Reacția animalelor la bombardamente

Sistemele psihice generează reacții la stimuli radicali – în acest caz bombardamentele, animalele din jurul oamenilor putând dezvolta stări comportamentale complexe, ce depășesc domeniul concret al etologiei. Putem afirma fără să greșim că animalele se manifestă prin stări sufletești, mai ales când se află în relații de afectivitate cu oamenii – comportarea emotivă întâlnindu-se practic la toate animalele care trăiesc în conexiune cu deținătorii lor umani.

În război civilizația eșuează, omul intrând în conduite atipice, pe de o parte aflându-se agresorul – cel care sosește și produce distrugerea, iar pe de altă parte (alcătuindu-și reperele supraviețuirii) cel agresat prin război.

Animalele din jurul oamenilor simt modificările apărute în starea acestora, mai ales când se produc schimbări determinate de situații neprevăzute și intens negative. Astfel, tiparul în care un animal percepe un stres de mare intensitate nu se manifestă în registrul comod al unor minime derivări – cum se întâmplă în cazul oamenilor – aceștia putând izola receptorii și chiar partaja informația, reușind să evadeze din regiunea dominată a stresului, administrându-și diferite motivații colaterale, pozitive.

Putem spune că animalele reacționează cu toată ”sinceritatea” – spaima odată indusă funcționând precum o reacție în lanț, datorită faptului că rezultanta stresului are și capacitatea de a reimpulsiona neliniștea, accentuând astfel tulburarea inițială.

În psihologia omului nu întâlnim frecvent astfel de fenomene, situație în care definim animalele ca având o sensibilitate sporită față de nivelurile intense de stres – bombardamentele ocupând un loc major – după dezastrele naturale provocate de furtuni și incendii de vegetație scăpate de sub control.

Animalele sunt curajoase, îndrăznețe și ferme în comportament, în timpul vieții lor reușind să ne impresioneze, fapt pe care îl percepem mai ales după ce ele ne părăsesc. Majoritatea oamenilor rămân cu amintiri formidabile despre animalele lor dispărute din viață, revenindu-le în memorie întâmplări pe care aceștia le înțeleg cu mult mai bine retrospectiv.

Frica indusă de bombardamente poate avea un efect devastator asupra animalelor aflate în jurul omului – atât cele de companie (cal, câine, pisică) cât și cele din gospodăriile zootehnice (porc, capră, oaie, vacă, păsări). Toate animalele sunt înfricoșate în timpul bombardamentelor, când mediul în care trăiesc devine impropriu.

Pentru a înțelege cu adevărat ce simt animalele în timpul bombardamentelor, să ne imaginăm că dintr-o dată o întreagă societate umană dezvoltată la nivel continental este atacată de entități ce provin din afara globului pământesc, care se desfășoară agresiv prin mijloace extrem de violente, ce presupun fenomene fizice și chimice necunoscute nouă – mediul ostil fiind caracterizat prin lumini și zgomote puternice, necunoscute și imposibil de suportate de om – în special datorită depășirii pragului de adaptabilitate caracteristic speciei.

Suntem profund afectați sufletește în aceste zile în care privim către Ucraina, context în care toată lumea civilizată vibrează emoțional în cote ample. Animalele simt aceste stări prin care trec oamenii, sesizează modificarea psihicului uman biciuit de aflarea veștilor din zonele de război. Dacă aveți acasă animale de companie – pisici sau câini, o să observați că acestea percep stările noastre, chiar dacă nu ne aflăm concret în zona de conflict.

Cu un oarecare timp în urmă am avut ocazia să vizitez o fermă de păsări. Acolo, în afară de doi îngrijitori care supravegheau procesele tehnologice, nimeni nu avea voie să pătrundă – interdicția urmărind siguranța epidemiologică. Mi-a fost oferit prilejul să intru singur pe un culoar. Pentru 3-5 secunde o sută de mii de păsări au tăcut într-o liniște perfectă. Experiența a fost extraordinară. Apoi au început să ”vorbească” liniștite pe glasul lor.

Să nu subestimăm simțurile animalelor! Și mai mult, dacă ne-ar păsa cu adevărat de toate animalele și plantele de pe planetă – atunci nu am mai avea războaie. Societățile dominate de dictatori devin incapabile de evoluție în șablonul ideii de umanitate.

Acum, în Ucraina, vedem în desfășurare specia umană agresivă, abjectă și josnică. Pentru un medic veterinar (definit nu neapărat prin statutul său de clinician, cât mai ales prin cel de biolog) – atacul pornit de trupe decerebrate (conduse de un lider deraiat de la ideea de umanitarism) reprezintă o cădere completă a omului de la menirea lui planetară, o involuare, o degradare, o stricăciune în genă, o ruinare a ideii de om.

Este foarte dureros pentru un om apropiat de biologie să vadă atâta distrugere – orientată către oameni și orașele lor, către animale, plante și mediul înconjurător în totalitatea lui.

Sperăm întotdeauna către echilibru – mai ales observând natura și ne dorim o societate clădită proporțional – atât în economie, cât mai ales în viața socială. Am crezut că răul nu este reversibil, că omenirea a depășit setea de război, distrugere, înapoiere și dominație prin dictatură.

Din păcate intrăm într-o epocă nouă în care binele trebuie activ polarizat, ca ultim bastion al normalității speciei noastre. Și mai mult, se pare că de acum înainte vom avea nevoie de un permanent scut militar – constituit în spiritul condiției păcii – care trebuie apoi proliferată către zonele înapoiate ale planetei, de unde se pot genera conflicte inutile, absurde și aproape demențiale – cum este cel alcătuit astăzi de către un personaj inutil istoriei, însă foarte periculos în aceste zile negre prin care trece Europa.

Dictaturile trebuie intens izolate prin comunități militare defensive, urmând ca lumea civilizată să ducă lupta educării tuturor națiunilor care sunt stăpânite prin limitarea drepturilor – dintre care cele mai importante fiind informația, libera exprimare și educația.

Includem așadar în categoria crimelor de război suferința și moartea animalelor, precum și alterarea mediului înconjurător prin bombardamente. Din păcate omul și animalele rămân mult timp amprentate traumatic după un astfel de război.

Zilele trecute, un unchi octogenar, inginer de profesie, tenismen și schior – om cu multiple pasiuni, mi-a povestit cu lacrimi în ochi o întâmplare din copilăria lui, precizând faptul că deși pe atunci avea numai șase ani, evenimentul i se pare și astăzi extrem de actual.

Obligați să părăsească Ţinutul Herţei (cedările teritoriale din vara anului 1940) într-o adevărată goană și spaimă deopotrivă, câinele Tekel al familiei a rămas în curte urmărind mașina care se îndepărta. În automobil, cei doi copii ai familiei, frate și soră, plângeau disperați. În curte, rămas singur, căinele lor urla într-un mod în care nu-l mai auziseră niciodată. Sunt tragedii care nu se uită și care traumatizează definitiv omul dotat cu sensibilitate.

Continuăm abordarea cu o reflecție, enunțată aici nu neapărat ca un fapt divers. În zilele în care analiștii se întrebau dacă Rusia va ataca sau nu (argumentațiile curgând din puncte comune către direcții diferite) în mod statistic medicii veterinari erau siguri de atac, înlănțuirea judecăților către această opinie trăgându-și seva din zona sociobiologiei și neodarwinismului. Era evident că urmează atacul, de altfel bine premeditat.

În nici un caz nu reducem aici importanța analiștilor, nicidecum! Evidențiem o situație de nișă. Și dacă ne întrebăm cum de au știut medicii veterinari (din zonele științelor veterinare) că o să aibă loc un atac – răspunsul este simplu. Au văzut ”animalul” – căderea omului sub definiție, eșuarea echilibrului mental, apariția monstruozității și sensul autoritar.

Având ca pacienți animalele, medicii veterinari simt însușirea de a fi bun – specifică ființelor non umane, context în care în social ”liderul uman” le apare într-un evident contrast – în mod categoric deraiat către un anume primitivism, considerat aici ca deformare a omului spre un model dictatorial.

Medicii veterinari de caracter, educați în noblețea științelor umaniste, care își exercită viața în clinică vindecând animalele (excludem medicii comerciali) pot evalua în câteva minute un lider politic, oferind date de maximă acuratețe cu privire la personalitatea respectivului și mai ales pot transmite instantaneu dacă au identificat și elementele ce descriu bunătatea – ca însușire a celui bun, potrivit a conduce comunități umane.

Societățile libere trebuie să aibă abilitatea de a selecta liderii și mai ales trebuie să aibă instituții pregătite pentru intervenții precise, mai ales atunci când există riscul de ascensiune a unor persoane care nu sunt alcătuite în forme utile unei societăți avansate – care își dorește echilibrul ca primă nevoie.

Aplicând principiul de mai sus observăm că în România de astăzi există în funcții persoane care nu corespund necesităților unei lumi cu adevărat avansate. Se tace și sunt lăsați să-și joace rolul, riscurile fiind ignorate și mai ales lăsate fără evaluări și riposte etice suficient utile.Citeste continuarea pe Contributors.ro