Realitatea lui Emil Hurezeanu&Co

Ca toti cei ce locuiesc de multa vreme in strainatate, am auzit si eu mereu prietenii din tara plangandu-se de ce se petrece cu si la postul numit Realitatea TV. I-am privit mereu cu superficialitate. Dupa ce ai vazut la CNN campania pro-Obama, de anul trecut, ce te mai poate mira sau indigna? Ce poate fi mai rau?!

Zilele acestea am avut insa ocazia sa urmaresc pe internet o emisiune in format “talk-show” la Realitatea. Si apoi, pentru ca socul pe care l-am avut m-a lasat stupefiat, am mai urmarit inca una, si inca una. Nu din masochism. Reflexul profesional m-a obligat sa o fac pentru a fi sigur ca ceea ce vad nu este un caz nereprezentativ, ci un pattern. Concluzia acestui exercitiu nu a fost atat conceptuala cat fiziologica: un ciudat amestec de stare de greata si revolta viscerala. Am inteles si eu ce simteau prietenii din tara. Trecand insa peste acest moment, raman cateva observatii si comentarii la rece.

Un experiment psiho-sociologic

Sa spui ca tot ceea ce fac “moderatorii” si producatorii emisiunilor in cauza reprezinta o insulta la adresa profesionismului si bunului simt, este o observatie banala. Ceea ce avem acolo este un experiment social, un laborator natural. In Romania anului 2009 avem autoselectat un esantion de specimene pentru un studiu de psihologie politica si poate de psiho-patologie. Avem adunati la un loc un grup de indivizi ce ofera o mostra clara de cum arata caracterul si structura personalitatii modale a propagandistului tipic, a omului ce executa pe linie ierarhica functia social-politica de a distorsiona adevarul, de a ponegri, a miniti si a manipula. Totul in deplina cunostiinta de cauza cu privire la ceea ce face si la cum arata in realitate lucrurile.

Este o observatie clinica ce implica o teza stiintifica. Acest esantion oferit de Realitatea in prime-time nu reprezinta doar niste mercenari de presa. El reprezinta un valoros set de cazuri antropologice ce ne ajuta sa intelegem cum a fost posibila propaganda nazista sau comunista, cum functioneaza suportul ei uman. El ne ajuta sa intelegem de ce ceea ce s-a intamplat din acest punct de vedere in secolul 20 nu a fost o aberatie ci ceva ce isi gaseste oricand resurse si instrumente in unii dintre oamenii ce ne inconjoara.

Responsabilitate la varful piramidei

Cine poarta responsabilitatea pentru acest experiment? Primul gand duce la patronul trustului. Nu stim multe despre el dar tot ceea ce stim indica profilul a ceea ce anglo-saxonii numesc un “confidence-artist” tipic. Traducerea romana este imperfecta – un sarlatan, un escroc special ce speculeaza increderea si naivitatea celor din jur cu calcul si premeditare studiate. Omul ce se poate prezenta victimelor ca orice – investitor, bancher, conte, aviator, peste, inventator, filantrop etc. – ce isi joaca rolul cu maiestrie, obtinand astfel influenta si foloase materiale. Exista o intreaga literatura despre acest tip uman si ispravile sale (interesant, unul din marile personaje ale acestei literaturi, escrocul Felix Krull, al lui Thomas Mann, este prezentat de autor ca fiind de origine romana). Exista de asemenea o literatura de studii psihologice pe tema in cauza.

Pentru cineva care a studiat din interes personal problema “con-artistilor” (am avut ghinionul sau privilegiul sa fiu apropiat unuia) legendele care circula pe seama patronului Realitatii sunt atat de tipice schemelor standard ale “con-artistry” ca simti o dezamagire la atata lipsa de fantezie din partea sa si la atata naivitate din partea victimelor sale. Oricum, este clar ca avem de a face cu o figura tipica. Nu foarte inventiv sau inteligent. Dar cum un “con-artist” poate juca orice rol, intr-o lume atat de lipsita de sofisticare sociala cum e cea a tranzitei romanesti, omul joaca convingator rolul de “inteligenta malefica” si prinde la elitele educate. Poate ma insel si sunt nedrept dar pana acum nu am vazut nimic care sa indice altceva.

Ideea nu este insa de a face analiza individului ci de a spune ca a vorbi de responsabilitate in cazul acestei categorii de persoane inseamna a glisa rapid in planul strict penal. Considerentele morale sau de caracter nu privesc acest tip uman. Atat deci despre responsabilitate la varful piramidei experimentului social Realitatea TV.

Responsabilitate la baza piramidei

Sa privim scurt la problema responsabilitii la baza piramidei: moderatorii si producatorii in cauza. Am spus: lucrurile sunt simple, vorbim despre un esantion auto-selectat de indivizi ce foarte probabil ar executa sarcinile de manipulare si denigrare in orice conditii si in orice sistem social. Sa explicam: vagile urme de constiinta sunt greu detectabile in comportamentul lor profesional. Neputandu-le detecta ferm, e greu sa speculam unde se poate opri ticalosia lor. Ar gira un regim ucigas de ziaristi incomozi cum este cel al Rusiei lui Putin? Ar gira lagare de concentrare pentru opozantii patronilor lor? Ar gira un regim de tip Milosevici? Unde se vor opri? Nu sunt intrebari academice. Vorbim de lumea contemporana. Sa fim scuzati daca nevazand nicodata manifestarea constiintei lor umane sau profesionale in actiune, formulam o astfel de intrebare. Este perfect legitima.

In plus mai este ceva: Acesti oameni nu au o profesie, nu au o disciplina, nu au un reper de conduit bazat pe principii ferme. “Munca” lor o poate face orice istet alfabetizat si cu ceva training, adus de pe strada. Principala lor calitate fiind tupeul, ei reprezinta de fapt o resursa umana foarte usor substituibila. Nesimtirea si tupeul fiind excedentare in societatea roamneasca, concurenta este imensa. De aici o cursa continua de a fi pe plac patronului care ii poate inlocui oricand cu un aspirant mai agresiv, mai lipsit de scrupule.

Pe scurt, responsabilitatea la acest nivel este o chestiune complicata. Este clar ca (a) natura acuala a societatii romanesti si (b) structura si influenta institutiilor si asociatiilor profesiei de jurmalist au o parte de responsabilitate pentru ca permit aceste concentrari in exces de neprofesionism si ticalosie. Nici societatea romaneasca nici asociatiile profesionale nu sunt capabile se genereze anticorpii necesari.

Victimele colaterale

Sa spunem un lucru important: Cele de mai sus nu vizeaza ceilalti angajati ai trustului. Imensa majoritate au mers la Realitatea sa-si faca meseria, nestiind in ce situatie vor ajunge. Este nedrept, dar lumea este asa facuta ca in viata ajungem de multe ori in situatia in care trebuie sa lucram in conditii ce nu ne satisfac standardele morale si profesionale. Dar trebuie sa continuam pentru ca fie lipsesc alternativele, fie conjunctura ne tine blocati, fie probleme personale sau de familie fac orice alte considerente sa fie secundare. A blama acesti oameni pentru responsabilitatile altora este nedrept. Intelegem drama lor. Lasam privirea in jos. Restul este tacere.

Emil Hurezeanu

Cineva trebuie sa fie insa responsabil moral pe lantul ce leaga varful piramidei, de baza ei. Con-artistul patron, de ticalosii din studiouri. Si aici este teribilul soc pe care l-am avut. Pentru ca exista acolo, in acest lant ierarhic o persona care, in opinia mea, nu are nici o circumstanta atenuanta pentru ceea ce face. Nici personal, nici conjunctural, nici economic, nici social nu exista scuze pentru acest om. Numele sau este Emil Hurezeanu. Functia sa este de director al trustului Realitatea Catavencu. El este omul care gireaza moral masluirile, el este cel ce accepta tacit abuzurile din studiouri, el este cel ce tace in fata manipularilor evidente cand ar trebui sa vorbeasca.

Sa spunem fara menajamente cum se vad lucrurile: Daca Emil Hurezeanu continua sa taca, exista riscul ca sa ajungem curand la concluzia ca ceea ce Maria Vlas si Nicolae Popa au fost pentru escrocheria economica numita FNI, Hurezeanu este pentru escrocheria mass-media numita Realitatea TV. Nedrept poate dar cine ne-ar putea condamna? De la inaltimea autoritatii sale singulare in presa romaneasca, azi Emil Hurezeanu nu numai ca auto-distruge un ultim reper uman si profesional in viata noastra publica dar si gireaza moral vicierea structurala a unor alegeri democratice.

Acest om ar fi trebuit sa stie mai bine. De la acest om aveam alte asteptari. Dezamagirea in ceea ce-l priveste nu are cuvinte. Cazul Emil Hurezeanu este bulversant. Ma doare profund sa scriu aceste randuri. Nu stiu ce vede dumnealui cand se uita la emisiunile prime-time ale postului ce-l pastoreste. Nu stiu ce mai vede cand se uita in oglinda. … De ce un om cu o asa tinuta si de un asemnea calibru a acceptat sa joace acest rol sordid croit de un “con-artist”? De ce a facut asta exact atunci cand viata publica avea nevoie atat de mult de el? Cum putem intelege si accepta acest paradox dureros al cazului Hurezeanu? Sunt intrebari la care incerc sa gasesc un raspuns dar la care nu pot raspunde.