Regizorul filmului Stapanul Inelelor: Personajul cu care a fost comparat Erdogan este Smeagol si nu Gollum. Smeagol este un personaj pozitiv
Peter Jackson, regizorul filmului Stapanul Inelelor, i-a luat apararea unei persoane urmarite penal pentru insultarea presedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, prin compararea sa cu creatura Gollum, scrieThe Guardian.
Castigatorul premiului Oscar a anuntat ca imaginile postate de invinuit, turcul Bilgin Ciftci, care compara expresiile faciale ale lui Erdogan cu cele ale personajului din film, sunt de fapt ale lui Smeagol, alter ego-ul lui Gollum.
Insultarea presedintelui este o infractiune in Turcia. Mandatul lui Recep Erdogan a fost caracterizat printr-o presiune intensa asupra mass-media si urmarirea penala a mai multor jurnalisti locali, care au deplans ceea ce numesc ei cea mai mare represiune impotriva presei din turcia.
Procesul lui Ciftci, medic si functionar public, care a fost concediat imediat de la locul de munca, a fost amanat pentru ca personalitatea lui Gollum sa fie dezbatuta pentru a se determina daca comparatia este intr-adevar o insulta. Din grupul de dezbatere fac parte cadre universitare, oameni de stiinta, psihologi si experti in cinema si televiziune.
„Daca imaginile sunt cele care stau la baza acestui proces din Turcia putem afirma categoric: in nici una dintre ele nu apare caracterul cunoscut sub numele de Gollum. In toate acestea este personajul Smeagol”, au declarat regizorul Jackson si scenaristul Walsh.
„Smeagol este un personaj bun. Nu minte, nu inseala, nu incearca sa manipuleze. Trasaturile rele ii apartin lui Gollum, care nu trebuie confundat cu Smeagol”, au completat cei doi.