Războiul din Golf reluat oficial. Care este ultima decizie a oficialilor de la Teheran
Guvernul iranian a anunţat sâmbătă că acordul-cadru convenit cu Statele Unite nu mai este valabil, acuzând Washingtonul că şi-a încălcat obligaţiile asumate prin declaraţia de intenţie de la Islamabad, informează DPA.
Potrivit agenţiei iraniene Fars, ministrul adjunct de externe Kazem Gharibabadi a declarat că Teheranul a suspendat acordul deoarece SUA au încălcat angajamentele prin „măsurile lor agresive”.
„Suntem ocupaţi să apărăm ţara”, a afirmat oficialul iranian într-un interviu televizat, adăugând că, în aceste condiţii, Iranul nu se mai consideră obligat să respecte înţelegerea.
Acordul-cadru, convenit la jumătatea lunii iunie, urma să deschidă calea către un acord final menit să pună capăt conflictului, negocierile fiind programate să se încheie în termen de 60 de zile. Documentul includea şi prevederi privind deschiderea Strâmtorii Ormuz.
Deşi un armistiţiu era în vigoare de la începutul lunii aprilie, conflictul s-a intensificat din nou la începutul lunii iulie.
Acordul dintre Iran și SUA stabilea condițiile încetării focului, redeschiderea Strâmtorii Ormuz, măsuri de ajutor financiar pentru Iran și o reafirmare din partea Teheranului că nu va produce niciodată o armă nucleară