Reforma pensiilor speciale va fi inclusă în pachetul 3 de măsuri fiscale, spune Tanczos Barna
Vicepremierul în Guvernul Bolojan a declarat, marți, că reforma pensiilor speciale va viza atât creșterea vârstei de pensionare, cât și schimbarea modului de calcul pentru astfel de pensii, iar acestea se vor regăsi în al treilea pachet de măsuri fiscale, care ar urma să fie gata la finalul lunii iulie.
„În pachetul doi vin elementele de administraţie publică locală, din sistemul de sănătate, iar în pachetul trei, cel târziu, va trebui să avem elementele care vizează privilegiile de pensionare, privilegiile de durată a activităţii pe timpul muncii, în mai multe domenii: şi în Justiţie, şi în MAI, în Interne, Poliţie, Jandarmerie, Armată. Acolo unde serviciile suport, care pur şi simplu fac acelaşi lucru ca într-o primărie, contabilitate, resurse umane, alte activităţi care nu sunt legate de intervenţii ale echipelor de jandarmi, ale forţelor speciale, ale armatei, ale militarilor, trebuie să se apropie de condiţiile de pensionare din celelalte domenii, pentru că altfel vor fi considerate şi sunt considerate privilegii”, a declarat Tanczos Barna la RFI.
Întrebat dacă în această reformă va fi inclusă și majorarea vârstei de pensionare, vicepremierul a răspuns: „Absolut și cât mai repede, imediat, nu într-un orizont de 20 si ceva de ani sau 15 ani. Aceea nu este o reformă serioasă”.
El a continuat prin a spune că înțelege de ce e nevoie de pensii speciale când vine vorba de domenii în care, pe perioada activității, există foarte multe restricții.
„Eu pot să fiu de acord cu cei care spun că e nevoie de pensii speciale pentru că în Europa, în toate ţările civilizate, acolo unde pe perioada activităţii din domeniul respectiv ai foarte multe restricţii, acolo trebuie să ai şi o compensare a acestui lucru. Cei din justiţie, cei din Ministerul Public au foarte multe restricţii, nu pot face altceva, trebuie să se concentreze doar pe activitatea respectivă. Şi comisarii europeni au pensii speciale, şi europarlamentarii, şi cei din administraţia de la Bruxelles, şi cei din Justiţie, poliţie, armată din toate celelalte ţări. Trebuie să fie proporţionale, în relaţie directă cu gradul de suportabilitate din partea societăţii”, mai spune Tanczos Barna.
De asemenea, vicepremierul a vorbit și despre faptul că în reforma pensiilor speciale va fi regândit și modul în care sunt calculate acestea, în așa fel încât să nu fie mai mari decât salariul: „Da, în sensul ca pensia să nu fie mai mare ca salariul. E o aberație”.
Cu privire la posibile proteste și blocaje din partea celor vizați de reformă, Tanczos Barna spune că „se va găsi un compromis corect și rațional, prin dialog”.
