Război în Ucraina, ziua 96: Embargo pe petrolul rusesc: UE va reduce importurile cu două treimi / Biden: SUA nu vor trimite Ucrainei sisteme de rachete care ar putea lovi Rusia / Lupte grele pe străzile din Severodonețk / Rușii ar fi înființat „lagăre de filtrare” și lângă granița cu Estonia
Liderii UE se întâlnesc luni pentru a reitera sprijinul acordat Ucrainei, în timp ce forțele rusești intensifică atacurile pentru a cuceri Severodonețk, un oraș-cheie din Donbas, prioritatea principală acum a forțelor de invazie ale lui Vladimir Putin. Rușii au intensificat bombardamentele asupra Severodonețk, dar ucranenii apără încă ruinele orașului, blocând o ofensivă masivă a Moscovei în tot Donbasul.
Cele mai importante informații de luni, ziua 96 a războiului din Ucraina, LIVETEXT:
07:30Materialul LIVE cu principalele evenimente privind invazia s-a mutat marți dimineață aici (articolul de față nu va mai fi actualizat)
02:00UE acordă Ucrainei 9 miliarde de euro pentru nevoi imediate
Liderii celor 27 de state membre ale UE, reuniți luni la summitul de la Bruxelles, au convenit să acorde guvernului ucrainean 9 miliarde de euro pentru a acoperi nevoile imediate de numerar pentru a menține economia în funcțiune, a anunțat președintele Consiliului, Charles Michel, potrivit AFP.
Embargo pe petrolul rusesc: UE va reduce importurile cu două treimi
01:20 Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat luni seară un embargo asupra petrolului rusesc care acoperă mai mult de „două treimi”din importurile lor din această țară, a anunțat președintele Consiliului European, Charles Michel, potrivit AFP.
Reducerea, care va fi pusă în aplicare până la sfârșitul anului, va „elimina o sursă uriașă de finanțare a mașinăriei de război rusești” și va pune „presiune maximă” asupra Moscovei pentru a pune capăt războiului, a declarat el pe Twitter.
01:12 Osetia de Sud: Preşedintele regiunii separatiste a anunţat anularea referendumului privind integrarea în Rusia
01:00 Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, a îndrăznit să compare relaţia belgiano-franceză cu invazia rusă în Ucraina.
„Cum ar reacţiona Franţa dacă Belgia ar interzice limba franceză? Sau ce ar face Anglia dacă Irlanda ar interzice engleza? În Europa, nu se poate imagina asta. Dr când este vorba de limba rusă, nimănui nu-i pasă”, a spus Lavrov.
00:20 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis condoleanțe familiei jurnalistului francez Frederic Leclerc-Imhoff, ucis luni în Ucraina, potrivit CNN.
00:06 Înaltul reprezentant pentru probleme străine și politica de securitate al UE, Joseph Borrell, este de părere că conflictul din Ucraina se va prelungi, motiv pentru care s-a pronunțat pentru continuarea exercitării de presiuni asupra Rusiei prin intermediul sancțiunilor, potrivit Rador.
„Trebuie să rezistăm. Războiul va fi îndelungat, agresivitatea acțiunilor Federației Ruse va crește. Trebuie să continuăm să asigurăm Ucraina cu mijloace de luptă, precum și să facem presiuni economice asupra Rusiei”, a declarat Borrell la postul de radio France Info.
23:56 UE „nu îşi poate permite” să nu se ajungă la un acord privind noul pachet de sancţiuni contra Rusiei, spune șefa Parlamentului European, Roberta Metsola
23:44 Erdogan îi spune lui Zelenski că Turcia apreciază eforturile de a stabili un coridor maritim sigur pentru exporturile agricole, potrivit CNN.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a spus omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, în timpul unei convorbiri telefonice de luni, că Ankara acordă „o importanță deosebită” eforturilor de a stabili un coridor sigur pentru exportul pe mare al produselor agricole ucrainene, potrivit părții turce.
23:35 În timp ce forțele rusești își îndreaptă atenția asupra Donbasului, Bakhmut, un oraș de 72.000 de locuitori din regiunea Donețk, este bombardat intens.
Talking with a few exhausted soldiers in Bakhmut, just back from the frontlines. „We don’t have any new weapons here, new forces, nothing,” says one of them. Another, who fought in 2014: „I’m expected to fight a tank with my Kalashnikov. We’re just cannon fodder. We’re fucked.”
— Neil Hauer (@NeilPHauer) May 30, 2022
23:06Preşedintele Klaus Iohannis a declarat la Bruxelles că România susţine noul pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, precizând și că va insista ca în textul declaraţiei Consiliului European să fie cuprinsă o clauză de solidaritate.
22:18 Ginerele lui Boris Elțîn demisionează din funcția de consilier neplătit al lui Putin
Valentin Iumașev, ginerele fostului președinte rus Boris Elțîn, a renunțat luna trecută la rolul său de consilier neplătit al lui Vladimir Putin, relatează Reuters.
Deși purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, și Iumașev nu au răspuns la cererile presei, Liudmila Telen, primul director executiv adjunct al Centrului prezidențial Boris Elțîn, a declarat pentru Reuters că Iumașev a renunțat la rolul de consilier al Kremlinului în aprilie.
Zelenski cere țărilor UE să adopte cel de-al şaselea pachet de sancţiuni contra Rusiei
22:01 Germania va acorda vize pe termen lung opozanţilor şi jurnaliştilor ruşi ameninţaţi cu represalii în Rusia
21:17 Consiliul European își propune să ajungă la un acord politic privind embargoul asupra petrolului rusesc în cursul zilei de luni, a declarat un oficial UE pentru postul CNN.
Acest embargo va acoperi peste două treimi din importurile de petrol din Rusia, care acoperă totodată tot petrolul rusesc livrat pe cale maritimă, a precizat oficialul.
Unele excepții temporare au fost acceptate pentru anumite țări membre pentru a se asigura securitatea livrărilor, a menționat oficialul UE, potrivit căruia Consiliul va reveni asupra acestor excepții „cât de curând posibil”.
Amintim că diplomații UE nu au reușit să ajungă, duminică, la un consens cu privire la termenii acestui embargo, dar au continuat discuțiile și luni, într-o încercare de veni cu un acord pe care să-l prezinte spre aprobare liderilor UE reuniți de luni după-amiază într-un summit la Bruxelles.
21:05Zelenski, ape la unitate în UE: „Certurile interne trebuie să înceteze” / Rusia cunoaște doar argumentul forței
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a făcut apel la o „mai mare unitate” în Uniunea Europeană pentru a permite adoptarea unui al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei, potrivit AFP.
20:53Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat un decret prin care se simplifică procesul de obținere a cetățeniei ruse de către copiii ucraineni rămași fără îngrijire din partea părinților, scrie The Kyiv Independent.
Andriy Yermak, șeful biroului președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat că Rusia a deportat cu forța 232.000 de copii ucraineni pe teritoriul său, de la începutul invaziei în Ucraina, în 24 februarie. Peste 2.000 dintre copii sunt fie orfani, fie separați de părinți, a adăugat el.
Premierul Letoniei: Țările UE nu trebuie să se „împotmolească” în propriile interese
20:45Potrivit celei mai recente actualizări transmise de Armata Ucrainei, forțele ruse au suferit pierderi semnificative și au fost nevoite să se retragă din satul Mykolaivka din regiunea Herson, ca urmare a unei ofensive de succes a forțelor armate ale Ucrainei, scrie The Kyiv Independent.
20:42Belarus va începe, în 22 iunie, exerciții militare în apropierea frontierei cu Ucraina, în regiunea Gomel, a declarat luni oficialul militar din Belarus Andrei Krivonosov, citat de The Kyiv Independent.
20:39Franţa îşi va „continua şi întări” livrările de armament către Ucraina, asigură şefa diplomaţiei franceze Catherine Colonna
Merci Président @ZelenskyyUa de votre accueil chaleureux. J’étais heureuse de porter, au nom du Président de la Republique, le message de soutien et d’admiration qui est le nôtre. Un message d’amitié. pic.twitter.com/p6OFBb0MWI
— Catherine Colonna (@MinColonna) May 30, 2022
20:32 În timp ce UE se luptă să ajungă la un acord privind un embargo pe petrolul rusesc, premierul Letoniei, Krisjanis Karins, spune că țările membre nu trebuie să se „împotmolească” în propriile interese, scrie BBC.
Krisjanis Karins, care a sosit mai devreme la Consiliul European, a spus că este important să ne amintim „imaginea de ansamblu” – ucrainenii luptă pentru independența lor și pentru valorile europene.
Letonia a fost puternic dependentă de energia rusă, dar încearcă să se desprindă, a adăugat Karins: „Ne va costa mai mult. Dar sunt doar bani. Ucrainenii plătesc cu viața”.
Viktor Orban critică „comportamentul iresponsabil” al UE privind modul în care a gestionat propunerea de embargo pe petrolul rusesc
20:14 Noul ambasador al SUA în Ucraina, Bridget Brink, sosește la Kiev într-o mișcare simbolică, potrivit The Guardian.
Ambasadoarea a sosit la Kiev, potrivit The Guardian, o mișcare simbolică după ce SUA și-a retras toți diplomații din țară înainte de invazia rusă din februarie.
19:54 Jurnalistul francez Frédéric Leclerc Imhoff, ucis de forțele ruse în timp ce se afla la bordul unui autobuz umanitar în apropiere de orașul Severodonețk se afla în Ucraina „pentru a arăta realitatea războiului”, a spus președintele Franței, Emmanuel Macron, potrivit BBC.
Ministrul francez de externe Catherine Colonna a spus, de asemenea, că Franța codamnă moartea „profund șocantă” a jurnalistului de 32 de ani: „Franța cere ca o investigație transparentă să aibă loc cât mai curând posibil”.
19:44Putin i-a transmis lui Erdogan că Rusia este pregătită să faciliteze traficul maritim cu Turcia
19:42Viktor Orban critică „comportamentul iresponsabil” al UE privind modul în care a gestionat propunerea de embargo pe petrolul rusesc
19:27Președintele turc Recep Tayyip Erdogan s-a oferit din nou luni, într-o discuție la telefon cu Vladimir Putin, să găzduiască la Istanbul negocieri între Rusia, Ucraina și Națiunile Unite, scrie CNN.
Erdogan a subliniat în discuția cu Putin „necesitatea unor măsuri care să minimizeze efectele negative ale războiului” și să restabilească pacea între Rusia și Ucraina „cât mai curând posibil”.
Delegațiile rusă și ucraineană s-au întâlnit ultima dată pentru discuții la Istanbul pe 29 martie.
19:23Liderii Uniunii Europene nu au reuşit să ajungă la un acord cu privire la o interdicţie a importului de petrol din Rusia înainte de summitul de două zile de la Bruxelles, scrie Reuters.
Lupte grele la Severodonețk. Un jurnalist francez a fost ucis
19:05Gazprom sistează livrările de gaze naturale către Olanda de marți / Care ar putea fi următoarea țară de pe listă
Compania GasTerra, deținută în proporție de 50% de statul olandez, a anunțat luni că a fost notificată de Gazprom că va sista livrările de gaze naturale, afirmând că a anticipat mutarea gigantului energetic rusesc și că a cumpărat „din altă parte” în jur de două miliarde de metri cubi.
În jur de 44% din consumul energetic al Olandei este asigurat de gaze naturale, dar doar 15% din importuri provin din Rusia, potrivit cifrelor oficiale ale guvernului olandez.
Olanda a anunțat mai devreme în cursul acestui an că intenționează să renunțe la toate importurile energetice din Rusia până la sfârșitul lui 2022.
GasTerra a precizat că Gazprom va opri livrările de gaze naturale începând de marți.
18:43 Șeful diplomației UE, Josep Borrell, se declară „total încrezător” că blocul comunitar va ajunge la un acord privind cel de-al şaselea pachet de sancţiuni.
18:34 Combatanţii ucraineni din regimentul Azov vor fi judecaţi şi riscă pedeapsa cu moartea, anunţă un oficial din regiunea separatistă pro-rusă Doneţk
18:13Lupte grele la Severodonețk. Un jurnalist francez care filma evacuarea civililor a fost ucis de ruși
17:47„Nu suntem încă acolo” – spune președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, înaintea summitului UE în care se așteaptă un compromis privind embargoul asupra petrolului rusesc.
Joe Biden anunță că nu va trimite Ucrainei rachete ce pot lovit teritoriul Rusiei
17:32Procuratura Generală a Ucrainei a anunțat luni că a finalizat prima anchetă privind infracțiunea de viol, fiind vorba despre un soldat rus acuzat că, în martie, a pătruns într-o casă dintr-un sat din districtul Brovary, regiunea Kiev, unde a ucis un bărbat și, împreună cu un coleg, i-a violat în mod repetat soția, potrivit The Kyiv Independent. Cazul a fost trimis în judecată.
17:12Joe Biden anunță că nu va trimite Ucrainei rachete ce pot lovit teritoriul Rusiei
16:51Municipalitatea din Kiev va aloca aproape 19 milioane de euro pentru reconstrucția clădirilor rezidențiale și a instituțiilor publice afectate de bombardamentele rușilor, potrivit Ukrinform. Primarul capitalei ucrainene, Vitali Klitschko, spune că și guvernul din Ucraina va da peste 6 de milioane de euro pentru refacerea infrastructurii. Vitali Klitschko susține că în urma bombardamentelor au fost afectate aproape 400 de clădiri din care mai mult de jumătate sunt rezidențiale.
16:44VIDEO Ce mai poate fi văzut la televiziunile rusești: „Festivalul Alina”, prezentat de amanta lui Vladimir Putin, Alina Kabaeva
16:31Profesorii ucraineani din mai multe localități din regiunea Herson au refuzat să predea după programa școlară rusească, spune Serhii Danilov, expert al Centrului de Studii pentru Orientul Mijlociu, citat de Ukrainska Pravda. Rusia le-a promis salarii mari și instruire în Crimeea, dar cadrele didactice au refuzat.
16:01Cartofi, spray pentru căpușe, bețișoare de urechi și drone chinezești, strânse din donații pentru Armata lui Putin: „Băieți, suntem cu voi!”
15:44O persoană a fost rănită, iar 21 de case au fost distruse în urma unui nou atac lansat de ruși luni în orașul Nikolaev, potrivit primarului Oleksandr Sienkevych. El a precizat că orașul se află în prezent sub amenințarea focurilor de artilerie.
15:41 Rusia lucrează la un sistem de plăți paralel pentru obligațiuni ca să evite intrarea în capacitate de plată
Rusia ar fi înființat „lagăre de filtrare” și lângă granița cu Estonia
15:35 Numărul real al civililor morți în orașul ocupat Mariupol poate depăși 22.000, cât estimaseră până acum autoritățile locale, a transmis, luni, Consiliul Local din orașul devastat aflat la Marea Azov, potrivit The Kyiv Independent.
Conform autorităților locale din Mariupol, rușii ar fi înhumat deja 16.000 de oameni în gropi comune, iar acestora li s-ar adăuga alți 5.000 de civili uciși și îngropați, de la jumătatea lunii martie, de către angajații din oraș.
15:30Rusia ar fi înființat „lagăre de filtrare” și pe teritoriul său, lângă granița cu Estonia, pentru a-i împiedica să fugă în Estonia pe ucrainenii care au fost forțați să treacă în Rusia, afirmă Petro Andriuschenko, un consilier al primarului Mariupol, citat de The Kyiv Independent.
Potrivit oficialului, locuitorii Mariupolului care se aflau într-o astfel de tabără au spus că acolo condițiile erau mult mai dure în comparație cu „lagărele de filtrare” din zonele ocupate de ruși din Ucraina.
15:13 Statele UE nu vor ajunge probabil la un acord complet privind noile sancțiuni împotriva Rusiei la summitul de luni, a declarat premierul Estoniei, Kaja Kallas, cu câteva ore înainte de începerea reuniunii.
„Nu cred că vom ajunge la un acord astăzi”, a declarat Kallas, adăugând că este mai probabil să se ajungă la un acord la următorul summit din iunie.
Premierul bulgar a spus, la rândul său, că în ce privește interzicerea importurilor de petrol rusesc s-ar putea ajunge la un consens.
„Cred că va trece cu anumite derogări”, a declarat Petkov despre planurile privind un embargo asupra importurilor de petrol rusesc. „În general, ar trebui să treacă, în funcție de anumite caracteristici și criterii pe care le pot avea statele membre”, a adăugat el.
15:03 Angajații Ministerului pentru Situații de Urgență din Belarus vor primi arme, transmite Nexta TV.
Potrivit ministerului, în primul rând, salvatorii ar putea fi nevoiți să rezolve „probleme interne asociate cu revolte”. De asemenea, ei vor fi implicați „în cazul unei agresiuni armate” împotriva Belarus.
Trupele de invazie pregătesc o ofensivă de amploare în jurul Sloviansk
14:58Voluntari ucraineni din Donbas spun că se simt abandonați: Suntem trimiși la moarte sigură / Mi se cere să lupt cu Kalașnikovul împotriva tancurilor
14:49 Premierul spaniol Pedro Sanchez a declarat luni că sprijinul NATO pentru Ucraina este „de nezdruncinat”.
Sanchez a făcut declarația la o ceremonie la Madrid care a marcat cea de-a 40-a aniversare a aderării Spaniei la NATO, unde a fost prezent și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
„Atrocitățile din războiul din Ucraina și moartea victimelor nevinovate au dus la o condamnare (a lui Vladimir Putin) fără rezerve. Putin nu-și va atinge scopurile, deoarece sprijinul aliaților NATO pentru Ucraina este de neclintit”, a subliniat Sanchez.
14:41 Forţele ruse pregătesc o ofensivă la scară largă în jurul oraşului Sloviansk, bază a forţelor de apărare ucrainene în Donbas, din mai multe direcţii, a transmis luni Statul Major ucrainean, explicând și care este strategia Moscovei
14:24 Fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko, care este anchetat pentru o posibilă trădare de patrie, a fost autorizat să părăsească Ucraina la un punct de trecere a frontierei cu Polonia pentru a participa la o reuniune politică.
Poroșenko este cercetat în legătură cu finanțarea separatiștilor susținuți de Rusia în estul țării prin vânzări ilegale de cărbune în perioada 2014-2015. În ianuarie, un judecător ucrainean a respins cererea unui procuror de arestare a lui Poroșenko în legătură cu acest caz, despre care acesta din urmă spune că a fost pus la cale de adversarii săi politici.
Poroșenko, căruia i s-a interzis anterior de două ori să părăsească țara, se îndrepta spre o reuniune a Partidului Popular European la Rotterdam, a scris ziarul Ukrayinska Pravda. (Reuters)
Rusia masează noi trupe la granița cu Ucraina
14:15 O rusoaică ce a protestat împotriva războiului în Ucraina a fost reținută luni la Moscova, potrivit unui grup de monitorizare a protestelor.
Activistele de opoziție Natalya Perova și Lyudmila Annenkova au îmbrăcat rochii albe „pătate de sânge” în cadrul protestului lor din fața clădirii Ministerului rus de Externe din centrul Moscovei, duminică, a spus grupul OVD-Info într-o postare pe Telegram. Perova a fost reținută luni, a adăugat OVD-Info.
В Москве сотрудники ДПС задержали активистку Наталью Перову. Девушку везут в ОВД «Марьина роща». Об этом ОВД-Инфо сообщила сама задержанная.
29 мая Людмила Анненкова и Наталья Перова провели у здания МИДа антивоенную акцию «Нам не отмыться от крови»https://t.co/nrgWXk7mSs pic.twitter.com/J8xOhsG7Hl
— ОВД-Инфо (@OvdInfo) May 30, 2022
13:59 Vicepreşedintele Lukoil: Rusia ar trebui să reducă producţia de petrol cu 20%-30%, pentru a obţine un preţ mai bun şi a evita vânzarea cu discount.
13:47 Ministrul Apărării din Slovacia a confirmat transferul a opt piese de artilerie autopropulsată de 155 mm „Zuzana 2″ către Ucraina. (Nexta TV)
The Minister of Defense of #Slovakia confirmed the transfer of eight 155 mm „Zuzana 2” self-propelled artillery to #Ukraine. pic.twitter.com/PtqM2lPvji
— NEXTA (@nexta_tv) May 30, 2022
13:43Rusia desfășoară noi forțe armate la granița cu Ucraina. „Asigurăm traiul liniștit al populației”
„Măcelarul Ceceniei”: România va încerca să-și exercite influența în Ucraina
13:33 Liderii europeni, care se vor reuni luni și marți la Bruxelles pentru un summit UE, nu vor lua o decizie privind impunerea unui plafon la prețul gazelor, dar ar putea mandata Comisia să studieze această chestiune, a declarat comisarul european pentru economie.
„Dacă acest lucru va fi convenit între statele membre, Comisia va acționa foarte rapid pentru a analiza această posibilitate„, a declarat Paolo Gentiloni, adăugând că ar fi dificil să se facă predicții cu privire la momentul unei decizii.
Liderii UE urmează să se întâlnească pentru a discuta un al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru invazia acesteia în Ucraina.
13:09 „Măcelarul Ceceniei” afirmă că România va încerca să exercite influență în Ucraina / „Ne vom aminti de toți”
13:02 Arma de care Ucraina are cea mai mare nevoie este artileria occidentală cu rază lungă de acțiune care să tragă mai departe decât artileria rusă, spune un analist în domeniul apărării.
12:33 Un oficial instalat de Rusia în regiunea Herson din sudul Ucrainei spune că cerealele din zonă sunt trimise în Rusia.
Kirill Stremousov, șeful adjunct al administrației puse de Rusia în regiunea Herson, a declarat pentru agenția de știri rusă TASS că grânele din recolta de anul trecut sunt livrate cumpărătorilor ruși.
„Există spațiu pentru depozitarea [următoarei recolte], deși, evident, există o mulțime de cereale aici. Acum oamenii exportă parțial, după ce au ajuns la acorduri cu cei care cumpără din partea [rusă]”, a declarat Stremousov.
Pe străzile din Severodonețk se duc lupte grele
12:25Kremlinul a declarat luni că atacurile asupra infrastructurii civile din zonele controlate de Rusia în Ucraina sunt scandaloase, transmite Reuters.
12:05 Guvernatorul regiunii Lugansk a spus că se duc lupte grele pe străzile din Severodonețk.
Serghei Gaidai a declarat că trupele rusești avansează tot mai mult în Severodonețk, ultimul oraș important din regiunea Lugansk aflat sub controlul guvernului ucrainean, și continuă să bombardeze drumul Bakhmut-Lysychansk.
11:49 FOTO O dronă misterioasă, cu decolare verticală, a apărut în dotarea armatei ucrainene
11:40Cât a obținut trupa ucraineană Kalush Orchestra pentru trofel Eurovision 2022 vândut la licitație / Cu banii câștigați vor cumpăra drone pentru armată
11:22 Ministerul rus al Apărării a publicat informarea operațională zilnică în care susține că:
- a ucis „până la 320″ de membri ai serviciilor ucrainene în lovituri aeriene
- sistemele rusești de apărare aeriană au doborât 15 drone ucrainene
- au fost distruse patru instalații ale sistemului de rachete cu lansare multiplă BM-21 Grad,
- 46 de arme și echipamente militare ucrainene au fost distrus un depozit de muniții în apropiere de Novomikhailovka, în Donețk
- o lovitură de artilerie asupra unui hangar de pe teritoriul uzinei navale Okean din orașul Nikolaev a distrus peste 15 tancuri și vehicule de luptă de infanterie
Propaganda rusă amenință SUA cu „consecințe nemaivăzute”
10:50 O explozie de proporții a avut loc în Melitopol, un oraș din regiunea Zaporojie ocupat de ruși, fiind vorba probabil de o acțiune a rezistenței ucrainene.
10:31VIDEOCel mai toxic propagandist al Kremlinului îi amenință pe americani cu „consecințe nemaivăzute” în întreaga lor istorie / Ce a spus Vladimir Putin
10:29Noul ministru de externe al Franței, Catherine Colonna, face o primă vizită oficială în Ucraina. „Sunt în Ucraina pentru a arăta sprijinul Franței față de poporul ucrainean”, a scris Catherine Colonna într-un mesaj pe contul său de Twitter.
En #Ukraine, pour marquer le soutien de la France \uD83C\uDDEB\uD83C\uDDF7 au peuple ukrainien \uD83C\uDDFA\uD83C\uDDE6. pic.twitter.com/jq66q20p3d
— Catherine Colonna (@MinColonna) May 30, 2022
10:15 Rusia intenționează să își achite datoriile legate de euroobligațiuni folosind un mecanism similar schemei folosite pentru plata gazului rusesc în ruble, a relatat ziarul Vedomosti citându-l pe ministrul de finanțe Anton Siluanov.
Pentru a primi banii, deținătorii de euroobligațiuni vor trebui să deschidă conturi în valută și ruble la o bancă rusă, a declarat Siluanov pentru Vedomosti.
10:13 Gazprom a transmis luni că furnizarea de gaze către Europa prin Ucraina, prin punctul de intrare Sudzha, s-a situat la 44,6 milioane de metri cubi (mcm), în creștere față de 44,1 mcm duminică.
O cerere de furnizare de gaze prin intermediul unui alt punct de intrare important, Sokhranovka, a fost respinsă de Ucraina, a adăugat Gazprom.
Borrell, despre interzicerea petrolului rusesc: Va exista un acord în cele din urmă
09:56 Guvernatorul Lugansk: Orașul Lysychansk din apropierea Severodonețk se află încă sub control ucrainean, iar drumul principal spre cele două orașe a fost bombardat, dar nu a fost blocat.
„Ei (armata rusă) folosesc aceleași tactici la nesfârșit. Ei bombardează timp de mai multe ore – timp de trei, patru, cinci ore – la rând și apoi atacă. Cei care atacă mor. Apoi urmează din nou bombardamentul și atacul, și tot așa până când reușesc să pătrundă undeva”, a declarat Gaidai.
09:50 Banca Centrală a Rusiei a anunțat luni că va restricționa tranzacționarea unor acțiuni străine la SPB Exchange, a doua bursă ca mărime a țării, invocând necesitatea de a proteja drepturile și interesele investitorilor, potrivit Reuters.
09:44 Țările UE ar trebui să poată ajunge la un acord asupra unui nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, inclusiv impunerea de restricții asupra importurilor de petrol rusesc, în timpul discuțiilor purtate de oficiali, a declarat luni șeful politicii externe a blocului.
„Trebuie să decidem în unanimitate. Au fost discuții dure ieri după-amiază, precum și în această dimineață. Cred că în această după-amiază vom putea să le oferim șefilor statelor membre un acord.”, a declarat Josep Borrell pentru postul de televiziune France Info.
Întrebat dacă planurile de a include o interdicție de a importa petrol rusesc ar putea eșua din cauza rezistenței din partea Ungariei și a altor state est-europene, Borrell a spus: „Nu, nu cred asta.. va exista un acord în cele din urmă”.
09:25 Noua estimare făcută de armata ucraineană privind pierderile suferite de ruși până acum:
❗️Загальні бойові втрати противника з 24.02 по 30.05 / The total combat losses of the enemy from 24.02 to 30.05 ➡️ https://t.co/vtEIgiyQAJ pic.twitter.com/7Di6gGz653
— Defence of Ukraine (@DefenceU) May 30, 2022
Rușii au reușit să intre în Severodonețk
09:22 Noi informații de la guvernatorul din Lugansk, care spune că trupele rusești avansează dinspre periferia Severodonețk spre centrul orașului.
„Din păcate, avem vești dezamăgitoare, inamicul se deplasează în oraș”, a declarat Gaidai la televiziunea națională, adăugând că situația e foarte „dificilă”. (Reuters, AFP)
09:07Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni şi marţi, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, a cărei agendă se va concentra pe situaţia de securitate şi consecinţele generate de agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.
„Liderii europeni vor discuta modalităţile de acordare, în continuare, a sprijinului politic şi a asistenţei umanitare, economice şi financiare Ucrainei, inclusiv cu referire la rolul important pe care trebuie să îl aibă Uniunea Europeană în eforturile de reconstrucţie post-conflict. Având în vedere impactul multidimensional al actualei crize asupra Republicii Moldova, va fi discutată şi necesitatea oferirii unui sprijin adecvat pentru consolidarea rezilienţei acestui stat”, a transmis Administraţia Prezidenţială.
09:06 Trupele ruse din Ucaina au suferit „pierderi devastatoare” în rândul ofițerilor de rang mediu și inferior, spune ministerul britanic al apărării care a explicat și ce probleme apar astfel pentru armata lui Putin.
08:36 Doi civili au fost uciși și cinci răniți de bombardamente în timp ce trupele rusești au intrat la periferia orașului ucrainean Severodonețk, a declarat luni guvernatorul regiunii Lugansk, Sergehi Gaidai.
Gaidai a spus că trupele rusești atacă orașul cu toate armele și cu sprijin aerian și au intrat în zonele de sud-est și nord-est ale acestuia. (Reuters)
Contraatacuri reușite pentru ucraineni în Herson și Krivoi Rog
08:08 Forțele ucrainene au lansat un „contraatac de succes la sud de Krivoi Rog, potrivit lui Oleksandr Vilkul, șeful administrației militare a acestui oraș din sudul Ucrainei.
Au fost uciși 63 de invadatori și distruse 19 unități de echipament inamic, inclusiv tancuri moderne T-72, un sistem de rachete cu lansare multiplă Grad, artilerie, elicoptere și un avion SU-35, a declarat Vilkul.
El nu a oferit alte detalii, iar afirmația nu poate fi verificată. Dar armata ucraineană a afirmat anterior că a înregistrat progrese semnificative spre sud în zona în care se întâlnesc regiunile Herson și Nikolaiev. (CNN)
08:04 Aproximativ 31% din teritoriul regiunii Harkov este ocupat de forțele rusești, în timp ce 5% a fost eliberat de apărătorii ucraineni, a declarat șeful administrației militare regionale.
„Nu suntem încă în măsură să inspectăm pe deplin unele dintre așezările eliberate, să efectuăm o deminare completă și să începem să reconstruim infrastructura critică, deoarece bombardamentele continuă. Acolo unde putem face acest lucru de la distanță, îl facem”, a declarat Oleg Synegubov.
07:58 Institutul pentru Studiul Războiului: Contraatacul ucrainean reușit în Herson îi va obliga pe ruși să aducă întăriri. Trupele de invazie se concentrează pe Severodonețk, fără vreun avans confirmat –
Scurtă recapitulare, luni dimineață, a evenimentelor recente:
- Președintele ucrainean a vizitat trupele din regiunea nord-estică Harkov, fiind prima apariție oficială a lui Zelenski în afara regiunii Kiev de la începutul invaziei. Mai multe explozii au fost auzite în orașul Harkov la câteva ore după vizita lui Zelenski.
- Ministrul rus de externe Lavrov a spus că „eliberarea” regiunii Donbas din estul Ucrainei este o „prioritate necondiționată” pentru Moscova.
- Bombardamentele rusești au distrus toată infrastructura critică din orașul Severodonețk, a declarat Zelenski, descriind cucerirea orașului ca fiind „principalul obiectiv” al Rusiei în acest moment.
- Ministerul rus al Apărării a susținut că rachetele sale au distrus un mare arsenal al armatei ucrainene în orașul Krivoi Rog din centrul Ucrainei.
- Rusia a afirmat că a folosit rachete pentru a distruge posturile de comandă ucrainene din Bakhmut și Soledar. Ambele orașe se află pe un drum important care merge spre sud-vest de la Lysychansk și Severodonețk.
- Liderii UE se vor întâlni luni pentru a-și sublinia sprijinul continuu pentru Ucraina, dar discuțiile vor fi umbrite de eșecul lor de a ajunge la un acord asupra unui nou pachet de sancțiuni împotriva Moscovei.
- Președintele turc Tayyip Erdogan a declarat că discuțiile de săptămâna trecută cu delegațiile finlandeză și suedeză nu au fost la „nivelul așteptat” și că Ankara nu poate spune da intrării în NATO a țărilor care „susțin terorismul”.
- Zelenski a spus într-un interviu televizat că el crede că Rusia ar fi de acord cu discuțiile dacă Ucraina ar putea recuceri tot teritoriul pe care l-a pierdut de la invazie. Dar el a exclus ideea de a folosi forța pentru a recâștiga toate teritoriile pe care Ucraina le-a pierdut în favoarea Rusiei din 2014.
- Canada a cerut Coreei de Sud să îi furnizeze muniții de artilerie, a anunțat luni Seulul, aparent pentru a „suplini” livrările pe care Ottawa le-a trimis în Ucraina, sporind presiunea asupra Coreei de Sud pentru a oferi – cel puțin indirect – armament pentru Kiev.
–––––-