REPORTAJ AUDIO. „Pe copii i-am educat să nu depindă de pomii ăștia” / Vocile micilor fermieri care vând în Piața Obor

Trei producători agricoli din sudul țării, care își vând marfa în Piața Obor din București, vorbesc despre lupta cu efectele schimbărilor climatice – seceta, grindina, dar și prețurile tot mai mari la combustibil sau cu scăderea puterii de cumpărare a populației.

• Acest material a fost realizat în cadrul Infoclima Journalistic Fellowship, un program de formare pentru jurnaliști de investigație specializați în mediu și climă, realizat în parteneriat cu Green Academy.

Bunica obișnuia să pună castraveți la murat și să facă bulion, ca să le avem „la iarnă”. Lua autobuzul de peste stradă, care o lăsa la Piața Obor din București și se întorcea acasă cu taxiul, pentru că sacoșele erau prea grele, mai ales pentru ea care avea probleme cu spatele. 

Cu imaginea asta în minte am plecat în aceeași piață în care mergea și bunica. Am vrut să văd cum o duc agricultorii când verile devin din ce în ce mai fierbinți și furtunile din ce în ce mai severe. 

Am vorbit cu Georgeta Tudose, Niculae Tăchiță și Geanina Enache, trei producători din sudul țării, care fac naveta în fiecare zi ca să își vândă recoltele în cea mai mare piață din Capitală. 

Ascultă reportajul audio.

Toți sunt trecuți de 50 de ani. De altfel, aproape 45% din fermierii din România au peste 65 de ani. Iar țara are cea mai mare forță de muncă agricolă din Uniunea Europeană.

În ciuda efectelor schimbărilor climatice pe care le resimțim cu toții, anul 2026 se anunță unul foarte bun pentru majoritatea culturilor, de la grâu și rapiță, până la cartofi sau castraveți. În județele din vestul țării, însă, seceta a lovit puternic producția. 

Românii au început anul cu cele mai scumpe prețuri din Uniunea Europeană, iar trendul continuă. Iar asta se vede și în coșul de cumpărături. Unii dintre noi am renunțat la ciocolată, alcool și snacksuri și acum punem în sacoșă mai multe legume, carne de pui și conserve. Însă și acestea în cantități mai mici. 

„Dacă nu le-am vândut, a doua zi le-am aruncat”

Georgeta Tudose a intrat în agricultură după ce s-a căsătorit. Nu pentru că a fost constrânsă, ci pentru că i-a plăcut. Înainte era coafeză. Acum își începe fiecare zi la patru dimineața, inclusiv sâmbăta și duminica și merge undeva la 70 de kilometri din Târgoviște până la Taraba ei cu Mirodenii din Piața Obor. 

Seceta nu i-a făcut probleme anul acesta, pentru că și-a mutat o parte din cultură în seră, acolo unde plantele „sunt protejate de natură”. În schimb, „ce-a fost afară, atunci când au fost grindinile alea, le-au terminat, dar le-am pus din nou și s-au făcut”. 

Așa că „în grădină, practic, s-au făcut de toate”, îmi spune. Nu asta e problema, ci vânzarea. „E un an groaznic. Nu mai sunt cumpărători”. Iar dacă nu sunt clienți care să îi cumpere marfa, mai scade prețul la tarabă. Și dacă nici așa nu reușește să o vândă, o parte ajunge la gunoi.

„Dacă nu le-am vândut, a doua zi le-am aruncat. Nu poți să îi dai omului o verdeață stricată”. 

În paralel are de plătit standul și combustibilul. Sunt zile în care aduce bani de acasă doar ca să acopere aceste cheltuieli. Are noroc cu pensia soțului, care «a lucrat în cadrul armatei și are o pensie mai mărișoară. Și de multe ori mă ceartă, îmi zice: „Nu te mai duce la piață că noi din pensia noastră trăim”. Dar avem copii, mami, și trebuie să îi ajutăm» . 

Copiii Georgetei ar vrea să plece în străinătate. „Nu mai vor să muncească în grădină, pentru că nu mai dă randament agricultura”. Cu toate acestea, o mai ajută uneori. 

Georgeta își strânge lădițele după vreo zece ore de muncă. Până ajunge acasă mai trec alte trei, „și de la 19.00 până la 23.00–00.00 eu leg la verdeață, că a doua zi trebuie să te întorci înapoi cu ele”. 

Nu știe cât timp va mai veni la Taraba ei cu Mirodenii. Crede că nici măcar anul viitor nu o va mai prinde în piață. „Nu faci bani și nu se merită să stai o zi întreagă, și obosită. Mă iau de bună copiii, că mai am și-o nepoțică, mi-o pune în brațe și asta e”. 

„Pe copii i-am educat să nu depindă de pomii ăștia”

Niculae (foto) se ocupă cu agricultura încă de când era mic. A avut și job, dar pomicultura a avut întotdeauna un loc special în inima lui. 

Este din comuna Cândești din județul Dâmbovița, o zonă care nu a fost colectivizată de regimul comunist. Pomii sunt moștenirea lui. Însă nu o va lasă copiilor lui.  

„Pe copii i-am educat să nu depindă de pomii ăștia, că asta este un blestem, agricultura. Muncești și te uiți totdeauna pe cer pentru că depinzi de Dumnezeu. Că vine secetă, că vine ploaie prea multă, totul afectează.”

Iar pomii sunt mai greu de protejat de fenomenele meteo. „Nu e ca în legumicultură să schimbi soiurile”, îmi explică Niculae. „Pui un pom acuma pentru următorii 40 de ani. Aștepți șase-șapte ani ca să-ți intre pe rod. Timp în care îi muncești, investești în plantație, se usucă din cauza secetei”. 

„Cel mai periculos animal pentru mine este căprioara”

Probleme are și cu animalele sălbatice. „Cel mai periculos animal pentru mine este căprioara.” Roade scoarța copacilor, iar merii sunt gustările ei preferate. „Îmi distruge sute de pomi anual. Și anul ăsta și ursul”. 

Asta nu îl oprește, însă, din a-și face treaba, pentru că îi place, pur și simplu, munca în aer liber. Scoate telefonul și îmi arată un filmuleț cu el în vârful unui pom: „Asta este bucuria mea, pomii și liniștea”. 

Și el stă bine cu producția anul acesta. Însă, i s-au „prăpădit tone de piersici și cireșe”, pentru că nu prea mai are clienți. 

Zice că lumea nu mai are bani. Iar cei care au preferă să se ducă în supermarket să cumpere un măr. În plus, crede că „nu se mai gătește, nu se mai pregătește un gem”. Este convins că eu nu am gem acasă. Ceea ce nu e adevărat. Am, dar nu făcut de mine. „Înseamnă că aveți o bunică”. 

Anul acesta se descurcă cu banii pe care i-a pus deoparte în anii în care vânzările au mers mai bine. „Ai ani cu bani mulți, dar dacă i-ai cheltuit, ce faci în anii când nu mai faci bani?”

Spune că tinerii nu mai sunt interesați de agricultură, „pentru că este muncă multă și bani puțini”. Iar în lipsa oamenilor care să se ocupe de terenuri, crede că „o să apară soiuri din astea fără gust, așa cum s-a și întâmplat”. 

 „S-a simțit și lipsa clienților, și nu mai au bani”

Ziua Geaninei (foto) arată cam la fel ca cea a Georgetei. Pleacă la 4 dimineața de acasă, chiar dacă nu stă foarte departe de București. S-a apucat de agricultură încă de la 14 ani, pentru că părinții ei s-au ocupat dintotdeauna cu asta. Și încă o fac. În timp ce Geanina stă mai bine de 10 ore în piață, ei se ocupă „de semințe, de răsaduri, să le pună în alveole, de irigat”. 

Acum că aceștia au ajuns la aproape 70 de ani, a preluat mai mult din afacere. „Este foarte cald și nu poți să-i ții la vârsta lor în solarii. Afară dacă sunt 30-35 de grade, în solar e dublu”. Dar „fără folie” nu mai poți să faci nimic, îmi spune. „Muncești degeaba, investești și pierzi”. 

A învățat asta după ce în ultimii ani seceta și ploile torențiale i-au afectat culturile. Anul trecut, de pildă, a pierdut aproape jumătate din ce a cultivat, inclusiv fructe. „Nu ne-am ales cu o prună în pom. Struguri la fel, a trebuit să cumpărăm”. Așa că acum a pus o folie deasupra pomilor ca să îi protejeze. 

Însă chiar dacă taraba îi este plină, vânzările nu merg. Îmi zice că în lunile de vară oricum lucrurile merg mai slab. „Dar ca anul ăsta… S-a simțit și lipsa clienților, și nu mai au bani. Deci toate s-au scumpit”. Oamenii nu mai vin la fel de des și se limitează la cantitate. 

„Din luna iunie începeau să-și pună la saramură. Astăzi mai devreme a fost singurul client care i-am vândut 15 kilograme de castraveți. În rest, iau trei, patru castraveți”. 

Geanina se plânge de banii pe care îi scoate tot mai greu din buzunar: „E 2.000 de lei o tarabă. 2.000 de lei o tarabă! Separat parcarea. Trebuie să mănânci, trebuie să bei o cafea și nu te alegi cu nimic”. Iar dacă nu depune aceste eforturi în fiecare zi, își pierde taraba. Deci nu are încotro. 

Ca să încurajeze vânzarea, „mai pune o murătură: varză, castraveți la saramură, gogoșari umpluți, căutăm tot felul de variante. Iarna nu mănânci?”. 

Editor: Cristina Radu