Skip to content

Religia, disciplină opțională la Bacalaureat din 2030. Cine va putea da examen la această disciplină și ce vor avea elevii de pregătit

Religia va putea fi aleasă ca probă scrisă la Bacalaureat începând cu examenul din 2030, pe care îl vor susține elevii care vor intra acum în clasa a IX-a. Disciplina nu va fi obligatorie, ci va fi una dintre opțiunile pe care le vor avea elevii, în funcție de profil și specializare. Programele pentru examenul la Religie au fost publicate miercuri, 2 septembrie, în Monitorul Oficial.

Noua structură a Bacalaureatului se va aplica pentru prima dată elevilor care încep clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027 și care vor termina liceul în 2030. Ministerul Educației a stabilit încă din vară probele și disciplinele noului examen, iar pe 2 septembrie au fost publicate în Monitorul Oficial programele de examen.

Printre disciplinele care vor putea fi alese la Bacalaureat 2030 se află și Religia.

Cine va putea alege Religia la Bacalaureat 2030

Posibilitatea de a susține o probă la Religie diferă în funcție de profilul și specializarea elevului.

La Științe sociale, Religia va putea fi aleasă la a doua probă scrisă diferențiată, alături de Geografie și disciplinele socio-umane – Logică, Psihologie, Sociologie, Economie și educație antreprenorială și Filosofie.

Aceeași posibilitate o vor avea elevii de la Filologie. Pentru a doua probă diferențiată, aceștia vor putea alege între Istorie, Geografie, discipline socio-umane și Religie.

Religia va putea fi aleasă și de elevii de la profilul real, însă la o altă probă. Noua structură a Bacalaureatului introduce proba F, o probă scrisă de evaluare a competențelor de bază, complementară profilului urmat.

Elevii de la Matematică-Informatică și Științe ale Naturii vor putea alege la această probă între Istorie, Geografie, discipline socio-umane și Religie.

Pentru elevii de la profilul umanist, proba F va fi, în schimb, aleasă dintre Matematică, Fizică, Chimie și Biologie.

Ce programe sunt prevăzute pentru Religie

Ministerul Educației a publicat programele de Bacalaureat pentru disciplina Religie pentru cultele pentru care aceasta este studiată în liceu. Programele stabilesc atât competențele care vor fi evaluate, cât și conținuturile pe baza cărora vor fi elaborate subiectele.

Conținuturile diferă în funcție de cult. În cazul cultului ortodox, de exemplu, programa cuprinde teme despre Sfânta Scriptură și Sfânta Liturghie, dar și subiecte precum relația dintre știință și religie, bioetica, provocările erei digitale, patrimoniul UNESCO și dialogul interreligios, scrie Edupedu.

Potrivit programei, examenul urmărește, între altele, capacitatea absolvenților de a identifica, analiza, interpreta și argumenta învățături și valori religios-morale, forme de exprimare religioasă și influența religiilor asupra culturii și civilizației.

Subiectele și baremele pentru Bacalaureat vor fi realizate pe baza competențelor și conținuturilor stabilite prin aceste programe.

Programa de examen pentru disciplina Religie, Cultul Ortodox:

Programa de examen pentru Religie, toate cultele: