.
„Voi, care știți care este raportul de forțe, sunteți conștienți de ceea ce nu putem permite să se întâmple și cât de mult nu putem lăsa Rusia să câștige”, a spus el la un dineu de Crăciun pentru forțele franceze staționate în Iordania. „Ce urmează pentru noi, europenii? Vom continua să îi ajutăm pe ucraineni, ceea ce facem, chiar dacă ne costă”, a spus el, potrivit AFP.
20:47 Zelenski spune că se observă o încetinire a planurilor militare rusești
Președintele Volodimir Zelenski afirmă că Ucraina are semnale că atât planificarea, cât și activitatea militară ale Rusiei încetinesc. Potrivit lui Zelenski, acest lucru a fost indicat într-un raport emis de Direcția de informații militare GUR.
„A existat un raport separat din partea GUR. Planurile inamicului, activitatea industriei rusești de apărare… Există semnale care indică o încetinire. Vom continua să ‘sprijinim’ această încetinire”, a afirmat președintele ucrainean în mesajul său video nocturn.
Viktor Orban numește din nou invazia rusă drept „operațiune militară”
19:51Viktor Orban califică din nou invazia rusă în Ucraina drept o „operațiune militară”
Premierul ungar Viktor Orban a descris din nou joi invazia rusă în Ucraina drept o „operațiune militară”, reluând expresia folosită de Kremlin, potrivit AFP.
„Este o operațiune militară atâta timp cât nu a existat o declarație de război între cele două țări”, a declarat liderul naționalist în cadrul conferinței sale anuale de presă.
18:50Parlamentul ucrainean a votat joi în favoarea legalizării folosirii cannabisului în scopuri medicinale după ce activiștii și susținătorii măsurii au cerut o lege în acest sens în vederea tratării persoanelor rănite sau traumatizate de războiul împotriva Rusiei.
18:14Şeful SBU din Ucraina, Vasil Maliuk, despre planurile de anul viitor ale spionilor săi „Căutăm mereu noi soluţii. Bumbacul va continua să ardă”
Spionii ucraineni îşi propun pentru anul viitor să-şi intensifice operaţiunile de culegere de informaţii şi să efectueze acte de sabotaj în adâncimea teritoriului controlat de Rusia, pentru a aduce războiul cât mai aproape de Kremlin, a declarat pentru publicația Politico şeful serviciului de securitate al Ucrainei (SBU), Vasil Maliuk.
17:36 Bombardamentele rusești au lovit joi două mine de cărbune din orașul ucrainean Torețk, situat în regiunea estică Donețk, provocând moartea a trei civili și rănirea altor cinci, a informat ministrul ucrainean de interne.
Într-o postare pe Telegram, ministrul Ihor Klymenko a precizat: „Două bombe au lovit teritoriul uneia dintre minele de cărbune din Torețk. O persoană a fost ucisă și alte două au fost rănite”.
„A existat o pană de curent, iar 32 de mineri au rămas blocați în subteran, dar au fost salvați cu succes”, a mai menționat el.
Rusia a lansat de asemenea două bombe și asupra unei alte mine, ucigând două persoane și rănind alte trei, a adăugat Klymenko. Clădirile și echipamentele administrative au fost avariate.
Biroul procurorului general a precizat că cei uciși aveau 41, 42 și 45 de ani.
Bărbaţii ucraineni din străinătate ar putea primi ordine de încorporare
16:45 Bărbaţii ucraineni care locuiesc în străinătate vor primi citaţii să se prezinte la serviciul militar, a declarat ministrul apărării de la Kiev, Rustem Umerov.
Ministrul a spus că este vorba despre o „invitaţie”, dar a sugerat că vor exista sancţiuni împotriva celor care nu se vor conforma. Cu toate acestea, ulterior, un purtător de cuvânt a negat că s-ar lua în considerare o mobilizare a cetăţenilor din străinătate.
16:02 Două femei au murit și un bărbat a fost rănit în bombardamente rusești joi dimineața în Nikopol, un oraș din sudul Ucrainei, au anunțat autoritățile regionale.
„Armata rusă a bombardat Nikopol cu artilerie grea în cursul dimineții”, a afirmat guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk, Serghei Lyssak, pe Telegram. Loviturile au ucis două femei, în vârstă de 46 și 60 de ani, și au rănit un bărbat de 86 de ani, a adăugat el, precizând că șapte clădiri au fost avariate.
❗️Two women were killed, and a man was injured following Russia’s heavy artillery attack on #Nikopol in the #Dnipropetrovsk region this morning, as reported by the Regional Military Administration.
The deceased women were 60 and 46 years old.
\uD83D\uDCF7: Dnipropetrovsk RMA pic.twitter.com/Ru18ClOmhG
— KyivPost (@KyivPost) December 21, 2023
15:36 Ucraina va trebui să își majoreze împrumuturile de pe piața internă pentru a trece de perioada ianuarie-februarie 2024, din cauza lipsei de sprijin financiar din partea partenerilor străini, a declarat joi ministrul de finanțe.
„Din păcate, în ianuarie și februarie, deciziile luate de parteneri nu sunt suficiente pentru ca noi să ne putem descurca. De aceea, acum avem în vigoare un mecanism de plan B”, a declarat Serhiy Marchenko, citat de agenția Interfax-Ucraina. În afară de împrumuturi, planul include plăți în avans ale dividendelor companiilor de stat.
Kievul a reușit să își reducă necesarul de finanțare externă pentru 2024 de la 41 de miliarde de dolari inițial la 37,3 miliarde de dolari, în urma unor măsuri de maximizare a veniturilor bugetare, de activare a pieței interne a obligațiunilor și de reducere a cheltuielilor de capital.
Lavrov: Liderii germani sunt o gașcă de hoți
15:04Premierul ungar Viktor Orban a dat joi asigurări că Budapesta nu s-a înţeles cu Turcia în ceea ce priveşte amânarea ratificarea candidaturii Suediei la NATO, dar spune că parlamentarii partidului său „nu au o mare disponibilitate” de a lua o decizie în favoarea țării nordice.
14:36 Ucraina a primit ultima tranșă de 1,5 miliarde de euro din pachetul de 18 miliarde de euro de la UE pentru 2023, a declarat joi premierul Denis Șmihal.
Economia țării depinde în mare măsură de sprijinul financiar din partea partenerilor săi, iar Kievul este îngrijorat în ce privește fluxurile viitoare de ajutor, în condițiile în care noi pachete au fost blocate până acum atât în UE, cât și în Statele Unite.
„Astăzi am primit altimii 1,5 miliarde de euro din pachetul de ajutor financiar de 18 miliarde de euro. Sper să continuăm să avem un sprijin neclintit din partea UE”, a spus Șmihalpe platforma de socializare X.
În acest an, UE a fost cel mai mare donator de sprijin bugetar direct, acoperind peste 45% din necesarul de finanțare externă, potrivit ministrului de finanțe, Serhii Marcenko.
14:12 Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat joi, după ce a fost întrebat despre propunerea germană de a confisca activele rusești sechestrate, că liderii germani sunt o „gașcă de hoți”.
Procurorii din Germania au anunțat miercuri că au cerut confiscarea a peste 720 de milioane de euro din contul bancar din Frankfurt al unei instituții financiare rusești.
O sursă familiarizată cu această chestiune a declarat pentru Reuters că instituția este National Settlement Depository (NSD), agenția deținută de Moscow Exchange, care joacă un rol important în sistemul financiar rusesc ca intermediar în relația cu piețele internaționale. (Reuters)
Ucraina spune că a distrus 2.900 de drone Shahed până acum
13:40 Generalul Valeri Gherasimov, șeful Statului Major de la Moscova, a avansat joi un nou bilanț privind pierderile pe care le-ar fi suferit forțele armate ucrainene, afirmând că acestea se ridică în ultimele 6 luni la aproximativ 160 de mii de militari.
13:11 Ucraina a reușit să doboare 2.900 din cele 3.700 de drone de atac Shahed pe care Rusia le-a lansat după septembrie 2022, când a început o campanie de atacuri masive cu drone, a declarat joi purtătorul de cuvânt al forțelor aeriene, Iurii Ihnat.
De asemenea, a spus acesta, Rusia a lansat 7.400 de rachete de diferite tipuri asupra Ucrainei, dintre care au fost doborâte 1.600.
12:44 Ambasada Rusiei în Armenia a spus joi că „regretă” suspendarea de către Erevan a emisiei postului de radio rus Sputnik din cauza unor comentarii „depreciative” făcute în direct, pe fondul tensiunilor dintre cele două țări.
Comisia armeană pentru televiziune și radio a anunțat miercuri că a suspendat „pentru treizeci de zile” licența Tospa, difuzorul postului Sputnik Armenia. Aceasta a acuzat un prezentator, cunoscut pentru poziția sa pro-Kremlin, că a folosit termeni „ironici și depreciativi” la adresa Armeniei și a poporului său în timpul unei emisiuni recente. (AFP)
Moscova amenință UE: Avem și noi active străine „înghețate”
12:20 Rusia a stabilit o „interacțiune amplă” cu Coreea de Nord și își continuă demersurile de „parteneriat strategic” cu India și China, a declarat joi șeful Statului Major General rus, Valeri Gerasimov, în cadrul unei ședințe de informare cu atașații militari străini.
El a afirmat că activitatea NATO în Europa de Est și „integrarea accelerată” a Suediei și Finlandei în alianța de apărare a SUA afectează în mod negativ situația din Europa.
12:09 Rusia a promis joi că va răspunde cu aceeași monedă dacă Uniunea Europeană va continua cu planul de a lua profiturile generate de activele rusești „înghețate” în UE și de a le da Ucrainei.
Reacția vine după ce UE a propus utilizarea veniturilor generate de cele circa 300 de miliarde de dolari ai rușilor, ce ar putea genera profituri de aproximativ 16 miliarde de dolari.
„Avem, de asemenea, suficiente active care sunt înghețate aici, în conturi de tip C”, a declarat ministrul de finanțe Anton Siluanov într-un interviu acordat postului de televiziune Russia 24. „Cifrele nu sunt mici, veniturile din utilizarea acestor fonduri sunt substanțiale și cu siguranță pot fi folosite și în cazul în care partenerii noștri neprietenoși iau o decizie”, a mai spus el. (Reuters)
11:52 Ministrul ucrainean al infrastructurilor, Oleksandr Kubrakov, a anunţat joi că s-a întâlnit pentru prima dată cu omologul său polonez recent numit, pentru a încerca să găsească o soluţie la blocajului realizat de transportatorii polonezi la frontiera dintre cele două ţări, relatează AFP.
Oleksandr Kubrakov a declarat că „subiectul principal” al acestei reuniuni de miercuri de la Varşovia cu Dariusz Klimczak a fost „deblocarea frontierei”, care are un impact asupra economiei Ucrainei.
„Sperăm să ajungem la o poziţie comună în această săptămână” cu o delegaţie poloneză aşteptată la Kiev pentru un nou rând de negocieri, a spus el. „Am prezentat cifre-cheie şi date analitice care stau mărturie: problemele invocate de protestatarii polonezi nu există în realitate”, a dat asigurări ministrul ucrainean. (Agerpres)
Rosneft ar vrea să-și vândă activele din Germania
10:46 Germania va oferi o sumă suplimentară de 88,5 milioane de euro pentru a contribui la consolidarea sistemului energetic ucrainean, în condițiile în care Rusia îi vizează infrastructura, au anunțat joi, într-o declarație comună, ministerele de externe și al economiei.
Ministerul Economiei contribuie cu 54,3 milioane de euro prin intermediul băncii de stat KfW, iar Ministerul de Externe cu 34,2 milioane de euro la fondul de sprijin energetic al Ucrainei, se arată în comunicat. (Reuters)
10:17Un atac cu drone rusești asupra regiunii Kiev a provocat un incendiu la o întreprindere civilă, a informat Administrația militară regională. Nu s-au înregistrat victime, potrivit sursei citate.
❗️A Russian drone attack on the #Kyiv region caused a fire at a civilian enterprise, as reported by the Regional Military Administration.
Fortunately, there were no casualties.
\uD83D\uDCF9/\uD83D\uDCF7: SES pic.twitter.com/8JISvAebrb
— KyivPost (@KyivPost) December 21, 2023
09:22 Reprezentanții Rosneft vor merge vineri la Berlin pentru a discuta cu oficiali guvernamentali despre o posibilă vânzare a activelor germane ale gigantului petrolier rus, printre alte opțiuni, a declarat pentru Reuters o sursă informată
Întâlnirea este prima de acest fel de când Berlinul a plasat sub administrare judiciară unitățile locale ale Rosneft, care deține 54% din rafinăria PCK Schwedt, menținând Rosneft ca proprietar legal al participației, dar lipsind-o de capacitatea de a exercita controlul.
De asemenea, decizia vine la o săptămână după ce Shell a anunțat vânzarea participației sale de 37,5% din rafinărie (care furnizează cea mai mare parte a combustibilului din Berlin) către grupul britanic Prax Group și după ce Rosneft a depus o plângere la Curtea Constituțională Federală a Germaniei împotriva administrării judiciare.
Rușii au pierdut 20.000 de soldați în două luni în Avdiivka
09:05 Forțele rusești au avansat între un kilometru și jumătate și doi kilometri în unele zone din sectorul Avdiivka, cu prețul a aproximativ 20.000 de morți și răniți în ultimele două luni, a declarat Oleksandr Ștupun, purtătorul de cuvânt al grupului de forțe Tavria, potrivit Kyiv Independent.
„Dacă socotim de la 10 octombrie, când inamicul a devenit mai activ, în unele locuri a avansat cu un kilometru și jumătate până la doi kilometri”, a declarat Ștupun la televiziune.
„Dar asta i-a costat scump. În puțin mai mult de două luni… inamicul a pierdut aproape 25.000 de oameni morți și răniți, aproximativ 200 de tancuri și peste 400 de vehicule blindate în zona de responsabilitate a grupului Tavria din regiunea Donețk”. Aproximativ 80% din aceste cifre se referă la direcția Avdiivka, a precizat purtătorul de cuvânt.
08:41 Ucrainenii afirmă că armata rusă a avut pierderi mari ieri: 1.080 soldați, 14 tancuri, 31 de alte blindate, 20 de piese de artilerie, 4 lansatoare multiple de rachete, 48 diferite vehicule și 5 echipamente speciale.
08:23 Ekaterina Dunțova, o politiciană rusă independentă angajată în favoarea „păcii”, și-a depus miercuri candidatura pentru alegerile prezidențiale din martie 2024, în care Vladimir Putin va câștiga cu siguranță din nou, notează
Ea a depus documentele necesare la Comisia electorală, care a confirmat apoi înregistrarea lor, dar trebuie acum să strângă cel puțin 300.000 de semnături de susținere, lucru ce nu va fi deloc ușor.
Dunțova a fost convocată de procuratură după ce și-a anunțat intenția de a candida la alegeri. Ea a afirmat pe rețelele de socializare că Rusia „se îndepărtează de drepturi și libertăți, de dragoste și pace, de un viitor frumos”.
Ucrainenii au doborât azi-noapte 34 de drone Shahed
07:44 Ucraina a anunțat joi că Rusia a atacat azi-noapte cu 35 de drone Shahed, dintre care 34 au fost doborâte. Atacurile au avut loc „în valuri” în cursul nopții și au provenit din Chauda (Crimeea ocupată), Primorsko-Akhtarsk (pe țărmul estic al Mării Azov) și Kursk, un oraș rusesc aflat în apropiere de frontiera de nord a Ucrainei, au precizat forțele aeriene ucrainene pe Telegram.
Treizeci și patru din cele 35 de drone au fost doborâte, potrivit sursei citate, care nu a raportat victime sau pagube. (AFP)
07:36 Republica Moldova va modifica abrevierea internațională a aeroportului Chișinău, o nouă inițiativă de a se distanța de moștenirea sovietică și de dependența de limba rusă.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Teritoriale, Andrei Spînu, a declarat că, începând cu 18 ianuarie, aeroportul din Chișinău va folosi abrevierea RMO – însemnând Republica Moldova – în locul denumirii din epoca sovietică KIV. Vechea abreviere venea de la denumirea Kishinyov, așa cum este cunoscută capitala moldoveană în limba rusă.
„Schimbarea unei abrevieri este o procedură destul de îndelungată și a durat aproape un an. Scopul principal este să eliminăm denumirea rusească de KIV și să scăpăm de moștenirea a ceea ce a însemnat numele Kishinyov, a declarat Spînu pentru Pro-Tv Chișinău, potrivit Reuters.
01:15Republica Moldova a primit un radar de apărare aeriană de la compania franceză Thales, au anunțat miercuri oficialii de la Chișinău.
Livrarea radarului de la Thales marchează primul pas spre dezvoltarea unei apărări aeriene, după ce resturi de rachete au căzut pe teritoriul moldovean în contextul războiului din Ucraina.
Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:
- Ucraina are nevoie anul viitor de un ajutor de 37,3 miliarde de dolari (peste 34 de miliarde de euro) pentru menţinerea stabilităţii financiare, potrivit unei estimări a Fondului Monetar Internaţional (FMI).
- Republica Moldova intenţionează să părăsească CSI până la finalul lui 2024, organizaţia post-sovietică în care este membră, a afirmat miercuri preşedinta Comisiei de politică externă a parlamentului de la Chişinău, Doina Gherman.
- Planurile Germaniei de a desfășura o brigadă în Lituania începând din 2027 vor duce la „o escaladare a tensiunilor militare” între Rusia și NATO, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, Maria Zaharova.
- Margarita Simonian, șefa canalului Russia Today, nu și-a putut ține în frâu entuziasmul după ce Congresul american nu a reușit să ajungă la un acord privind deblocarea ultimului pachet de asistență militară pentru Ucraina, întrebând în direct „când vom bea pentru victoria noastră?”
- „Am crezut că sunt mai buni”: Cum explică un profesor de strategie militară eșecul ofensivei ucrainene.
- Gigantul francez de articole sportive Decathlon a continuat în secret să vândă îmbrăcăminte sportivă în Rusia, în ciuda retragerii oficiale în semn de protest faţă de războiul Rusiei în Ucraina.
––––––