Sari direct la conținut

Renate Weber, despre parteneriatul cu SUA: ”Parteneriat strategic înseamnă să dăm bani pe armament american? Pe ruși noi i-am stârnit, cu scutul antirachetă. Apropos… e defensiv sau cum?”

HotNews.ro
Renate Weber, Foto: renateweber.eu
Renate Weber, Foto: renateweber.eu

Proaspăt înscrisă în ALDE, eurodeputata Renate Weber contestă, într-un interviu într-un interviu acordat pentru QMagazine, parteneriatul strategic cu SUA și susține că autorităţile de la București au greșit când au acceptat instalarea scutului antirachetă pe teritoriul României. Interviul a fost acordat lui Bogdan Duca, autor sputnik.md, site-ul oficial al propagandei guvernamentale rusești în limba română, potrivit digi24.ro.

„Cu Statele Unite e o altă poveste. Știu că e partenerul nostru strategic… dar nu prea înțeleg ce anume înseamnă asta. Să dăm bani în neștire pentru industria de armament americană? Sincer, nu cred că aveam nevoie de asta. Înțeleg că ne apără de ruși. Dar mi se pare că asta se întâmplă pentru că noi i-am stârnit pe ruși cu instalarea scutului. Apropos, totuși…e defensiv sau cum? Sunt convinsă că Rusia are un interes major să destabilizeze Uniunea Europeană, inclusiv destabilizând state membre, în diferite feluri, iar noi suntem o bună țintă, dar întrebarea mea e cum ne-au ajutat până acum americanii să contracarăm acțiunile rușilor? Cum ne-au ajutat să nu mai fim vulnerabili la manipulările lor? Cumva cumpărând armament?”, a spus Renate Weber.

Despre proteste și protestatari: Ura față de PSD îi face să nu mai vadă nimic

  • Cred că sunt oameni bine educați (n.r. protestatarii) în domeniile lor de activitate, dar ura față de PSD îi face să nu mai vadă nimic. Ei par să nu înțeleagă că forma lor de protest poate să ducă la anarhie, nu la o schimbare democratică. De fapt, nici nu-i interesează. Nu le pasă, pentru că ura orbește. Au devenit foarte toleranți cu folosirea violențelor de limbaj și fizice de către „colegii de protest”.
  • Președintele României se comportă iresponsabil ori de câte ori face apel la stradă fără să explice care sunt limitele unei acțiuni de protest și ce înseamnă un comportament democratic.

Despre ONG-uri si SRI:

  • Serviciile de informații au propriile lor ONG-uri. Apărute de nicăieri, cele mai multe cu maxim trei persoane, dacă nu chiar una singură, fie în țară, fie în străinătate, niciodată făcând publice fondurile pe care le au la dispoziție, rolul lor e să participe la consultări cu Președintele României, să creeze site-uri si conturi de FB pe care să promoveze ideile acestora.
  • Multe manipulează folosind arsenalul specific, fake news, jumătăți de adevăruri care de fapt sunt minciuni, adăpostirea conturilor false de FB, a trollilor etc.

Despre Soroș: E exagerat și chiar caraghios să credem că Soros auzise de Dragnea înainte ca acesta să pună toate relele din România pe seama lui

  • Soros e un personaj complex, pe cât de convins de beneficiile societății deschise, pe atât de cinic pe alte domenii, dar l-am crezut întotdeauna când spunea că a considerat că după ce a primit atât de mult de la viață, reușind să aibă o avere impresionantă, a simțit nevoia să ofere ceva în schimb lumii, prin susținerea ideilor democratice și apărarea drepturilor omului în țările care ieșeau din lungi dictaturi.
  • Diverse consilii de administrație și jurii din rețeaua lui pot să finanțeze câteva ONG-uri care pretind că susțin lupta anticorupție și care de fapt au ele însele o agendă politică proprie, dar e exagerat și chiar caraghios să credem că Soros auzise de Dragnea înainte ca acesta să pună toate relele din România pe seama lui.
  • Personal nu am mai păstrat legătura nici cu Soros și nici cu rețeaua lui de fundații, ne-am mai văzut doar de două ori, la Bruxelles, dar e absurd să-i reproșăm lui părerea că România riscă să devină iliberală, câtă vreme aceasta este și percepția Comisiei Europene și a Departamentului de Stat și a multor ambasade, deci ale ministerelor de Externe din multe state membre ale UE.

interviu integralpe Q Magazin

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro