Sari direct la conținut

Răzvan Cherecheș, unul dintre cei mai vizibili specialiști în timpul pandemiei, a demisionat din funcția de consilier onorific în Ministerul Sănătății: Nu rămân într-o funcție dacă mă simt inutil

HotNews.ro
Razvan Chereches, Foto: Captura video
Razvan Chereches, Foto: Captura video

​Răzvan Cherecheș, profesor de Sănătate Publică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca și unul dintre cei mai vizibili specialiști în spațiul public în perioada pandemiei de COVID-19, a demisionat din funcția de consilier onorific în Ministerul Sănătății, în care fusese numit pe 17 februarie. „Experiența mea a fost una amară – am fost solicitat pentru un sfat bazat pe dovezi doar de două ori și am propus sugestii, idei și articole științifice (nesolicitate) către Minister cu o frecvență de una pe zi (la început) și apoi câte una la 2-3 zile (probabil că așteptările mele au fost nerealiste). Nu consider că este cazul să rămân într-o funcție (chiar și una onorifică) dacă mă simt inutil”, explică Răzvan Cherecheș decizia demisiei.

Cunoscut ca „profu’ de sănătate publică”,Răzvan Cherecheș fusese numit, în februarie, consilier onorific al secretarului de stat Andreea Moldovan, medic epidemiolog și de boli infecțioase și fost director medical al spitalului COVID din Brașov. El nu era consilier la cabinetul ministrului Vlad Voiculescu.

„Am crezut că voi putea ajuta, dar am descoperit că funcția a fost literal una onorifică – echipa din Minister este mult prea prinsă ca să utilizeze experiența consilierilor (aceasta a fost situația în cazul meu)”, spune Răzvan Cherecheș.

Pe 17 februarie, în ziua numirii în funcția de consilier onorific în Ministerul Sănătății, Răzvan Cherecheș spunea că „punctul meu de vedere este cel al specialistului, nu am nicio afiliere politică, nu doresc nicio afiliere politică, nu am nicio preferință – suportul meu în domeniul sănătății publice este oferit oricărei autorități sau partid care dorește să îl asculte.”

„Faptul că sunt consilier onorific nu înseamnă că am să încetez să critic măsurile (sau absența lor) nepotrivite – doar am să folosesc ‘noi’ în loc de ‘ei’ „, sublinia atunci Răzvan Cherecheș.

Cele 4 aspecte pe care Răzvan Cherecheș spune că le-a semnalat la Ministerul Sănătății ca fiind prioritare:

  • testarea – „nu a fost implementată testarea antigenică rapidă gratuită (în continuare nu avem o imagine clară asupra situației)”.
  • comunicarea – „reactivă și cu frecvență redusă (teoriile conspirației proliferează, ambiguitatea și incertitudinea au crescut)”.
  • raportarea transparentă a datelor a înregistrat un progres – „un efort susținut și suplimentar este necesar în continuare”.
  • Institutul Național de Sănătate Publică – „nereformat în continuare (peste 450 de oameni care generează un volum infim de dovezi și suport pentru practică)”.

Expertul în sănătate publică afirmă că „zilnic trebuie să se vadă ceva, zilnic trebuie să aflăm cum au progresat autoritățile! Consider că trebuie să îmi expun liber opiniile științifice, din poziția de profesor universitar.”

„Rămân deschis să ajut voluntar oricui dorește să își fundamenteze deciziile pe dovezi științifice (indiferent de culoare politică)”, adaugă el.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro