Războiul Romelor

Actuala schismă religioasă din Ortodoxie provocată de nerezolvarea problemei unității ecleziale în Ucraina și de acordarea, de către Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, a Tomosului de autocefalie Bisericii Ortodoxe Ucrainene impune noi clarificări privind efectele geopolitice pe care această schismă le poate avea, în contextul războiului hibrid din Ucraina și ambiției Moscovei de a deveni cea de-a treia Romă pentru lumea ortodoxă.

Dinamica acestor evoluții este una rapidă, în cascadă și parțial imprevizibilă, cu efecte care pot fi tectonice pentru această parte a lumii: Biserica Ortodoxă Română și Biserica Ortodoxă Cipriotă au desfășurat reuniuni ale Sinoadelor acestor Biserici, în cadrul cărora au temporizat (și/sau condiționat) procesul de recunoaștere a autocefaliei noii Biserici Ortodoxe Ucrainene / BOU; câteva Biserici Ortodoxe s-au pronunțat pentru desfășurarea unui Sinod pan-ortodox, însă Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului a respins recent aceste propuneri; înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene au numit recent drept acceptabile condițiile enunțate de Sinodul BOR pentru recunoașterea autocefaliei BOU și au chemat cele două Biserici la dialog direct; în cadrul primei ședințe pe anul 2019 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse (26 februarie a.c.) s-a adoptat o Declarație prin care se solicită autorităților de stat din Ucraina “să oprească persecuția împotriva propriilor cetățeni care nu doresc să se alăture schismaticilor”, iar comunității internaționale – „să acorde atenția asupra încălcărilor strigătoare la cer privind încălcarea drepturilor omului și să facă o evaluare corectă asupra acestui proces de ingerință brutală a statului ucrainean în treburile Bisericii”; declarații similare fac, periodic, în Ucraina, prelații BOU și liderii puterii seculare, potrivit cărora Biserica Ortodoxă Ucraineană – Patriarhia Moscovei reprezintă un instrument ideologic de menținere a Ucrainei în sfera de influență rusă și în controlul direct al Moscovei; la 3 martie 2019 autoritățile ruse l-au reținut în Crimeea, pentru câteva ore, pe arhiepiscopul Climent al Simferopolului și Peninsulei Crimeea al Bisericii Ortodoxe Ucrainene etc.

Este clar că tensiunile se acumulează și că situația poate deveni explozivă în orice moment, mai ales pe fondul desfășurării campaniei electorale din Ucraina pentru alegerea președintelui acestei țări (martie – aprilie a.c.).

Detaliem în cele ce urmează câteva aspecte sensibile ale războiului geopolitic dintre “cele două Rome” și deopotrivă ale războiului hibrid de la estul României, cu evidențierea aspectelor relevante pentru evoluțiile implicării BOR și comunității românești din Ucraina în aceste războaie.

Poziția BOR față de situația religioasă actuală din Ucraina

Prin Hotărârile adoptate la reuniunea de lucru de la 21 februarie a.c. a Sfântului Sinod al BOR, BOR tergiversează, practic, amânarea unei decizii finale privind recunoașterea tomosului de autocefalie acordat Bisericii Ortodoxe Ucrainene de către Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, enunțând în același timp, în premieră în spațiul public, și condițiile în care s-ar putea produce această recunoaștere: “obținerea de garanții scrise din partea autorităților bisericești şi ale statutului ucrainean că identitatea etnică şi lingvistică a românilor va fi respectată, precum şi că acești ortodocși români vor avea posibilitatea de a se organiza într-un Vicariat Ortodox Român şi a cultiva legături spirituale cu Patriarhia Română”.

În acest sens, BOR îți creează, prin Hotărârile de mai sus, un larg culoar de negociere și evită adoptarea intempestivă a unei decizii cu impact major pentru întreaga lume a Ortodoxiei, facilitând, pentru perioada următoare, dialogul cu Patriarhia Ecumenică pentru clarificarea unor teme conexe (permeabilitatea Constantinopolului și a Bisericii-Fiică a acesteia, Biserica Ortodoxă Ucraineană / BOU față de condițiile enunțate de BOR, soluționarea problemei ierarhilor şi preoților necanonici din Occident care au aparținut fostului „Patriarhat al Kievului” etc.) și totodată consultarea mai detaliată a punctului de vedere, nevoilor și aspirațiilor ortodocșilor români din Ucraina.

Hotărârile respective sunt însoțite, în premieră în ultimii 30 de ani, de mesaje clare de sprijin pentru comunitatea românească din Ucraina, de ale cărei nevoi se va ține cont cu prioritate în adoptarea deciziei finale la următorul Sinod (următoarele Sinoade).

Transmiterea acestor mesaje publice reprezintă elementul-cheie al Hotărârilor sinodale din februarie a.c. În perioada imediat următoare, toate celelalte dimensiuni ale acestei poziții de etapă a BOR își vor pierde efectul: „convocarea unei sinaxe a tuturor întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe pentru rezolvarea problemei existente” pare a nu mai fi posibilă, având în vedere recenta poziționare a Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, care a respins, în termeni fără echivoc, solicitările separate a 4 Biserici Ortodoxe Surori (Patriarhia Antiohiei, Biserica Ortodoxă Poloneză, Biserica Ortodoxă Cehă, la care se adaugă, de facto, și Biserica Ortodoxă Română) privind organizarea unei discuții pan-ortodoxe referitoare la acordarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei. Potrivit Patriarhului Bartolomeu, organizarea unei reuniuni pan-ortodoxe cu privire la noua biserică ucraineană “este inutilă deoarece va conveni doar că participanții nu sunt de acord între ei”. Potrivit acestuia, ideea de a dezbate statutul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei la nivel panortodox este și utopică, deoarece “o astfel de reuniune presupune participarea reprezentanților bisericii ucrainene în sine, iar Moscova nu recunoaște acest lucru. Nu este un secret faptul că Biserica Ortodoxă Rusă s-a opus cu fermitate acordării autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina și, prin urmare, va folosi dreptul său de veto, la fel cum procedează puterea seculară a Federației Ruse în Consiliului de Securitate al ONU”.

Principala problemă cu potențial exploziv o va reprezenta, în opinia mea, propunerea BOR privind înființarea unui Vicariat Ortodox Român în Ucraina. Aici textul comunicatului de presă al Patriarhiei mi se pare ambiguu.

Dacă BOR are în vedere, așa cum rezultă la prima lectură, înființarea unui Vicariat Românesc în Ucraina în subordinea BOU (la paritate / în oglindă cu Vicariatul ucrainean din România), cu posibilitatea teoretică de a cultiva legături spirituale între acesta și Patriarhia Română, această propunere nu va avea suport din partea comunității românești din Ucraina, oricât de convingătoare ar putea părea pentru BOR (pentru București în general) garanțiile scrise ale Patriarhiei Ecumenice cu privire la menținerea identității spirituale și lingvistice a românilor din Ucraina. Din consultările detaliate ale BOR cu reprezentanții acestei comunități va rezulta cu claritate această poziție a comunității românești din Ucraina, poziție pe care liderii ei au formulat-o public în dese rânduri și pe care experții o cunosc foarte bine. Dealtfel, comunitățile românești din Ucraina au început deja să își formalizeze această decizie prin reuniuni locale care consfințesc menținerea parohiilor lor în componența Bisericii Ortodoxe Ucrainene subordonate Patriahiei Ruse (până în momentul de față, 4 parohii ale comunităților românești locale au adoptat, prin reuniuni ale enoriașilor, decizia de a rămâne în cadrul acestei Biserici: Comunitatea Religioasă Biserica „Adormirii Maicii Domnului din Movila”, Protopopiatul Herța; Biserica „Sfânta Parascheva” din Bănceni; Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Mogoșești / Bairachi; Biserica Domnească „Sf. Spiridon” Herța – toate situate în raionul Herța).

Dacă BOR are în vedere, dimpotrivă, mai mult, înființarea unui Vicariat Românesc în Ucraina în cadrul BOR și refacerea unității spirituale / de credință cu românii creștin-ortodocși din Ucraina (invocând în acest sens precedentul generat de faptul că alte comunități etnice din Ucraina – cea rusească, bunăoară – au posibilitatea conectării cu Biserica lor Ortodoxă), această propunere nu va avea suport din partea Bisericii Ortodoxe Ucrainene și a puterii seculare de la Kiev, care ar vedea în această reconectare la BOR a comunității românești din Ucraina un semn al unei presupuse mișcări autonomiste a românilor din Ucraina. În această perspectivă, va fi numai o problemă de timp până ce BOR se va convinge că această variantă este respinsă ab initio de către BOU.

Rezumând, hotărârile actuale ale Sinodului BOR configurează o poziție de etapă, una tranzitorie, excelent calibrată și argumentată, care generează un câmp tactic de negocieri cu partenerii (principalii parteneri de dialog sunt, în această ecuație, comunitatea românească din Ucraina și Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului – în nume propriu și în numele BOU; lipsesc în mod firesc din ecuația tactică a dialogului Patriarhia Rusă, pentru că obiectivul negocierilor îl reprezintă convenirea unui set de condiții conexe recunoașterii autocefaliei BOU, precum și BOU, care nu poate fi partener de dialog al BOU până nu este recunoscută canonic de către Patriarhia Română).

Prin aceste hotărâri, potențialul exploziv al poziționării BOR față de schisma ortodoxă din Ucraina se amână, nu se rezolvă. Este aproape cert că acest moment (tensionar, exploziv, “nuclear”) va veni: fie BOR își va îndepărta pe termen lung comunitatea românească din Ucraina în cazul unei recunoașteri a BOU cu varianta creării unui Vicariat Românesc în subordinea BOU pe care BOU îl va accepta (sunt deja declarații din care rezultă fără echivoc o deschidere a acestei Biserici la negocierea condițiilor enunțate de BOR), fie BOR își va antagoniza BOU în cazul în care va decide să refacă unitatea de credință cu românii creștin-ortodocși din Ucraina (în acest sens, BOR are față de aceștia obligații statutare, care derivă din articolul 5 a Statutului pentru organizarea și funcționarea BOR, potrivit căruia “Biserica Ortodoxã Românã este Biserica neamului românesc”).

În fine, merită subliniat totodată că recunoașterea autocefaliei BOU de către BOR ar fi o decizie legitimă și inerentă, însă pentru BOR și comunitatea românească din Ucraina varianta ideală este ca această recunoaștere să se producă fără victime colaterale.

Orice optimism este așadar, în actuala conjunctură, unul nejustificat, întrucât mutarea geopolitică a BOR poate produce nu victorii (nici măcar una à la Pirus), ci “pat” sau remiză în șahul geopolitic complicat privind autocefalia BOU – șah geopolitic, în care, până acum, mai puțin ambiguitatea privind subordonarea Vicariatului Românesc Ortodox, BOR a jucat bine (“cu piesele albe”), alegând deschiderea potrivită. Însă partida de șah este în plină derulare, iar sfârșitul – imprevizibil.

Soarta religioasă a comunităților Românești din Ucraina

Comunitatea românească din Ucraina nu are încredere în promisiunile Bisericii Ortodoxe Ucrainene privind acordarea de facilități care pot menține identitatea spirituală și lingvistică a acestei comunități. Suspiciunile comunității provin din istorie, din memoria recentă a colectivității (în ultimul sfert de veac, Biserica Autocefală ucraineană, care a precedat-o pe cea actuală, a fost extrem de reticentă față de posibilitatea slujirii în limba română în parohiile comunităților românești, în timp ce Biserica subordonată Patriarhiei Ruse a permis menținerea limbii române ca limbă de cult în aceste parohii), precum și din prezent (comunitatea vede în BOU un instrument subordonat intereselor politice ale puterii seculare de la Kiev; din această perspectivă, comunitatea românească din Ucraina apreciază că politicile de reducere/limitare a drepturilor acesteia, de exemplu a dreptului de utilizare a limbii materne în școli, mass-media și spațiile publice – drepturi limitate de o serie de legi adoptate recent sau în curs de adoptare, precum Legea-cadru privind educația sau Legea privind limba de stat – vor continua în mod similar și în cadrul BOU).

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro