Regizorul acuzat de fraudarea Netflix cu milioane de dolari va argumenta în instanță că nu a fost în deplinătatea facultăților mintale
Avocații angajați de regizorul Carl Rinsch intenționează să susțină că acesta se afla într-o „stare de psihoză” atunci când realiza serialul „White Horse” și, prin urmare, nu poate fi găsit vinovat de fraudarea Netflix cu suma de 11 milioane de dolari, relatează revista Variety.
Într-o moțiune depusă luni, avocații apărării au declarat că intenționează să cheme un psihiatru, dr. John Mariani, pentru a demonstra că Rinsch era incapabil „să formeze intenția necesară pentru a fi acuzat de fraudă”.
„Se așteaptă, de asemenea, ca dr. Mariani să depună mărturie că afecțiunile psihice ale domnului Rinsch au fost, probabil, agravate de factori externi, inclusiv de folosirea unor stimulente prescrise și de impactul psihologic al pandemiei de COVID-19”, a precizat apărarea.
Rinsch a fost inculpat în luna martie sub acuzația că a cheltuit fondurile de producție pe criptomonede și pe cheltuieli personale extravagante. El a pledat nevinovat și urmează să se prezinte marți în instanță pentru o audiere.
Conform rechizitoriului întocmit de procurorii federali din SUA, Rinsch a cerut fondurile pentru a filma White Horse, un serial științifico-fantastic care nu a fost niciodată terminat. În schimb, el ar fi folosit banii pentru a face „investiții extrem de riscante”, pentru a plăti șederi la hoteluri „Four Seasons” și alte achiziții extravagante.
Regizorul în vârstă de 48 de ani este cel mai cunoscut pentru realizarea filmului 47 Ronin din 2013. Keanu Reeves a fost cap de afiș pentru o distribuție alcătuită în rest de actori japonezi ca Hiroyuki Sanada și Tadanobu Asano.
Un serial Netflix care nu a mai fost terminat niciodată
Conform documentelor judiciare, Rinsch a propus serialul, denumit inițial Conquest, directorilor Netflix în ianuarie 2018. Cu o investiție din partea lui Keanu Reeves, mentorul său, Rinsch filmase deja șase episoade scurte și un trailer de trei minute.
Netflix a fost de acord să investească 44 de milioane de dolari pentru a achiziționa serialul și a produce primul sezon. A fost stabilit un program ambițios care prevedea mai multe luni de filmări în Kenya, Mexic, România, Germania, Ungaria și Uruguay în 2019.
Rinsch a început filmările în Brazilia și a depășit rapid bugetul, conform documentelor instanței. Deși promisese să filmeze încă șapte episoade, el a informat Netflix că va putea finaliza doar un singur episod cu banii deja primiți.
După ce producția a fost întreruptă temporar în Ungaria, Netflix a fost de acord să avanseze fonduri suplimentare. Filmările s-au oprit în decembrie 2019, cu multe episoade încă neterminate. Rinsch a început apoi să extindă scenariul și a cerut încă 11 milioane de dolari pentru a finaliza primul sezon. Sperând să salveze proiectul, Netflix a acceptat să plătească suma în martie 2020.
Rinsch a început să se comporte bizar după suspendarea filmărilor
Filmările la serial s-au oprit de tot după ce pandemia de COVID-19 a izbucnit, paralizând producția cinematografică la nivel mondial. În iunie 2020, Rinsch s-a întâlnit la un hotel cu doi dintre directorii Netflix pentru a le oferi o actualizare despre starea proiectului.
„Rinsch a petrecut o mare parte din întâlnire împărtășind diverse teorii pe care le dezvoltase despre COVID, univers, interconectivitate, genuri, Dumnezeu, chemări superioare și reproducere”, se arată în hotărârea din august a curții de arbitraj. „Nu s-a concentrat pe Conquest”, mai arată aceasta.
Îngrijorați, directorii Netflix au ajuns la concluzia că Rinsch nu intenționa să termine serialul. Actorul principal s-a retras și el, invocând instabilitatea producției. În toamna acelui an, Netflix a decis să treacă proiectul în contabilitate ca pierdere.
