Sari direct la conținut

Regizorul Tony Gatlif invitat de onoare la cea de-a sasea editie a Festivalului International de Film Bucuresti

HotNews.ro

Cea de-a 6-a editie a Festivalului International de Film Bucuresti (B-EST IFF) se va desfasura in acest an in perioada 20 – 25 aprilie, la cinematografele Scala si Corso. Pe langa reputatul regizor rus Andrei Konchalovsky, invitat de onoare al festivalului, organizatorii B-EST IFF anunta prezenta lui Tony Gatlif, regizor, scenarist, compozitor, actor si producator de film de nationalitate franceza si, totodata, unul dintre cei mai cunoscuti cineasti de etnie roma din lume.

Pe langa filmul Libertate/Korkoro/Liberte (2009), difuzat in premiera absoluta in Romania in cadrul sectiunii Romano Cinema and Culture, organizata in parteneriat cu Centrul National de Cultura a Romilor si Ambasada Frantei la Bucuresti, Tony Gatlif va prezenta o scurta retrospectiva a filmografiei sale si va sustine un master-class destinat tuturor pasionatilor de cinema (si nu numai).

In Korkoro (laureat cu Grand Prix Des Ameriques, mentiunea speciala a Juriului Ecumenic si Premiul publicului la Festivalul de Film de la Montreal, 2009), Marie-Josee Croze e d-ra Lundi, o profesoara de limba franceza, care incearca, la inceput fara succes, sa ii invete sa citeasca pe membrii recalcitranti ai unui trib tiganesc. Viata tribului vesel, analfabet si nomadic este transpusa de Gatlif in detaliu minutios afectuos. Bucata cu bucata, de la oala la tigaie, de la arcus la cos, Gatlif duce Korkoro catre un oribil si mult prea familiar punct culminat… Saptamana trecuta, filmului a fost lansat in cinermatografele din Franta, fiind foarte bine primit de public si de critica.

Dupa o copilarie petrecuta la Algiers, in Algeria, Gatlif ajunge in 1960 in Franta, unde incearca, vreme de mai multi ani, sa patrunda in industria filmului. In cele din urma, dupa ce joaca intr-o serie de piese de teatru, in 1975 Gatlif regizeaza primul sau film, La Tete en ruine, caruia ii urmeaza, in 1979, La Terre au ventre (poveste inspirata de Razboiul Algerian de Independenta). Incepand cu 1981, si cu titlul Corre, gitano, filmele lui Gatlif incep sa se axeze pe cultura roma, personajele sale fiind membri ai diverselor comunitati roma din Europa.

Printre cele mai cunoscute filme ale sale se numara Latcho Drom, lungmetraj ce urmareste cultura roma prin intermediul muzicii si dansului reprezentantilor acesteia, Gadjo Dilo (cu Rona Hartner in rolul principal, rol pentru care a fost nominalizata la premiul Cesar pentru Cea mai buna interpretare feminina), povestea unui francez ajuns in Romania, unde ia contact cu o comunitate de romi, Exils, pentru care a castigat premiul pentru Cel mai bun regizor la Cannes in 2004 si Transylvania, de asemenea prezentat la Cannes in 2006.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro