Skip to content
Cristian Danileț. Inquam Photos / Virgil Simonescu

Reacția lui Cristi Dănileț la argumentul CCR pentru validarea „amendamentului Fritz”: „Cred că e scris în limba dacă”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Fostul judecător Cristi Dănileț a declarat că nu înțelege argumentul oferit de CCR pentru a declara constituțional amendamentul la legea ANI care l-ar putea lăsa pe Dominic Fritz fără mandatul de primar al Timișoarei.

„Legaleza a fost deja depășită. Eu cred ca e scris in limba dacă, altfel nu se explică de ce nu înțeleg nimic. Recunosc”, a scris Cristi Dănileț într-o scurtă reacție pe Facebook.

Argumentul citat de fostul judecător sună astfel: „Practic, norma intertemporală nu reglementează o sancțiune personală aplicabilă titularului funcției/demnității/mandatului, ci întrerupe/încetează de drept funcția/demnitatea/mandatul care a fost viciată/ viciat prin fapta titularului său. Rezultă că, în mod organic, norma intertemporală integrează efectele juridice produse de vechea reglementare în noul cadru referențial al protecției integrității de drept public a funcției/demnității/mandatului, eliminând riscurile sistemice cu privire atât la erodarea protecției constituționale acordate funcției publice prin dispozițiile art.16 alin.(3) teza 62 întâi din Constituție, cât și la deteriorarea progresivă și profundă a funcției publice, în măsura în care aceasta continuă să fie exercitată de un titular aflat în executarea unei sancțiuni aplicate la regimul integrității funcției publice și ale cărei efecte nu s-au epuizat”.

Dănileț mai spune că argumentul a fost susținut de cinci judecători CCR: Mihaela Ciochină, Gheorghe Stan, Cristian Deliorga, Mihai Busuioc si Csaba Asztalos.

Motivarea deciziei CCR

Curtea Constituțională a publicat vineri seara motivarea deciziei prin care a declarat constituțională încetarea de drept a funcției publice la 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii pentru aleșii găsiți definitiv incompatibili sau în conflict de interese.

Într-o astfel de situație este și primarul USR al Timișoarei, Dominic Fritz, care a pierdut procesul cu ANI în iunie, prin decizia definitivă a Înaltei Curți.

Deși admit că principiul neretroactivităţii legii civile „are o valoare absolută” în România, judecătorii CCR spun legea că se aplică și „situațiilor juridice în curs” pentru a proteja integritatea funcțiilor publice

Documentul publicat de CCR are 35 de pagini.