Reacție la Pahonțu: Istoricul al cărui tată a fost omorât de Securitate și care a studiat Dosarul Revoluției spune că „Nu e niciun dubiu că Pahonțu a participat la reprimarea violentă, soldată cu 50 de morți și sute de răniți”

Noaptea de 21 decembrie 1989 a fost cea a represiunii de la București, după ce în zilele anterioare represiunea existase la Timișoara și în alte orașe. Pe 21 decembrie, bucureștenii s-au adăugat compatrioților lor care protestau împotriva comunismului. A fost momentul decisiv al căderii regimului lui Nicolae Ceaușescu.

I-au împușcat și călcat cu mașinile doar pentru că și-au cerut drepturile

De altfel, represiunile din Piața Universității din noaptea lui 21, zgomotul de gloanțe și strigătele oamenilor răniți, care fugeau, s-au auzit și în alte cartiere ale Capitalei României. A fost motivul furiei populare care a doua zi, pe 22, a umplut orașul dis-de-dimineață cu 1 milion de oameni care au ieșit pe străzi, silindu-l pe Ceaușescu să fugă cu elicopterul.

Oamenii nu au suportat, atunci, ideea ca semenii lor să fie bătuți, arestați, împușcați și călcați cu mașinile doar pentru că și-au cerut drepturile.

Pahonțu, în locul represiunii

Epicentrul masacrului din 21 decembrie a fost Piața Universității, în fața Sălii Dalles și la intersecția cu strada 13 Decembrie (actuala Câmpineanu), stradă care ducea la sediul CC al PCR, unde se baricadase Nicolae Ceaușescu.

Plutonul condus de locotenentul Lucian Pahonțu a fost prezent, potrivit propriilor declarații ale ofițerului, la capătul de contact al acestei străzi cu zona cea mai fierbinte. Orele: 22 – 2 noaptea. Exact când s-a tras și au murit aproape 50 de oameni.

,„Aveau ordinul să-i elimine cu orice mijloace, inclusiv bătăi sălbatice și focuri de armă”, spune Andrei Ursu despre dispozitivul de forță din Piața Universității din seara de 21 decembrie 1989. 

Ursu susține că ordinul transmis de Nicolae Ceaușescu prin șeful Securității, Iulian Vlad, era ca protestul să fie „lichidat radical”.

Ce au scris Recorder și Snoop

Investigația Recorder a arătat că Lucian Pahonțu, actualul șef al Serviciului de Protecţie şi Pază, era locotenent în Trupele de Securitate în decembrie 1989 și că, în seara de 21 decembrie, a comandat un pluton trimis în zona Pieței Universității, pe Strada 13 Decembrie (actuala Ion Câmpineanu), la intersecția cu Bulevardul 1848 (actual Nicolae Bălcescu).

Snoop a arătat apoi că, deşi conduce SPP din 2005, Pahonţu nu a depus declarația pe proprie răspundere că nu a încălcat drepturile omului.

Documentele consultate de jurnaliști nu atestă, într-adevăr, că Pahonțu ar fi tras sau ar fi lovit personal manifestanți.

Andrei Ursu spune, însă, că rolul unui comandant de pluton era unul clar, iar acesta avea o misiune la fel de clară. După cercetarea Dosarului Revoluției, el susține că militarii Trupelor de Securitate aflați în dispozitiv îi izolau pe manifestanți, îi loveau și îi predau pentru a fi duși la Miliție, iar ordinele veneau de la ofițerii care îi comandau. 

• Andrei Ursu a fost director științific al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 și a coordonat, alături de Roland O. Thomasson, volumul „Căderea unui dictator”, bazat pe cercetarea Dosarului Revoluției. 
• Este și fiul disidentului Gheorghe Ursu, care a murit în noiembrie 1985 după ce a fost bătut în arest. Când vorbește despre crimele regimului, Andrei Ursu spune că „crimele de la Revoluție au fost cele mai mari crime ale regimului comunist târziu al lui Nicolae Ceaușescu”.

„La Baricadă, au lovit, au bătut, au arestat ilegal sute de manifestanți”

HotNews: Domnule Andrei Ursu, sunteţi istoric, aţi fost director științific al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD). Vă rog să explicaţi publicului semnificaţia informaţiilor publicate de Recorder şi de Snoop privind participarea lui Lucian Pahonţu la Revoluţie.
Andrei Ursu: Am cercetat dosarele Revoluției în perioada când am fost director științific la IRRD, 2021-2022. Am scos și o carte bazată pe cercetarea în Dosarul Revoluției – „Căderea unui Dictator”, unde am demonstrat, printre altele, că teroriștii au existat în carne şi oase într-o reţea de Securitate pregătită să îl salveze sau să-l readucă pe Nicolae Ceaușescu la putere. 

Despre Baricadă (baricada creată de revoluţionari în zona hotelului Intercontinental, n.r.) am făcut cercetări în ultimii ani. Sunt 190 de dosare ale evenimentelor de dinainte de 22 decembrie – se numesc „Jilava” – şi cuprind evenimentele de la Dalles, de la Baricadă, Piaţa Romană, cam tot ce s-a întâmplat în ziua de 21 decembrie 1989, inclusiv evenimentele citate în documentarul Recorder.

Securiștii trăgeau sub acoperirea sonoră a focurilor de avertisment

La Baricadă, într-adevăr, au lovit, au bătut, au arestat ilegal sute de manifestanți – spre o mie – care au fost luați de pe străzi în special de Trupe de Securitate, comandate de ofițieri de Securitate. Acestea erau echipate cu scuturi, căști albe, bastoane, dar și cu armament.

Și, din toate datele pe care le avem – mărturii ale unor civili, dar și militari –, rezultă că atunci când Armata trăgea în aer, mai pica şi câte un demonstrant, câte un revoluţionar. Atenție!, deci sub acoperirea focurilor de avertisment la 90 de grade sau la 45 de grade ale Armatei. Și, din zeci de mărturii, rezultă că, sub acoperirea acestor dispozitive militare, cei care trăgeau erau securiști.

Fie ofițeri din Trupele de Securitate, dar mai degrabă ofițeri USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă, n.r.) și din Direcția a V-a (a Securităţii, n.r.). Ultimii erau civili.

„Din Trupele de Securitate, erau acolo două plutoane”

Cei din USLA erau în combinezoane negre. Trupele de Securitate erau în kaki, cu peltiţe albastre, sau în echipamentul de forțe de intervenție, cu bastoane, scuturi și căşti albe.

Din Trupele de Securitate, erau acolo două plutoane, ambele de la UM 0305, exact cum a arătat documentarul Recorder. Noi am verificat și alte dosare din Dosarul Revoluției, pe lângă cel citat de jurnalista Alexandra Șerban – și toate confirmă ceea ce a scris ea acolo. Am găsit în dosarul „Jilava” inclusiv declaraţia domnului Pahonţu.

Cum judecă acţiunile lui Pahonţu

– Ce ştim despre ceea ce a făcut plutonul pe care îl comanda domnul Pahonțu? Şi ce poate face şeful unui pluton într-o astfel de situaţie – pentru e greu de spus dacă o persoană anume a tras sau nu a tras în manifestanţi, dacă a făcut acte de violenţă…
– A încerca să-l absolvim pe domnul Pahonțu de vina de a fi participat la reprimarea demonstranților în 21 decembrie 1989, pentru că a avut atâţia ani o funcție atât de importantă în statul român, e o contorsiune a logicii.

Omul a participat acolo ca ofițer de carieră în Securitate, care a fost cea mai represivă instituție din comunism. E instituţia împotriva căreia s-au ridicat românii și și-au dat viața ca să schimbe ceva în țara asta, să ne aducă nouă libertatea. Ei s-au jertfit în lupta cu Securitatea – că de Securitate ne era nouă frică în 1989, nu ne era frică de Armată.

Cum judec contribuția domnului Pahonţu? Ca ofițer de Securitate, el a fost chemat în seara zilei de 21 decembrie la Baricadă, în zona pieței Universității, în zona hotelului Negoiu şi a străzii 13 Decembrie (azi, Ion Câmpineanu, n.r.). 

Acolo erau aduşi cei arestati și bătuți sălbatic, cu bocancii, cu bastoane, cu patul armelor în cap. Am găsit declaraţii ale oamenilor care povesteau asta.

Trupele de Securitate nu acționau după bunul plac. Nicăieri, într-o instituție de forță, nici în Armată, soldații nu acționau după bunul plac. Ci numai la ordin. Deci, tot ce au făcut subofițerii şi soldații din trupele de Securitate, au făcut la ordinul ofițerilor care îi comandau. Sunt foarte multe mărturii care spun foarte clar că au avut armament și că aveau muniție de război. 

„Îl luau la bastoane, îl trânteau la pământ, îl loveau cu bocancii, îl luau pe sus”

– Adică, aceşti oameni din Trupele de Securitate au extras revoluţionari din mulţime şi i-au dus în spatele dispozitivului ca să-i bată?
– Vă explic desfăşurarea evenimentelor. În seara de 21 decembrie, a ajuns plutonul comandat de domnul Pahonţu, pe atunci locotenent, pentru a schimba militarii din alt pluton, care probabil că erau obosiţi.

Au venit, au preluat scuturile, căştile, totul. A fost ca o schimbare de gardă. Şi au preluat poziţiile scutierilor, care erau faţă în faţă cu revoluţionarii.

Sute de mărturii spun că revoluţionarii erau faţă în faţă cu scutierii. Că doar de aia aveau scut. Ca să împingă şi, dacă ar fi fost nevoie, să lovească. Ei nu au putut să atace direct, pentru că era o masă foarte mare de revoluţionari. Dar îi împingeau, îi izolau şi, când prindeau pe câte unul din margine, îl luau la bastoane, îl trânteau la pământ, îl loveau cu bocancii, îl luau pe sus şi îl duceau într-un soi de punct de triere, pe strada 13 Decembrie, în faţa hotelului Negoiu sau chiar în hotel.

„Unii n-au mai ieşit vii de acolo”

Acolo, puteau fi bătuţi din nou, după care îi urcau în dube şi erau trimişi la diverse secţii de Miliţie. Sunt zeci de mărturii: oamenii povestesc şi cum au fost trataţi când au ajuns la secţiile de Miliţie. Era un cordon de oameni de ordine care îi băteau cu bastoanele în cap şi îi băgau în secţie.

Sute dintre ei au ajuns, în cursul acelei nopţi, la Jilava, unde au fost anchetaţi de Securitate. Unii n-au mai ieşit vii de acolo. Avem şi astfel de mărturii.

La Baricadă, în acea noapte, aproape 50 de oameni au fost împuşcaţi. Focurile de armă au fost trase din rândurile dispozitivelor de ordine militare, ale MApN, sau din rândurile Trupelor de Securitate. E greu de spus cine a tras.

Dar avem mărturii din care rezultă că au tras şi ofiţeri de Securitate din USLA sau din Trupele de Securitate, dintre scutieri. Şi avem şi mărturii că au fost ofițeri civili printre revoluţionari.

Sunt şi mărturii de la medicii de la Colţea, care spun că s-a tras de foarte aproape, pentru că arsurile de la punctul de intrare a glonţului arată că glonţul venea de la 1-2 metri. Sunt şi mărturii dintre manifestanţi care au văzut cum un civil scotea o armă din haină, trăgea şi apoi dispărea.

Repet, sub acoperirea focurilor Armatei, care trăgea la 90 de grade sau la 45 de grade, mai pica câte un revoluţionar. Era o formă de disimulare a focurilor de armă care să implice Armata. Să pară că, de fapt, Armata a împușcat manifestanții.

„Domnul Pahonțu știa foarte bine care era misiunea”

– Cu ce scop a venit Lucian Pahonţu cu plutonul acolo?
– Când a venit cu plutonul acolo, domnul Pahonţu știa foarte bine care era misiunea. Nu era niciun dubiu asupra misiunii de reprimare a demonstranţilor. Ceaușescu dăduse ordin să fie eliberată piața. În notele din agendele de lucru ale ofițerilor din Direcția Securității Statului, scrie „se lichidează radical”. Aşa a dat Iulian Vlad ordinul, transmis de la Ceaușescu. 

Deci aveau ordinul să-i elimine cu orice mijloace, inclusiv bătăi sălbatice şi focuri de armă. Nu există niciun dubiu că a participat la această reprimare violentă, care s-a soldat cu 50 de morți și sute de răniți. 

– Dar el spune, într-o declaraţie aflată în Dosarul Revoluţiei, că a intrat în dispozitiv, a stat în dispozitiv şi a ieşit din dispozitiv. Atât.
– Evident că el, ca ofițer de Securitate, care a fost audiat de procurori imediat după Revoluţie, a încercat să se disculpe. Asta e o chestiune pe care o vedem în întregul dosar al Revoluției. Mulţi nu se recunosc misiunea pe care au avut-o acolo, ce au văzut, faptul că au dat ordin să fie luaţi revoluționari, să fie bătuți, să fie duși la circa de Miliţie.

De unde, apropo, planul era similar cu cel de la Timişoara. Deci, odată ce au fost duși la Jilava, în niște condiții înfiorătoare, rezultă din modul cum au descris anchetele că planul era ca ei să nu mai iasă vii de acolo.

Cadavrele timișorenilor au fost arse la București

Dacă a doua zi nu s-ar fi răsturnat regimul, cei anchetați acolo ar fi putut avea soarta timișorenilor, a celor 41 de timișoreni împuşcaţi pe 17-18 decembrie. Cadavrele lor fuseseră ridicate cu o mașină frigorifică – aşa-numita „Operaţiune Trandafirul” –, aduse la Bucureşti, incinerate, iar cenuşa aruncată în canalizare la Popeşti-Leordeni. Astfel încât să li se piardă complet urma şi regimul să susţină naraţiunea că ei ar fi fost agenţi infiltraţi de Ungaria sau ruşi sau, în orice caz, duşmani ai poporului. Această naraţiune cu pericolul extern, pe care o folosea Ceauşescu, mai e folosită şi azi, din păcate.

În continuare, foştii securişti şi actualii susţinători ai acestei naraţiuni, încearcă s-o externalizeze asupra ruşilor – povestea cu turişti sovietici KGB-işti, din GRU şamd. Nu e adevărat! Au fost încercări ale lui Ceauşescu de a externaliza vinovăţia pentru aşa-zisa lovitură de stat care ar fi fost dată în decembrie ’89. De fapt, aceste acţiuni au fost organizate şi implementate de o reţea a Securităţii – „Reţeaua S”.

Securiștii le spuneau „rezistenţi” acestor luptători pregătiţi pentru situaţia de revoltă populară, în care Ceauşescu ar pierde puterea. Ei urmau să declanşeze un război hibrid, disimulat, care să creeze panică, teroare, să bage lumea în case şi Armata în cazărmi şi să-l readucă pe Comandantul Suprem la putere.

Despre explicaţia lui Pahonţu că a fost la „Transmisiuni”: „Au venit cu scuturi şi bastoane. Alea nu fac «transmisiuni»”

– Lucian Pahonţu spune, însă, că a fost la Transmisiuni…
– Erau mulţi la Transmisiuni… Fiecare cu specialitatea lui. Dar, odată ce au fost convocaţi în Piaţa Universităţii, n-au venit acolo să facă transmisiuni. E o încercare de disculpare destul de ridicolă. 

Este un fapt că Trupele de Securitate, comandante de subofițeri și ofițeri de Securitate – deci instituția principală represivă a regimului comunist și a dictatorului Ceaușescu –, au fost chemați acolo ca să reprime revoluționarii, nu să facă transmisiuni.

Avea o anumită pregătire, asta e treaba lui, dar, în clipa când a venit cu plutonul acolo, a venit în calitate de comandant de trupe de intervenție. A format un cordon de intervenție, cu scuturi, bastoane. Alea nu fac transmisiune. Alea sunt echipamente pentru bătaie. Şi asta au făcut.

Sunt nu numai mărturiile cadrelor, despre care foarte bine s-a discutat în documentarul Recorder, ci zeci de mărturii în Dosarul Revoluţiei care arată că Trupele de Securitate, la comanda ofiţerilor – că acţionau de capul lor –, au arestat, au bătut, au trântit la pământ, au lovit revoluționari cu bocancii. Şi din rândurile lor s-au tras focuri de armă.

Dacă nu au tras ei, cel puţin au asistat şi, ulterior, au acoperit crime. Nu e o scuză faptul că avea pregătire în transmisiuni. Asta n-are legătură cu ce s-a întâmplat pe 21 decembrie 1989. Nu, domnul Pahonţu a venit cu pluton de intervenție. Au încercat să elibereze piaţa şi să o „lichideze radical”, cum erau ordinele.

„Asta mi se pare o ilegalitate majoră”

– De ce nu există o cercetare în cazul său? Doar pentru că nu avem arhivele Trupelor de Securitate, aflate acum în gestiunea Jandarmeriei?
– Înțeleg că Jandarmeria nu a vrut să dea arhiva fostului Comandament al Trupelor de Securitate. Și asta mi se pare o ilegalitate majoră. Așa cum nu au fost date decât foarte curând dosarele Direcției a IV-a Contrainformații militare, Direcţiei a V-a Securitate şi Gardă – serviciul de pază a lui Ceauşescu şi a demnitarilor. Cei din Direcţia a V-a au reprezentat chiar nucleul „rezistenţilor”, cum se numeau ei.

Dosarele Direcției a IV-a şi ale Direcţiei a V-a, dosarele din fișele şefilor Securităţii, Iulian Vlad (șeful Departamentului Securității Statului, n.r.), Vasile Gheorghe (șeful Direcției a IV-a – Contrainformații Militare, n.r.), Marin Neagoe (șeful Direcției a V-a, Securitate și Gardă, n.r.), Grigore Ghiţă (de la Trupele de Securitate, n.r.), au început să vină abia din 2023. Şi au venit abia 15% din ele. Eu am făcut cerere la CNSAS să mi se elibereze copii ale acestor dosare. Le aştept de un an de zile.

După ce a fost înfiinţat CNSAS, Ministerul Afacerilor Interne a ţinut, la Piteşti, în arhiva MapN, timp de 13 ani dosarele pe care le-am enumerat. CNSAS avea mandatul legal de a primi toate dosarele Securității.

S-a pretins că ar fi fost dosare de siguranță națională. Eu nu cred acest lucru. Însă ele incriminau Securitatea, incriminau niște informatori sau ofițeri acoperiți. Asta s-a încercat: să fie acoperiţi aceşti oameni care încă au funcţionat în aceste instituţii după Revoluţie.

O durere națională: „Vrem să aflăm cine ne-a ucis eroii care ne-au redat libertatea”

– Probabil că nu toţi au rămas…
– Fostele Trupe de Securitate au trecut în bloc în Jandarmeria nou creată. Aşa cum Direcțiile I, a II-a, a III-a, a VI-a, USLA, au trecut aproape toţi în SRI, în martie 1990. Aşa cum Direcţia a IV-a şi Securitatea Municipiului Bucureşti a trecut în bloc în rău famata unitate UM 0215 (denumită și „Doi și-un sfert” sau Direcția Specială de Informații, unitate a Ministerului de Interne, n.r.) în februarie 1990, sub conducerea lui Gelu Voican Voiculescu.

Deci, acești foști ofițeri de Securitate au fost preluaţi în noua administrație, în noile instituţii de forță, au fost luați în brațe. Şi, din cauza asta, nu s-a realizat acea dorință a poporului român de a se face dreptate şi de a afla despre cine a tras în noi după şi înainte de 22 decembrie 1989.

Asta e o durere a noastră, a tuturor. Vrem să aflăm cine ne-a ucis eroii care ne-au redat libertatea.

Şi asta s-a întâmplat fiindcă cei care au lovit, au tras și cei care au susținut și acea luptă de rezistență au fost preluaţi în instituțiile de forță. Procurorilor a început să li se facă frică, i-au anchetat cu o anumită reticență pe securiști.

Jandarmeria, SPP, SRI, SIE, UM 0215 au primit, deci, structuri din Securitate. Iar procurorii i-au anchetat cu mănuși pe foștii torționari.

Andrei Ursu: Autorii crimelor erau tineri și au rămas în sistem

– De ce aflăm aşa târziu?
– Crimele de la Revoluţie au fost cele mai mari crime ale regimului comunist târziu al lui Nicolae Ceauşescu. (tatăl lui Andrei Ursu, Gheorghe Ursu, disident anticomunist, a murit în noiembrie 1985 după ce a fost bătut repetat în timpul anchetei și detenției, fiind urmărit de Securitate inclusiv pentru jurnalul său și legăturile cu Europa Liberă, n.r.).

Autorii erau, la momentul acela, foarte tineri. 25-30 de ani. Erau de vârsta domnului Pahonţu. Locotenenţi. Ei au rămas însă activi. Au rămas, cum am explicat, în instituţiile postdecembriste.

Dacă ar fi fost anchetaţi real, s-ar fi putut stabili foarte bine rolul pe care l-au avut. Procurorii ar fi putut face asta. Chiar în Dosarul Revoluției sunt atât de multe mărturii, atât de mulți civili care au văzut cine a tras în ei, cine i-a bătut. Dar nu au vrut. Pentru că erau încă la putere, au intrat în noile de structuri de putere. Procurării militari au acoperit crimele Securității și de dinainte de 22 decembrie, și de după 22 decembrie. Din cauza asta a durat atât de mult să aflăm.

Și iată și acum există încercări de a justifica, de a acoperi, de a edulcora contribuția unui domn precum domnul Pahonțu. Contribuţia unui ofițer activ care a reprimat revoluționarii care ne-au adus nouă libertatea. Or, noi avem această datorie, măcar acum, în ceasul 12-lea, să recunoaștem aceste violențe, aceste crime. Avem datoria să măcar să vorbim.

Nu se întâmplă asta de frică. Eu aşa văd lucrurile. E frica de a se lega de un om care e văzut drept foarte puternic. O laşitate personală, instituţională. Mi se pare strigător la cer că acest om, Lucian Pahonţu, încă are o funcție în statul român.