Skip to content

Reacția Patriarhiei la proiectul privind dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu. „Ia act cu îngrijorare”

„Patriarhia Română îndeamnă la discernământ și responsabilitate în privința proiectului de lege referitor la dezincriminarea drogurilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al instituției, Adrian Agachi, care a criticat inițiativa legislativă depusă la Senat.

Un proiect de lege depus de senatoarea independentă Victoria Stoiciu – și susținut de Cristian Ghinea (USR) și Daniel Fenechiu (PNL) – prevede scoaterea deținerii de droguri pentru consum propriu din sfera penală și transformarea ei în contravenție care se sancționează cu amendă.

„Patriarhia Română ia act cu îngrijorare de proiectul de lege privind dezincriminarea unor fapte referitoare la deținerea de droguri pentru consum propriu și consideră că orice modificare a legislației în acest domeniu trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, apărarea darului vieții, sănătatea persoanei și binele familiei și al comunității”, a declarat Adrian Agachi, miercuri, într-o postare pe Facebook.

El a explicat că tinerii și copiii se află „într-o etapă a vieții în care au nevoie de repere morale, de modele de viețuire sănătoasă”.

„În acest sens, Patriarhia Română subliniază că nicio schimbare legislativă nu trebuie să creeze impresia că folosirea drogurilor ar reprezenta un fapt lipsit de gravitate sau un comportament firesc. Prevenirea consumului, educarea tinerilor și sprijinul familiei trebuie să prevaleze întotdeauna”, a continuat reprezentantul Patriarhiei.

Patriarhia cere „fermitate” din partea societății în lupta cu traficul de droguri

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a spus că societatea trebuie să manifeste „fermitate” în fața unor practici ca traficul de droguri.

„Biserica atrage atenția asupra responsabilității celor care exploatează vulnerabilitatea oamenilor prin traficul de droguri. În fața unor asemenea practici, societatea este chemată să manifeste fermitate, pentru a apăra în special copiii și tinerii și pentru a împiedica răspândirea unor comportamente care aduc suferință persoanei, familiei și comunității”, a adăugat Adrian Agachi.

El a precizat că Biserica Ortodoxă Română (BOR) „reafirmă disponibilitatea sa de a fi alături de persoanele afectate de adicții și de familiile acestora, prin rugăciune, consiliere pastorală şi ajutorare fraternă”.

„Patriarhia Română speră că autoritățile publice și toți cei implicați în dezbaterea acestei inițiative legislative vor avea ca scop primordial sănătatea persoanelor, armonia familiei, protejarea tinerei generații și sprijinirea celor care sunt victime ale consumului de droguri”, a conchis purtătorul de cuvânt.