REFERENDUM TVR: E necesară o armată proprie a UE? Azi, de la ora 21.00, la TVR 1
Dacă este suficientă apărarea asigurată de NATO sau se justifică dublarea acesteia, printr-o armată proprie a Uniunii Europene, se votează luni seară, la „Referndum”. Mihai Rădulescu şi invitaţii săi sunt în direct pe 21 februarie, de la ora 21.00, la TVR 1.
- Emisiunea este realizată în parteneriat cu HotNews.ro. Consideraţi necesar ca Uniunea Europeană să-şi înfiinţeze propria armată, care să dubleze apărarea asigurată de NATO?, este întrebarea la care cititorii pot răspunde în cadrul unui sondaj odată cu începerea emisiunii. De asemenea, își pot spune părerea pe această temă folosind formularul de comentarii de la finalul articolului.
Ameninţarea rusă de la graniţele Ucrainei a fost un test de solidaritate pe care europenii şi americanii l-au trecut cu bine până acum. Cel mai bun agent unificator al legăturii transatlantice este Vladimir Putin, au declarat oficialii occidentali prezenţi la recenta Conferinţă pentru securitate de la Munchen. Într-adevăr, dacă în urmă cu câţiva ani, unii lideri occidentali vorbeau despre irelevanţa NATO, acum nimeni nu se mai îndoieşte că această alianţă militară este principalul factor de descurajare a agresivităţii Rusiei. Dar criza actuală a mai produs un efect în planul securităţii.
În cancelarii din vestul Europei se vorbeşte intens despre crearea unei armate comune a Uniunii Europene. Pe această temă discută Mihai Rădulescu şi invitaţii săi la „Referendum” luni, 21 februarie, de la ora 21.00, în direct la TVR 1.
O idee veche, de o vârstă cu Uniunea, niciodată însă pusă în practică. Acum, unii lideri europeni cred că a venit momentul, iar punctul de plecare ar putea fi aşa-numita forţă de intervenţie rapidă, formată din 5000 de militari.
Luni seară, la „Referendum”, telespectatorii români şi, totodată, cetăţeni europeni, sunt invitaţi să răspundă la întrebarea: Consideraţi necesar ca Uniunea Europeană să-şi înfiinţeze propria armată, care să dubleze apărarea asigurată de NATO?
Mihai Rădulescu: „Ameninţarea rusă a reconfirmat importanţa Alianţei Nord-Atlantice, dar e nevoie de mai mult de-atât pentru apărarea Europei? O armată proprie a UE constituie un plus de securitate pentru noi, europenii, sau dimpotrivă? Sunt întrebări care îşi vor primi răspuns diseară, la Referendum. Dar nu sunt singurele, desigur. Ne propunem să evaluăm criza de la frontiera Ucrainei în momentul de faţă, în care se înregistrează bombardamente în regiunile separatiste şi noi mişcări de trupe ruseşti la graniţă. Ce vrea Rusia şi cum e pregătit să răspundă Occidentul? Război sau pace – care e scenariul cel mai probabil acum?”
Invitaţii ediţiei sunt specialişti în relaţii internaţionale şi studii de securitate: Narciz Bălăşoiu, director Centrul de Prevenire a Conflictelor, Valentin Naumescu, profesor relaţii internaţionale, Universitatea Babeş-Bolyai, Ovidiu Nahoi, jurnalist, redactor-şef RFI, George Rîpă, jurnalist şi analist politic, respectiv Alina Grigore, jurnalist senior TVR.
Telespectatorii sunt aşteptaţi, ca de obicei, să voteze şi să trimită comentarii sau întrebări pe platformele cunoscute: stiriletvr.ro si hotnews.ro, Facebook Referendum şi Facebook TVR 1. Începând cu ora 21.00, vor putea şi vota DA sau NU, ca răspuns la întrebarea ediţiei. Evoluţia votului va fi prezentată în timpul emisiunii, iar rezultatul final îl aflăm, ca de obicei, în următoarea întâlnire cu „Referendum”.
Sondajul demarat în ediţia precedentă, în care am fost invitaţi să ne spunem părerea referitor la aplicarea amenzilor pe baza filmărilor participanţilor la trafic, continuă încă atât pe stiriletvr.ro, cât şi pe platforma partenerului media hotnews.ro, iar rezultatul va fi anunţat luni seară, la „Referendum”.
