Sari direct la conținut

Regizorul Corneliu Porumboiu obține finanțare de la Fundația Prada pentru viitorul său film

HotNews.ro
Regizorul Corneliu Porumboiu obține finanțare de la Fundația Prada pentru viitorul său film
Regizorul Corneliu Porumboiu Foto: Dominik Bindl / Getty images / Profimedia

Noi filme ale unor cineaşti de renume, printre care Apichatpong Weerasethakul, regizorul filmului „Tropical Malady”, Corneliu Porumboiu din România şi Tatiana Huezo din Mexic, se numără printre primele 14 lungmetraje selectate pentru a beneficia de finanţarea oferită de Fondul pentru Filme al Fundaţiei Prada, informează vineri revista Variety, prealuată de Agerpres.

Fondul pentru Filme al Fundaţiei Prada, ai cărui directori principali participă în această perioadă la Berlinală, a fost lansat oficial anul trecut la Veneţia, cu un fond total de 1,5 milioane de euro pentru a sprijini cinematografia independentă din întreaga lume, fără restricţii privind tema, genul, limba sau orice alte tipuri de condiţii.

Proiectele care au fost selectate de Fundaţia Prada – dintr-un număr impresionant de peste 1.200 de propuneri – provin din 26 de ţări de pe 5 continente. Dintre cele 14 lungmetraje selectate, patru sunt în dezvoltare, nouă în producţie şi unul în post-producţie. Acestea sunt regizate de şase femei şi opt bărbaţi şi includ două lungmetraje de debut.

„Calitatea şi experimentarea proiectelor selectate demonstrează natura dinamică şi varietatea care caracterizează cinematografia independentă contemporană”, a declarat într-un comunicat Miuccia Prada, proprietara grupului italian de lux Prada şi directoarea Fundaţiei Prada, instituţia culturală pe care a înfiinţat-o alături de soţul ei, Patrizio Bertelli, în 1993.

„Prin intermediul Fondului pentru Filme, ne propunem să promovăm munca autorilor, în special a celor care au cea mai mare nevoie de sprijin concret pentru a-şi transpune viziunea în realitate. Mergând mai departe, Fundaţia Prada intenţionează să continue promovarea ideii unui cinema liber, exigent şi vizionar, prin construirea unui dialog mai puternic cu cei care concep, dezvoltă şi produc filme”, a adăugat ea.

Fondul pentru Filme al Fundaţiei Prada oferă trei tipuri de sprijin: dezvoltare, producţie şi post-producţie. Suma maximă de finanţare pe care o poate primi un proiect este de 250.000 de euro pentru producţie.

Fondul este gestionat de Paolo Moretti, un fost director al secţiunii Quinzaine des Cineastes de la Cannes, în colaborare cu programatorul de film Rebecca De Pas.

Filmul ce va fi regizat de Corneliu Porumboiu se intitulează „The Costume”, reprezintă o coproducţie Franţa-Germania-România şi se află în faza de producţie.

INTERVIURILE HotNews.ro