Remus Pricopie, rectorul SNSPA, anunță că a depus contestație privind candidatura lui Călin Georgescu. O a doua contestație, depusă de un avocat / Ce prevede legea

Rectorul SNSPA Remus Pricopie a anunțat vineri, imediat după ce Călin Georgescu și-a depus dosarul pentru alegerile prezidențiale la Biroul Electoral Central (BEC), că a constestat candidatura acestuia. Conform legii însă, contestațiile se depun abia după ce BEC se pronunță asupra dosarului lui Călin Georgescu.
„Contestația se bazează pe argumente solide de natură constituțională și juridică, care evidențiază incompatibilitatea discursului și comportamentului candidatului cu valorile democratice și constituționale ale statului român”, se arată într-un comunicat de presă al SNSPA.
Remus Pricopie solicită Biroului Electoral Central două lucruri:
- verificarea îndeplinirii condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege pentru candidatura la funcția de Președinte al României din anul 2025 și,
- respingerea candidaturii domnului Călin Georgescu, la alegerile pentru funcția de Președinte al României din anul 2025, constatând că se încalcă condițiile de eligibilitate prevăzute de dispozițiile constituționale ale art.1 alin.(3) și (5), ale art.82 alin.(2), corelate cu cele ale art.148 și 149, cu referire la valorile democrației, la statul de drept, la respectarea Constituției corelate cu garanția politico-militară a acestora, respectiv apartenența României la UE și NATO.
„Demersul se întemeiază pe faptul că BEC are obligația să analizeze candidaturile în raport de condițiile de formă și de fond prevăzute de Legea nr. 370/2004 privind alegerea Președintelui României, precum și în raport de hotărârile Curții Constituționale (CCR) în materia alegerilor prezidențiale pronunțate în temeiul art. 146 lit. f) din Constituție, întrucât aceste hotărâri reflectă un contencios electoral obiectiv și sunt general obligatorii (toate hotărârile luate în această materie precizează acest lucru în mod expres)”, conform lui Remus Pricopie.
O a doua contestație, depusă de un avocat
Avocatul Bogdan Ionescu este a doua persoană care a contestat la Biroul Electoral Central candidatura lui Călin Georgescu, afirmând că Georgescu „are declaraţii absolut şocante pentru orice persoană de bun simţ şi de bună credinţă”, scrie News.ro. Contestatarul candidaturii lui Georgescu a explicat că prin „ideologie profund antisemită, profund homofobă, pro-antonesciană” Georgescu încalcă limitele Constituţiei, iar astfel candidatura sa nu îndeplineşte „condiţiile de eligibilitate pe plan constituţional”.
„Am adresat o cerere BEC solicitând acestei instituţii să nu înregistreze candidatura domnului Călin Georgescu. Am mers pe nişte idei similare celor evocate de domnul profesor Pricopie şi în esenţă am apreciat că BEC are competenţa, îndrituirea, chiar obligaţia de analiza nu doar pentru candidatul Călin Georgescu, pentru orice alt candidat, dacă respectiva candidatură îndeplineşte condiţiile de eligibilitate pe plan constituţional”, a declarat Bogdan Ionescu, într-o intervenţie la Antena 3.
Acesta spune că interpretarea sa este aceea că BEC trebuie să acţioneze şi în spiritul Constituţiei, amintind că în hotărârea prin care s-au anulat alegerile se arată că BEC are obligaţia „de a analiza condiţiile de eligibilitate din punct de vedere al Constituţiei”.
Ce spune legea
În Legea 370/2004 se precizează că se pot depune constestații privind candidaturile abia după ce BEC se pronunță asupra acestora.
„În cel mult 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la art. 29 alin. (2), respectiv la art. 30 alin. (6), candidații, partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice, alianțele electorale și alegătorii pot contesta înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale, după caz. Contestațiile se fac în scris și se depun la Curtea Constituțională”, conform Articolului 31, Alineatul 1 din lege.
Surse din BEC au confirmat pentru HotNews.ro că, procedural, nu se poate depune încă nicio o contestație privind candidatura lui Călin Georgescu. Acest lucru se poate întâmpla abia după ce BEC se va pronunța asupra respingerii sau validării candidaturii.
Remus Pricopie: „Mă simt dator față de români, dar mai ales față de tineri și generațiile viitoare”
Remus Pricopie spune că a luat decizia de a contesta candidatura lui Călin Georgescu pentru că „obligația de a respecta Constituția nu este doar o cerință formală în momentul preluării mandatului prezidențial, ci o condiție fundamentală de eligibilitate”.
„În calitate de profesor și rector al unei universități din România, mă simt dator față de români, dar mai ales față de tineri și generațiile viitoare, să iau atitudine împotriva oricărei încercări de a submina principiile fundamentale ale democrației și statului de drept. Viitorul acestei țări depinde de respectarea valorilor constituționale și de promovarea unei conduite politice care să inspire încredere și stabilitate”, a declarat Pricopie.