Regimul Dragnea şi asaltul general al fesenismului
Politica regimului Dragnea este una naţional-socialistă. Pentru acest regim, ceea ce contează este exaltarea demagogică a complexelor de inferioritate naţională şi lichidarea elementelor care asigură independenţa individului în raport de stat. Iar această politică nu face decât să reînvie, după trei decenii, energiile fesenismului niciodată dispărut cu adevărat.
Căci spre a înţelege vitalitatea destructivă a acestui regim trebuie să ne întoarcem la rădăcinile contractului social pe care FSN îl încheie cu societatea moştenită din ceauşism. În schimbul obedienţei, cei ce se supun primesc un surogat de prosperitate. În schimbul complicităţii, cei ce colaborează primesc şansa de a urca treptele ierarhice ale carierei lor, protejaţi de partidul-stat.
Astăzi regimul Dragnea se sprijină pe aceeaşi înţelegere cu cei ce supun şi cu cei care îi sunt executanţi şi complici. Regimul Dragnea mobilizează, în imunda şi dezastruoasa sa politică economică, potenţialul de resentiment latent ce se revendică de la memorabilul “ noi nu ne vindem ţara!”. Regimul Dragnea şi portavocile sale mediatice se îndreaptă spre acea parte a societăţii care nu a încetat, în aceşti treizeci de ani, să trăiască în simbioză cu statul şi să deteste pluralismul, libertatea, meritocraţia. Naţional- socialismul de acum este varianta adaptată la era digitală a brutalităţii mineriadelor.
Regimul Dragnea este, aşadar, forma teribilă în care se manifestă continuitatea de mentalitate şi de reflexe instituţionale. Domesticirea atâtor actori ai statului român nu ar fi fost posibilă fără spijinul celor care văd în cooperarea cu un regim al arbitrariului ocazia de a prospera şi de a avansa.Liviu Dragnea şi cercul său sunt fotografia fidelă a societăţii pe care se sprijină. Produse ale ceauşismului, Liviu Dragnea şi colegii săi aplică reţeta ceauşistă a socialismului spoliator. Reţelele de patronaj ţin sub control o naţiune captivă.
Regimul Dragnea este imaginea sintezei ideologice în care regăsim vocile lui Funar, Vadim Tudor şi Iulian Vlad. Naţional-socialismul de azi este stalinismul naţional de ieri. Furia cu care este atacat “capitalul străin” este parte din acest genom fesenist. Miza este transformarea României, revenirea la izolare, la despotism, la arbitrar.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro