Sari direct la conținut

Regimentul Azov acuză Rusia că a folosit o substanță toxică asupra militarilor și civililor din Mariupol / Informațiile sunt verificate de Marea Britanie – UPDATE

HotNews.ro
Rușii distrug metodic tot Mariupolul, pe care nu l-au cucerit încă, Foto: SOPA Images / Sipa Press / Profimedia
Rușii distrug metodic tot Mariupolul, pe care nu l-au cucerit încă, Foto: SOPA Images / Sipa Press / Profimedia

Rusia a folosit o substanță otrăvitoare împotriva trupelor și civililor din Mariupol, a acuzat regimentul Azov, potrivit Kyiv Independent și Nexta.

UPDATE Ivanna Klympush, deputat ucrainean și președinte al comisiei parlamentare pentru integrarea Ucrainei în UE, a scris pe Twitter că rușii au folosit o substantă necunoscută în Mariupol și că este „cel mai probabil” vorba „de arme chimice”.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a spus la rândul său că SUA nu pot confirma în acest moment informațiile privind folosirea armelor chimice.

„Suntem la curent cu rapoartele din rețelele sociale care susțin că forțele ruse au desfășurat o potențială muniție chimică în Mariupol, Ucraina. Nu putem confirma în acest moment și vom continua să monitorizăm îndeaproape situația”, a spus Kirby.

UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat în discursul zilnic că forțele ruse ar putea folosi arme chimice în Ucraina, dar nu a spus că armele chimice au fost deja folosite, după ce rapoartele neconfirmate care sugerează că au fost folosite arme chimice în portul Mariupol, din sudul Ucrainei.

Potrivit regimentului Azov, trupele ruse au folosit o substanță toxică de origine necunoscută împotriva militarilor și civililor ucraineni din orașul Mariupol.

Victimele au suferit de insuficiență respiratorie și sindrom vestibular.

Substanța ar fi fost împrăștiată cu o dronă și, dacă se confirmă, ar putea fi prima dată când Rusia ar folosi arme chimice în Ucraina.

De altfel, agenția de știri de stat rusă Ria relata luni mai devreme că Eduard Basurin, reprezentant al Miliției Populare (NM) a Republicii Populare Donețk, nu vede niciun rost să ia cu asalt fortificațiile subterane ale uzinei Azovstal din Mariupol, controlată de ucraineni, și că trebuie folosite substanțele chimice.

Liderul separatiștilor pro-ruși din Donețk a declarat luni că forțele sale au cucerit complet zona portuară a orașului strategic Mariupol, din sud-estul Ucrainei, care este asediat de mai bine de o lună.

Pușcașii marini ucraineni din oraș au spus într-o postare pe Facebook că „astăzi va fi probabil ultima bătălie deoarece muniția se epuizează”.

„Este moartea pentru unii dintre noi și captivitate pentru restul”, mai afirmă postarea, explicând că pușcașii marini au fost „împinși înapoi” și „înconjurați” de armata rusă.

Aceștia spun că au apărat portul timp de 47 de zile și au făcut „tot posibilul și imposibilul” pentru a păstra controlul asupra orașului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro